Interviu realizat de Sebastian Crăiun, realizator Radio România Cultural, cu Prof. Univ. Dr. Mircea Penescu, Președintele Fundației Medicina și Muzica, concert maestru al Orchestrei Medicilor „Dr. Ermil Nichifor”, medic, profesor universitar doctor de Nefrologie și Șef secție chirurgie generală la Spitalului Clinic de Nefrologie „Carol Davila”.
– Domnule Profesor Mircea Penescu, daca ați compara medicina cu o artă, care ar fi acesta?
– Este cea mai completa dintre arte. Medicina este în sine o artă care își trage seva din vechime – arta de a vindeca oamenii si a apărut ca o necesitate. Primii oameni care au practicat-o la cel mai înalt nivel eu cred ca au fost artiști foarte înzestrați. Ma gândesc la medicina hypocratică în care practicanții nu numai că dețineau toate pârghiile naturiste de atunci, dar foarte mulți dintre ei dublau terapia cu meloterapia. Au sesizat încă de la începuturile erei medicinii forța pe care armonia, sunetele plăcute, o au în a influența pozitiv evoluția spre vindecare a pacienților. Este un mecanism inefabil, dar este clar faptul că la nivelul cel mai înalt al conștiinței și al integrării cerebrale, armonizarea pe care o induce melosul are efecte favorabile asupra cursului oricărei afecțiuni.
– Ce îi trebuie unui medic pentru a se dedica acestei profesiuni?
– Profesiunea de medic este alături de cele de preot și de profesor, o profesiune care necesită o anumită dotare, o structură psihică aparte. Unui medic îi trebuie în primul rând o înțelegere profundă a umanității. Medicul adevărat este un umanist, apropo și de cunoștințele vaste pe care ar trebui să la aibă alături de știința medicală în sine. De asemenea cred că trebuie să aibă puterea de a intui sensibilitățile, suferințele uneori chiar ascunse. Trebuie să aibă și puterea de comunicare și capacitatea de a induce pacientului sentimentul de încredere și de speranță. Medicul trebuie să fie acela care preia pe umerii săi toată greutatea suferinței. Pacienții sunt de cele mai multe ori speriați. Teama de suferintă, teama de durere, teama de moarte construiesc pe eșafodajul autentic al suferinței o suprastructură care influențează foarte mult starea psihică generală.
– Dar cât de puternic poate fi organismul unui medic? Întâlnește zilnic zeci de pacienți….
– Psihicul unui medic trebuie să fie un fel de paratrăsnet la toate aceste energii negative pe care le absoarbe.
– Cum este lumea medicinei astăzi?
– O lume petriță. Aș vrea să spun că este o castă, că sunt oameni mai speciali. Dacă nu există căldură umană, dacă nu există dragoste față de om, dacă nu există compasiune față de suferință, mai bine nu îmbraci halatul alb. Cei care au făcut acest lucru din pasiune, sunt mai speciali. Medicina modernă, prin evoluția extraordinară, prin diversificarea investigațiilor, depărtează puțin medicul de pacient. Pacientul devine un fel de obiect de studiu, de dosar medical și mai puțin un om în suferință așa cum dascălii nostri îl percepeau și cum au încercat să ni-l transmită și nouă.
– Ce modele ați avut și cât de important este să avem un model?
– Este esențial. Acestă profesie este o profesie a relației maestru-ucenic. Fac parte dintr-o pleiadă de absolvenți ai Facultății de medicină care au mai beneficiat de figurile emblematice caree au rămas în legendă. Am trăit apusul puțin dureros al unei epoci de glorie a facultății. Poate este eterna senzație că cei din trecut au fost mult mai buni decât cei din actualitate. Dar dacă vorbim de marele profesor de anatomie Repciuc, la fiziologie de academicianul Benetato, de clinicienii Brukner sau Matei Balș…Tuturor le-am fost discipol și am avut șansa să fiu în apropierea lor. Sunt nume de legendă, iar admirația mea nu este una teoretică, ci izvorăște din tot ceea ce consider că mi-au îmbogățit mintea și viața.
– Care considerați că ar fi diferențe de mentalitate între generațiile de medici?
– Invidia medicilor este cea mai rea. Din păcate acest sentiment uman este prezent și în profesia noastră pentru că medicii se situează pe poziții diferite pe scara succesului. Sunt medici deosebit de înzestrați, chirurgi cu o manualitate excepțională, oameni care sunt dăruiți cărții și au memorie fantastică, medici care au talent didactic extraordinar, care se înconjoară de discipoli și transmit mai departe flacăra științei, dar există și oameni care au o abilitate extraordinară în relațiile sociale, care pozează, care sună mai fals în acestă orchestră, dar sunt situați foarte sus în topul celor căutați de pacienți. Medicii cunoscându-și reciproc valoarea uneori sunt dominați și de invidie.
– Sunteți și concert maestru al orchestrei medicilor. Cum a apărut acestă pasiune?- Din copilărie. Pasiunea s-a născut în casa mea de la Pitești, acolo unde am crescut între părinți și bunici care aveau o dragoste enormă pentru muzică. În casa noastră era pian, erau câteva viori. Deși timpurile erau tulburi îmi aduc aminte cu mare plăcere cât de des se întruneau prietenii, familia și din bucuria revederii apărea și atmosfera muzicală. Am început studiul pianului, am dublat apoi cu lecții de vioară. Mi-am apropiat marea muzică, iar când am început facultatea am intrat în orchestra medicilor, sub bagheta marelui medic și dirijor Ermil Nichifor, un muzician de o sensibilitate și o finețe sufletească extraordinare, care aduna ca un magnet pasionații de muzică și făcem muzica din dragoste, din pasiune, muzica dezinteresată. Și astăzi realizăm performanțe mari cu Fundația “Medicina și Muzica”, cu orchestre întărite de prieteni care sunt profesioniști, dar sentimentul acesta de solidaritate de breaslă și pasiune e puțin diluat.
– Cum vedeți viitorul medicinei în România?
– Am mare încredere în generația tânără. Au plecat peste graniță zeci de mii de doctori de-a lungul celor treizeci de ani. Cu toate acestea rezerva de valori nu a secat. Școala românească a continuat să producă elemente de mare valoare. Dacă la începtul anilor 90 cam toți absolvenții erau cu busola spre vest, acum lucrurile ameliorându-se în medicina românească din mai multe puncte de vedere – posibilități tehnice, dotare, salarizare – acest exod aprope s-a oprit și acestă hemoragie de materie cenușie începe să fie stăvilită. Avem încă rezerve, avem încă valori. Avem doctori tineri pasionați, în contact cu diverse evenimente internaționale. Așa s-a produs o osmoză a cunoștințelor care ne-a îmbogățit și care a ridicat nivelul medicinei românești.
– Cum vedeți viitorul României?
– Viitorul României este relativ incert. Viitorul ni-l facem noi, dar cu o condiție – să fim uniți.
