Înțeleg dintr-un interviu din „Viața Românească” că editura Humanitas este pusă pe o treabă temeinică în privința traducerii lui Montaigne în românește. În interviu, Vlad Russo, traducătorul filosofului, spune că anul acesta speră să termine cartea a doua a Eseurilor; la anul, va fi gata cartea a treia. Apoi, va urma și traducerea Jurnalului de călătorie în Italia, prin Elveția și Germania, împreună cu scrisorile rămase de la Montaigne. La final, am avea, practic, o ediție completă în românește a gânditorului francez.
M-am delectat între timp cu ceea ce avem până acum, și anume cartea întâi a Eseurilor; dintre care vreau să mă opresc acum la cel despre mincinoși. Într-o întoarcere neașteptată pentru noi, care ne-am obișnuit de tineri să urmărim semnele Alzheimerului, Montaigne se declară mulțumit că n-are o ținere de minte bună. Sunt cel puțin două avantaje care rezultă de aici, explică el. Unul: ți se ascute judecata. Din moment ce nu mai ești „servit” de semipreparatele memoriei, trebuie să compensezi cu ceva această absență în procesul gândirii. Devii mai alert și apt pentru raționamentul ad-hoc. Aici, ca subvariantă, este și faptul că văduvit de imaginile prompte ale memoriei, vorbești mai puțin, ești mai puțin expus la nevoia de a le epuiza lungind discursul prin amintirea nuanțelor care la rândul lor se cer evocate. În plus, spune Montaigne, dacă ce îți amintești e de bine, ai o oarecare satisfacție, dar dacă nu e, cazi din nou pradă sentimentelor negative prin care ai mai trecut.
Al doilea avantaj al ținerii de minte precare de care Montaigne a spus că îl caracteriza, este eliberarea de ambiție. Numai unul cu o memorie bună se implică politic, luptă, ține minte cine, ce, când a spus, vrea să se folosească de memoria lui ca să-i domine pe adversari. Între memorie și ambiție relația e directă. Așa că dacă vedeți pe cineva dând voinicește din coate, să știți că nu e vina lui; are, săracul, o memorie bună de la natură, care-l domină și îl subjugă.
De aici, Montaigne trece la mincinoși, care sunt de două feluri; cei ca el, involuntarii, care uită ușor și poate că relatează incorect, și ceilalți, care mint înadins, care una gândesc și alta spun. Rezultă că marii mincinoși trebuie să aibă o memorie pe măsură. Și de aici, Montaigne purcede la alte observații, dar asta e deja o altă poveste din eseul lui și vă las s-o mai descoperiți și singuri.
______________
Foto: Portret al lui Montaigne, autor necunoscut. Sursa: Wikipedia
