La fluierat bugetarii se pricep mulți. Dar parcă nu mai suntem la fel de riguroși moral când e vorba de privați. Înțeleg frustrarea contribuabilului când e tratat de sus, cu întârziere și în bătaie de joc. Asemenea atitudini ar trebui să dispară. Dar și când e luat de prost de o companie privată e mai bine?
Să mă explic. Aveam un abonament la telefon. De jenă pentru ea, că e mare și are reclame peste tot, nu voi da numele companiei. Abonamentul era mic pentru că grosul comunicării îl făceam pe abonamentul asigurat de la serviciu. În plus, nu strică să ai un număr de telefon personal. Asta se întâmpla acum câțiva ani. De atunci, an de an, abonamentul meu personal s-a mărit. Cu un euro pe an, e drept, dar de la trei euro pe lună ajunsese la opt. Și eu nu făcusem mai nimic în acest sens. Dar an de an, compania venea cu „oferte irezistibile” pe care mi le băga pe geam dacă le refuzam pe ușă. Așa am ajuns să am mii de minute și de giga de date, din care foloseam doar a suta parte; în schimb, abonamentul era fix și plătit integral. Până anul acesta, când compania a ridicat ștacheta; m-a informat că până ce și acest abonament de opt euro nu îl mai pot ține așa, el fiind scos din gamă (de parcă e o linie de pantaloni dintr-un magazin de haine). Puteam opta însă pentru un alt abonament, la care numărul infinit de minute devenea dublu infinit. Cât costa acesta? Ați ghicit, nouă euro lunar.
De data aceasta am refuzat în scris generoasa ofertă. Am fost sunat, dar am repetat refuzul. Zilele trecute a venit factura nouă. Și ea, tot nouă, adică nouă euro! Nu a contat refuzul meu dublu. Facem ce vrem, parcă ar fi spus compania, că doar n-ai să te târguiești acum la un euro!
Uite că m-am târguit. A doua zi m-am portat cu numărul la o altă firmă de telefonie. O oră mai târziu, îmi dădea telefon vechea companie și două SMS-uri: dacă vreau să renunț la portare, iar vechiul meu abonament de opt euro să coste de acum doi euro, „cu primele trei luni gratuite”.
Nu e jenant? De ce se pretează la așa ceva? De ce crede că are clienți proști care nu se prind că noile oferte sunt doar un ambalaj pentru a le băga mâna mai adânc în buzunar? De ce îi crede și leneși, încât să nu se porteze? Și de ce după ce nu au reușit să-i păcălească, le face cu ochiul cu oferte de doi euro: „hai, mă, c-am glumit!”? Păi ia să fi avut firma aceasta monopol de bugetar, iar eu să nu fi avut posibilitatea portării, cum s-ar fi purtat? Nici nu vreau să mă gândesc.
_____________
Foto: Arhiva autorului
