Opinii La sfârșitul zilei Literatură „șahistică” românească

Literatură „șahistică” românească

-

promovare online

Am folosit ghilimelele în titlu pentru a scoate în evidență că nu vreau să mă refer la cărțile de șah publicate în românește, de la manualul lui Albin din 1874 până la recenta colecție în trei volume de partide alese a marelui maestru Florin Gheorghiu. Mă refer la cărțile despre șah, sau „șahistice”, cele care vorbesc despre viața șahiștilor, sau se inspiră din șah. Acestea au puține diagrame și partide comentate, dacă nu chiar nicio diagramă sau partidă, și țin de literatură, nu de specialitatea acestui joc. Din literatura universală, aici s-ar încadra, printre altele, Apărarea Lujin de Vladimir Nabokov și povestirea lui Stefan Zweig Schachnovelle, titlu tradus la noi în două feluri, Obsedatul și Jucătorul de șah. Despre șah și inspirați de șah au mai scris și Vonnegut, Borges și Beckett; iar în revista Pallas Athena ați mai putut citi o cronică la Robert Löhr, Automatul de șah, tradusă la noi în 2011.

Am crezut că în literatura română cărțile inspirate din șah sunt ca și inexistente; în afară de clasicele Aventuri ale șahului publicate de Sadoveanu în 1945 și retipărite de atunci de mai multe ori, nu prea aveam ce enumera la acest capitol. Dar am aflat de curând de cărțile unui problemist și șahist pe nume Sergiu Thau care a publicat astfel de romane „șahistice”, unul apărut înainte de 1989, în două volume, intitulat Strada Labirint, și unul publicat după 1989, intitulat Jurnalul unui jucător de șah și, în timpul liber, matematician. Curios, am mai cercetat fenomenul și am mai găsit două cărți interesante din această perspectivă. Una e interesantă prin titlu, se cheamă Șah etern, e scrisă de Valentin Berbecaru și a apărut în 1971; cealaltă e interesantă prin autor, este vorba de titratul jucător bucureștean din perioada interbelică Leon Loewenton și e intitulată Urmăriți de Gestapo. Amintiri din Franța, 1940 – 1944. Dar din altă perspectivă, și conținutul acestei ultime cărți este remarcabil, fiind vorba de mărturia unui șahist victimă a represiunii antisemite din Franța celui de-al doilea război mondial. 

În Addenda, profit de ocazie ca să menționez aici și cartea de proză scurtă Șahiștii pe care subsemnatul o are în pregătire la editura Eikon. Unele dintre povestirile din acest volum au apărut prima oară chiar în revista online pe care o citiți acum; iar ilustrația acestui articol este de fapt luată din carte, pentru că este vorba într-adevăr de o carte ilustrată prin contribuția și talentul tinerei artiste Adela Silvan. 

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche și la revista Historia. Autor al volumelor „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” – editura Vremea, 2019 și „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” – editura Eikon, 2020.

Random posts

Zâmbetul înfrângerii

Șahul nu e sport de contact. Da, se mai întâmplă ca pionii să se atingă între ei când sunt...

Cu gândul la cultură

Motto: ,,Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi şi nouă toate;/ Ce e rău şi ce e bine/ Tu te-ntreabă...

Din istoria „Revistei Române de Șah”, 1925 – 1940 (XII). „Cea mai lungă mutare posibilă”

Numărul 11 din 1 iunie 1926 are opt pagini și începe cu o prezentare teoretică a așa-numitelor „maturi inverse...
promovare online

Din istoria „Revistei Române de Șah”, 1925 – 1940 (XXVIII). Sultan-Khan face furori în Europa

Numărul apărut în martie 1931 începe cu secțiunea de problemistică, „concursul internațional” al revistei fiind dedicat memoriei fostului ei...

Știri din șah

Din când în când, la televizor apar și știri din șah. Nu, nu la sport; acolo nu e loc...
promovare online

business

promovare online:

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi