Remarcam de curând „invazia stoicilor” petrecută în librăriile românești, unde au poposit recent și aproape simultan o nouă ediție a Scrisorilor lui Seneca către Luciliu și una a Meditațiilor lui Marcus Aurelius (sub titlul „Gânduri către sine însuși”). Dacă mai apare și partea a doua a versiunii românești a Fragmentelor stoicilor vechi compilate de Hans von Arnim acum mai bine de o sută de ani, tabloul e complet. Iar azi ar fi un prilej pentru a-l menționa încă o dată, căci în urmă cu 1841 de ani – ce ciudat sună! – pe 17 martie, murea la Viena (după alții, la Sirmium, în actuala Serbie) împăratul roman și filosoful stoic Marcus Aurelius.
Meditațiile lui Marcus Aurelius reprezintă una dintre cele mai celebre și celebrate cărți scrise vreodată. Dacă mai era nevoie de o dovadă pentru fuziunea greco – latină din acea epocă, cartea a fost scrisă în limba greacă. Sunt note și observații fugitive, făcute inclusiv în timpul exercitării atribuțiilor sale imperiale de conducător al campaniilor militare romane. Tributare manierei stoice de filosofare preluate de la învățătorul său Epictet – lumea e guvernată de o inteligență superioară, din care sufletul e o parte, e drept, coruptibilă și poate chiar de-a dreptul coruptă – Meditațiile lui Marcus Aurelius sunt și efectul, spun unii istorici, unui tratament pe care împăratul îl urma pentru ulcerul de care a suferit multă vreme. Acesta ar fi sursa imaginarului apocaliptic din unele pasaje ale Meditațiilor.
Marcus Aurelius n-a fost un reformator de calibru al administrației romane; poate că influența sa cea mai pregnantă să se fi simțit în domeniul legislației civile. A continuat politica lui Traian și Hadrian privitoare la creștinism – religie emergentă interzisă teoretic, dar tolerată practic. Conducerea imperială din vremea lui nu își făcuse o țintă din creștini; abia când o comunitate locală devenea deranjată de minoritatea creștină, autoritățile romane se simțeau obligate să intervină, cum s-a întâmplat în actualul Lyon, în 177.
Mai jos redau câteva dintre panseurile acestui stoic târziu, care în timpul liber cârmuia cea mai puternică formațiune politică a vremii. Am avut impresia că unele Meditații par ecouri ușor deformate, dar clar recognoscibile, ale culturii ulterioare a Europei creștine.
Despre reziliență: „Omul poate fi încercat doar de ceea ce natura l-a format deja să suporte.”
Despre rău: „Nimic din ceea ce e în acord cu natura nu e rău.”
Despre bine: „Nu mai vorbi de fapte bune. Fă-le.”
Despre injurii: „Scapă de opinii și-ai să scapi de văicăreala că am fost jignit.”
Despre răzbunare: „Cea mai bună răzbunare e să nu devii ca persecutorul tău.”
Despre cunoașterea de sine: „Întotdeauna m-a mirat contrastul dintre iubirea și stima de sine; omul se iubește pe sine mai mult decât pe oricine altcineva, dar prețuiește opiniile altora mai mult decât pe ale sale.”
Despre deșertăciune: „Totul durează o zi, atât ceea ce e memorabil, cât și ceea ce nu e.”
Despre suflet: „Sufletul își e așa cum gândești de obicei; căci sufletul este drapat în gânduri.”
_________________
Foto: „Ultimele cuvinte ale Împăratului Marcus Aurelius” (1844), de Eugène Delacroix. Sursa: Wikipedia.
