Marele maestru e singur. Privește la biblioteca lui împărțită în două.
O jumătate e încărcată cu trofeele câștigate în lunga sa carieră, începută pe când multe lucruri care deja s-au sfârșit nici nu apăruseră. Cealaltă jumătate e plină cu cărți, dar și ea e împărțită în două. O jumătate e cu cărți de șah, cealaltă cu cărți de literatură. Clasici în general, inclusiv ruși.
Unul dintre neajunsurile acestui sport în care maestrul e mare e că trebuie să știi limba cotropitorilor ruși. Sau cel puțin așa era pe atunci, pe vremea când debuta.
Dacă și-ar mai face o cafea, ar fi a treia de azi-dimineață. Prea mult pentru inima lui care în miile de partide jucate a învățat să își țină bătăile pentru ca adversarul să nu își dea seama cât de afectat e de cursul jocului. Acum, el e cel ce trebuie să aibă mai multă grijă față de ea. A decis că nu mai vrea nicio cafea.
Dintr-o fotografie înrămată de pe un perete lăsat gol în rest îi zâmbește doamna lui, plecată de ceva timp în călătoria pe care numai singur o faci și din care nu te mai întorci. De acolo, din tablou, ea îi spune încă o dată secretul de care el nu se mai satură.
Și zâmbește și el. Cine poate să știe câte turnee a câștigat numai pentru că ea i-a fost alături? De câte ori i-a împărtășit realizarea estetică a unei partide, iar ea se entuziasma numai la bucuria lui, pentru că de fapt nici nu știa cum se ia en passant, dar asta nu îi afecta deloc încântarea? Fluidul secretului umpluse toată sufrageria.
Era starea în care marele maestru intră pe Facebook.
Își amintește de seara aceea în care l-a învins pe Panno, în Elveția, și i-a povestit apoi soției, la cină, ce strălucită strategie a ales. Peretele Facebook-ului i se umple de imagini elvețiene, de la Lausanne și din împrejurimi, filmate modern, cu drona. Nu așa le-a văzut el atunci, dar le recunoaște de parcă le-ar ști și de sus.
Munți severi și văi curate, unde și frunza e ordonată.
Firesc, următoarea postare ajunge la Fischer – dar cine poate să intuiască legătura?
Marele maestru a jucat cu Fischer aceeași deschidere ca și cu Panno. Era la Manila, prin 1970 dacă mai ține bine minte. Dar ce mai contează?
Urmăritorii marelui maestru pe Facebook văd acum o poză cu Fischer și el la masa de joc, înconjurați de alți jucători și de amatori, privind intens către tabla de șah. Cu Fischer a avut mereu o legătură specială, încă de la prima partidă jucată împreună. Fischer orfanul, Fischer singuraticul, Fischer campionul, Fischer genialul, Fischer neînțelesul – cum să nu îl fascineze, când l-a cunoscut personal și au jucat împreună turnee și olimpiade?
A, ce mai e? Turneul din Creta, unde fundul mării e atât de transparent încât de multe ori îți dai seama că l-ai atins doar după ce te-ai udat la picioare. O, da, merită o postare cu casele acelea albe de parcă ar fi niște bucăți solidificate de nori căzute printre stânci și măslini. Acolo, în prima rundă, a jucat cu Gligorici un Benoni sălbatic care l-a băgat pentru tot turneul într-o stare euforică. Acum îl încearcă mai mult înțelesul biblic al cuvântului, Ben-oni însemnând fiul însingurării. Atunci însă, în fiecare seară, după cină, în tot sejurul din Creta, a dansat cu soția un tango.
Un tango? De aceea acum apare pe peretele lui de Facebook Buenos Aires noaptea. Era o arșiță cumplită, mai ales că abia veniseră dintre noienele Bucureștiului. Trebuie să fi fost anii ‘80, când n-aveau căldură în apartament. În schimb, la Buenos Aires era o zăpușeală atât de mare încât nu își mai amintește cum era ziua, ci doar cum era noaptea căldura, când se mai răcorea. De acolo își trage marele maestru noțiunea de vară pe care o asociază și cu partida cu eroul local și mondial Najdorf, polonezul care s-a trezit apatrid peste noapte, după ce Hitler și Stalin i-au ciopârțit țara și familia în vreme ce el juca șah la antipozi, la olimpiadă.
Puteau și ei să rămână ca Najdorf la Buenos Aires. Sau la Lone Pine, unde câștigase atâtea open-uri americane. Dar n-au făcut-o, dintr-un soi de atașament patriotic din care n-a mai rămas nimic azi. Se mai uită în jur o dată, la tablou și bibliotecă, și apoi închide computerul. Marele maestru e singur, apatrid de Facebook.
(se dedică marelui maestru la șah Florin Gheorghiu)
