CulturăRaftul AteneiMica Romă (14): Petru Maior, „Despre sfințenie și obrăznicie....

Mica Romă (14): Petru Maior, „Despre sfințenie și obrăznicie. Predici ale unui cărturar iluminist”

-

promovare onlinespot_img

Dialogul cu preoții mi s-a părut mereu dificil. Ei sunt cei ce știu adevărul; eu sunt unul care încă îl caută. De la început, relația e fixă, între un îndrumător și un îndrumat. Unul vorbește, celălalt ascultă, iar dacă nu e de acord, atunci sigur greșește și trebuie adus pe calea cea bună. Discuția devine fatalmente pedagogică. Rezultatul e că deseori oamenii merg umili în fața preotului, dar fac apoi tot ce îi taie capul, pentru că din avalanșa de formule standard predicate asupra lor nu au priceput mai nimic. 

Culmea acestui dialog se atinge atunci când preotul devine sentențios. Invocarea unei autorități de el știute este capătul discuției; pedagogia se transformă în îndoctrinare. Preotul stă pe un imens arsenal de axiome cu care retează orice obiecție sau opinie. În perimetrul lui nu intri decât convertit.

De aceea nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit câțiva preoți care mai spuneau și „nu știu”. Care recunoșteau că se încumetă la un raționament pornind de la o ipoteză, conștienți că ipoteza, prin definiție, nu e infailibilă, nu e o axiomă asumată; e o simplă ipoteză, iar ei sunt nevoiți să admită că nu toate lucrurile au un reazăm dogmatic. Preoți care recunosc astfel că nivelul lor de experimentare a credinței nu le permite să aibă pentru toate o explicație. 

Un astfel de preot mi s-a părut a fi, de exemplu, părintele Teofil Părăian. Apoi am constatat că și alți preoți parcă ar avea un stil argumentativ comun; mai precis, unii preoți din Ardeal, care par că preferă mai degrabă silogismul decât sentința. O confirmare în acest sens am trăit-o citind predicile lui Petru Maior, retipărite recent la editura Vremea

Petru Maior (1760 – 1821), „cel mai vizibil și mai eficient scriitor dintre membrii Școlii Ardelene”, are niște predici bine structurate. Ele pornesc de la descrierea unui fapt care deschide de obicei câteva opțiuni. Ce alegere face omul în această situație? se întreabă, și apoi trece la explorarea fiecărei posibilități. Totul reflexiv, neuitând alternativa, trimițând la motorașele biblice care animă în surdină feluritele aspecte ale pildei. Îngrijitorii cărții numesc acest mod de abordare „iluminism creștin”, o expresie perfect oximoronică după părerea mea, dar pe care o pot înțelege în raport cu dogmatismul preoților de care am pomenit mai sus. „În acord cu ideile vremii sale”, spun îngrijitorii ediției, „atitudinea autorului este una critică atunci când discută despre credință, dovedindu-se partizanul unei religii raționale”. La Petru Maior însă, în niciun moment credința nu e scrutată rațional ca la iluminiștii francezi sau scoțieni. Pentru el, într-o perfectă narațiune de tip religios, lumea are un Creator implicat în modelarea și menținerea moralității ei. Fragmentul următor este edificator în acest sens:

„Spune dară, iubite creștine, de unde eşti tu? Carele e începutul tău? De vei vrea să mărturiseşti adevărul, începutul tău e nimica și din nimica ești. De câți ani eşti? De ce vârstă? De douăzeci? De treizeci? De șaptezeci de ani? Iată, dară, înainte de optzeci de ani mai puțin ai fost decât fumul care astăzi s-au risipit în văzduh, mai puţin decât floricica, care, din pământ răsărind, s-au călcat în picioare. Dară cine este meșterul acela carele te-au zidit din nimic? ‘Vino şi vezi’! Acela e Dumnezeu, atotputernicul Dumnezeu. Din mâna Acestuia ai ieşit, precum râurile şi izvoarele ies din mare, precum scânteile săltează din foc, precum razele atârnă de la soare. Dar ce pricină au miscat pe Dumnezeu, care în Sine, fără de om, fără de înger, este prea fericit şi de nimic afară de Sine nu are lipsă, ce pricină, zisei, au mişcat pe Dumnezeu cât, nefăcând tu niciun lucru vrednic, ba mai-nainte văzând Dumnezeu multe lucruri nevrednice, multe păcate, multe fărădelegi ale tale asupra Sfinţiei Sale, totuși ți-au dat viață? (…) Sfârșitul, iubite creștine, pentru care Domnul Dumnezeu mai vârtos pe tine decât pe mulți alții te-au făcut nu este acela ca să-ți fie bine pe lumea asta, ca să-ți îngraşi trupul, ca cu aur, cu argint și cu alte bogății să-ți înalți casa ca să capeți de la lume laudă, vâlfă și cinste; nu pentru acestea, zisei, te-au zidit Dumnezeu, ci pentru ca Domnului Dumnezeu să-i slujești.”

Astfel de argumentări în mișcare fac savoarea predicilor lui Petru Maior, care au fost în epocă cele mai vestite scrieri ale sale. Pentru puterea lor de convingere, la un moment dat chiar și episcopul ortodox de Sibiu, Vasile Moga, le-a tipărit și le-a distribuit în parohii, cu toate că autorul lor era greco-catolic. Fragmentul meu preferat din predicile protopopului de Gurghiu nu este însă cuprins în selecția din volum făcută de Cristian Bădiliță, ci este doar citat în Prefața Laurei Stanciu. Este vorba de predica din cea de-a șasea duminică după Rusalii subintitulată Pentru judecata cea fără socoteală ce se face asupra deaproapelui. Este vorba aici, fulgurant, de o viziune asupra subiectivității persoanei, asupra vulnerabilității ei în fața propriului caracter și propriei educației, atât de specifică într-adevăr unei intuiții iluministe asupra lumii. Predică Petru Maior:

„Pentru că, de nu alta, încă dragostea, care avem spre noi înşine, nu ne lasă să judecăm bine despre aproapele, pentru că totdeauna sântem plecați a crede rău despre aproapele, ca şi când cu apăsarea lui s-ar înălța mai mult mărirea noastră. De am iubi pe aproapele ca înșine pe noi, pe lesne toate faptele lui ni s-ar vedea bune. […] Așa și tâlharul nimănui nu se încrede, pe toţi îi socoteşte tâlhari. Așa curvarul, pe toți îi socoteşte curvari şi clevetitorul cum va vedea doi vorbind laolaltă, îndată socoteşte că pe dânsul îl clevetesc. Un iconar vede un lemn, socotește că ar fi bun de icoană, un cărbunar același lemn îl judecă a fi bun de cărbuni, fieştecarele după năravul său judecă pe altul. Iară întru adevăr nicidecum nu putem judeca pe deaproapele […]. Singur Dumnezeu poate afla cele ascunse ale omului, el, singur știe inima omului.”

Sunt cu totul, în volumul de față, patruzeci de predici ale lui Petru Maior; nu știu dacă ele pot fi considerate actuale în facultățile de teologie, dar cred că deseori ar putea fi mai folositoare decât predicile actuale din multe biserici. Și nu e vorba doar de limbă și discurs, ci și de abordarea interogativă, dubitativă și deductivă de care am pomenit mai sus. 

__________________

Petru Maior, Despre sfințenie și obrăznicie. Predici ale unui cărturar iluminist, editura Vremea, București, 2021, ediție de Laura Stanciu și Alin-Mihai Gherman, selecția textelor de Cristian Bădiliță, prefață de Laura Stanciu, 436 de pagini, format 13 x 20 cm.

***

Colecția „Mica Romă XXI” a editurii Vremea își propune să indice și să reașeze la locul cuvenit mișcarea intelectuală de la Blaj – sau „Mica Romă”, cum era denumit orașul de către Mihai Eminescu. Așa cum arată Cristian Bădiliță, îngrijitorul colecției, acest rol al Blajului a fost blurat, minimalizat sau negat în timpul comunismului, când Biserica Greco-Catolică a fost interzisă. 

Colecția include la acest moment mai multe titluri care înseamnă tot atâtea „cărți de patrimoniu și autori de raftul întâi, unii dintre ei necunoscuți generațiilor recente”: 1. Alexandru Lupeanu-Melin, Evocări din viața Blajului; 2. George Coșbuc, Vorba de acasă. Eseuri, povestiri și schițe filosofice; 3. Ion Agârbiceanu, Licean… odinioară; 4. Aaron Florian, Patria, patriotul și patriotismul; 5. Septimiu Popa, Temnițele Clujului. Caravanele Ardealului; 6. Ștefan Manciulea, Aici e pământul sfânt al Blajului; 7. Ciprian Vestemean, Blajul repovestit. Între legendă și istorie în Mica Romă; 8. Timotei Cipariu, Purtarea de bună cuviință între oameni; 9. Octavian Bârlea, Babilonia minților. Articole religioase și culturale din exil; 10. Iosif Vulcan, Panteon român. Portretele și biografiile celebrităților române; 11. Ion Agârbiceanu, Strigoiul; 12. Vasile Aaron, Patima și moartea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos; 13. Moldovan Vasile, Amintiri din timpul revoluției de la 1848; 14. Petru Maior, Despre sfințenie și obrăznicie. Predici ale unui cărturar iluminist; 15. Ioan Chindriș și Niculina Iacob, Ex Occidente Lux.

Pe lângă grafica unitară și ținuta tipografică, toate aceste volume arată rigoarea și experiența coordonatorului ei, rezultatul fiind omogenitatea și coerența date de prezentările și introducerile clarificatoare și instructive, precum și de notele bogate și bine proporționate din fiecare carte.

Citește și: 

Vasile Moldovan, Amintiri din timpul Revoluţiei de la 1848

Octavian Bârlea, Babilonia minților. Articole religioase și culturale din exil

Timotei Cipariu, Purtarea de bună cuviință între oameni

Ciprian Vestemean, Blajul repovestit. Între legendă și istorie în Mica Romă

Ștefan Manciulea, Aici e pământul sfânt al Blajului

Septimiu Popa, Temnițele Clujului. Caravanele Ardealului

Aaron Florian, Patria, patriotul și patriotismul

Ion Agârbiceanu, Licean… odinioară

George Coșbuc, Vorba de acasă. Eseuri, povestiri și schițe filozofice

Alexandru Lupeanu-Melin, Evocări din viața Blajului

Iosif Vulcan, Panteon român. Portretele și biografiile celebrităților române

Ion Agârbiceanu, Strigoiul

Vasile Aaron, Patima și moartea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche, la săptămânalul Reporter Global, la revista lunară Historia și la publicația online Veridica.ro. Autor al volumelor „De comuniști am fugit, peste comuniști am dat. Povestea unui refugiat din Basarabia” - editura Vremea, 2022, „Șahiștii. Povestiri” - editura Eikon, 2021, „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” - editura Eikon, 2020 și „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” - editura Vremea, 2019.

Random posts

Hikaru Nakamura, cel mai bogat jucător de șah din lume

Americanul de 34 de ani și-a petrecut jumătate din viață în cele mai alese cercuri ale jocului de șah,...

Un olimpic refuză S.U.A. pentru România

Mulți români au plecat, pleacă și vor pleca pe alte meleaguri, din diverse motive. Mai puțini se întorc, dar...

Azi începe C. N. de Șah Elisabeta Polihroniade

26 octombrie 2020 Astăzi, luni, 26 brumărel, anul de grație 2020, vă invităm cu drag să urmăriți o nouă competiție...
promovare onlinespot_img

Din istoria „Revistei Române de Șah”, 1925 – 1940 (V)

Apel pentru salvarea revistei Redactorul Anatole Ianovcic e activ și inventiv. „Revista de Șah, făcând toate sacrificiile în numele Caissei,...

Din istoria „Revistei Române de Șah”, 1925 – 1940 (XXX). Schimbări

Lamentațiile au fost în zadar. Lista rușinii fără efect. Mia de lei de la doamna Keller din Anina a...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi