Editura „Vremea” a inițiat recent o rafinată colecție de recuperare a istoriei românești. Seria este edificator intitulată „Mica Romă XXI” și își propune, așa cum deja din nume se întrevede, să arate locul pe care mișcarea intelectuală de la Blaj – sau „Mica Romă”, cum i-a spus Eminescu – îl ocupă cu adevărat în ceea ce astăzi, în secolul 21, numim cultură sau civilizație românească. Am spus „cu adevărat” pentru că, așa cum arată și Cristian Bădiliță, îngrijitorul colecției, acest rol al Blajului a fost blurat, minimalizat sau negat în timpul comunismului, când Biserica Greco-Catolică și tradițiile ei au fost interzise.
Colecția include unsprezece titluri care înseamnă tot atâtea „cărți de patrimoniu și autori de raftul întâi, unii dintre ei necunoscuți generațiilor recente”. Iată-le pe toate în numerotarea editurii: 1. Alexandru Lupeanu-Melin, Evocări din viața Blajului; 2. George Coșbuc, Vorba de acasă. Eseuri, povestiri și schițe filosofice; 3. Ion Agârbiceanu, Licean… odinioară; 4. Aaron Florian, Patria, patriotul și patriotismul; 5. Septimiu Popa, Temnițele Clujului. Caravanele Ardealului; 6. Ștefan Manciulea, Aici e pământul sfânt al Blajului; 7. Ciprian Vestemean, Blajul repovestit. Între legendă și istorie în Mica Romă; 8. Timotei Cipariu, Purtarea de bună cuviință între oameni; 9. Octavian Bârlea, Babilonia minților. Articole religioase și culturale din exil; 10. Iosif Vulcan, Panteon român. Portretele și biografiile celebrităților române și 11. Ion Agârbiceanu, Strigoiul. Pe lângă grafica unitară și ținuta tipografică, toate aceste volume poartă și arată rigoarea și experiența coordonatorului ei, rezultatul fiind o impresie de omogenitate și coerență dată de prezentările și introducerile clarificatoare și instructive, precum și de notele bogate și bine proporționate din fiecare carte.
Dacă seria în întregul ei face legătura cu moștenirea Blajului, primul volum al seriei face legătura cu trecutul localității, cu personalitățile ei și ideile acestora, de la care ulterior s-a constituit mișcarea de afirmare a identității românești de la Blaj. Iar această translație nu putea fi mai bine făcută decât de scrierile lui Alexandru Lupeanu-Melin (1887 – 1937), „un Creangă din Ardeal” (după cum îl numea editorul său Ștefan Manciulea). În Postfață, profesorul Ion Buzași scrie: „Pe Al. Lupeanu-Melin istoriile literare îl omit sau îl menţionează în treacăt, deși în perioada interbelică era un scriitor cunoscut și un eminent dascăl al Blajului, orașul în care a trăit aproape toată viața și evocării căruia s-a dedicat cu hărnicie, cu dragoste şi cu talent. Niciunul dintre dascălii Micii Rome nu a scris atâtea pagini despre Blaj, înfățișat în ipostaze multiple ale trecutului său religios, istoric şi cultural”.
În termeni asemănători este formulată și prezentarea lui Cristian Bădiliță: „Evocări din viața Blajului e o capodoperă a literaturii memorialistice româneşti, interzisă sub regimul comunist. Al. Lupeanu-Melin, preot greco-catolic şi profesor la Blaj, rescrie, într-un stil comparabil cu al lui Creangă, Sadoveanu, Agârbiceanu, istoria celui mai important centru al românismului din Ardeal, începând cu ‘descălecarea’ lui Inochentie Micu şi până în perioada interbelică”. Cartea a apărut în 1937, anul morții lui Alexandru Lupeanu-Melin, iar de atunci, precizează Cristian Bădiliță, nu a mai fost republicată din cauza cenzurii comuniste. Ulterior, a mai apărut o ediție anastatică, în 2008, însă „în tiraj simbolic și fără distribuție”, așa încât ediția de față este prima „științifică”. Descriindu-i succint conținutul, Cristian Bădiliță menționează „o serie de capitole memorabile despre Petru Pavel Aron, Timotei Cipariu, Ioan Micu Moldovan, despre ‘primul teatru ambulant’ al românilor ardeleni etc.”, toate însoțite de de ceea ce a fost marca autorului, „anecdotele savuroase şi mărturiile tulburătoare”.
Ceea ce mi-a atras atenția în povestirile și evocările lui Alexandru Lupeanu-Melin a fost și vocabularul foarte bogat al acestora. Este vorba în primul rând de regionalisme, dar în pofida numărului lor, rămân destule cuvinte care ar putea fi resuscitate într-o eventuală limbă română mai nuanțată și mai expresivă. Nu mi-e clar dacă doar nouă aceste cuvinte ne par vechi, sau dacă la rându-i, pe alocuri, și Alexandru Lupeanu-Melin s-a străduit să le readucă în limba folosită la vremea lui; dar oricum ar sta lucrurile, aceste cuvinte merită și azi o șansă. Iau la întâmplare povestirea Icon Lacrimans („Icoana lăcrimândă” în latină, după cum arată nota lui Cristian Bădiliță), unde e pomenită ciorecărimea, adică țărănimea săracă din satele din jurul Blajului. Contemplarea celui trecut la Domnul este povarnică, adică tristă. Norodul ajunge și el la biserică presară, adică după-amiază. Prepuneri înseamnă bănuieli, iar buchernițele sunt cărțile de învățătură. Contiguu înseamnă simplu învecinat, dar folosirea acestui cuvânt e din ce în ce mai rară; pe atunci însă, exista însă pentru el un adevărat lux al declinărilor, după cum se vede din expresia „contignățiile castelului”. În altă parte (Răscolitorii de la 1848), aflăm cum i se spune gustării dintre prânz și cină: ojină; sau la zarvă: lolot; sau la încremenire: împrilostire. Și exemplele pot continua. Doar basmele culese în secolul 19 mai etalează așa o pletoră – cum ni se pare azi – de nume și denumiri care odinioară făceau probabil din lecturi o experiență aproape senzorială.
Viață străină (fragment)
(Alexandru Lupeanu-Melin, Evocări din viața Blajului)
În timpurile de demult străjuia aici, pe piciorul de colină de la Îmbinarea Târnavelor, singur sălaşul princiar de vânătoare, pomenit într-o diplomă de danie regească de la 1271. Vilă străveche, pe care au măcinat-o anii ori poate întâmplări și războaie uitate. Dintr-însa mai pot fi bănuite câteva frânturi de pietre medievale, păstrate în zidăria beciului de sub cancelariile Oficiului Arhidiecezan. Tot acolo, în peretele de la Miază-Noapte, se mai putea vedea până târziu, în zilele noastre, o gură de hrubă subpământeană, coridor ascuns, care conducea undeva, peste noroaie și băltoace nevăzute, spre o ieşire de scăpare către Târnava Mică. Refugiu de circumstanţă, în zile de atacuri şi asedii prelungite. Timpuri de groază şi de viață cu sufletul mai mult la gură, gata în orice clipă să zboare spre stăpânul vieții și al morţii.
Spre mijlocul secolului al XVI-lea, un Georgius Bagdi durează, ceva mai la dreapta, castelul greoi şi solid, care a văzut un șir întreg de stăpâni din același neam străin, măcinaţi şi ei, rând pe rând, de mâna necruţătoare a vremii. Stăpâni fără noroc, pe care îi mătură destinul celor aduşi de vânt în pământuri muncite de alții. I-au spulberat blestemele iobăgeşti ale străvechilor colonişti. Purtători de opinci şi de glugi mițoase.
________________
Alexandru Lupeanu-Melin, Evocări din viața Blajului, editura Vremea, București, 2020, 272 de pagini, format 13×20.
