La drum printre amintiri luminoase

Ce poate să fie mai frumos decât să călătorești? Puține lucruri, vine rapid răspunsul…
Astăzi vă invităm la o călătorie luminoasă prin amintirile a doi oameni. Ce au ei în comun? Faptul că sunt sensibili, faptul că sunt legați, fiecare în felul său de orașul Breaza, din județul Prahova. Fac această specificație, deoarece în România sunt șapte locuri numite Breaza.
Încep cu o superbă amintire de sezon, că vine Moș Crăciun semnată de doamna STELUȚA BOGATU.
Dragoste pentru iarnă
Cred că am iubit iarna de când eram mică. Cu timpul m-am îndepărtat nițel de ea din diverse motive. Poate pentru că am devenit mai sensibilă la frig, poate pentru că locuiam departe de zone muntoase și păduri adorate dintotdeauna. N-am putut să uit cum strălucesc ninsele păduri de brad și prind viață sub mantia argintie, atât de frumos amplasată de o mână nevăzută, creație divină, plină de splendoare… Da, m-am retras puțin, preocupată fiind de traiul zilnic și de lucruri obișnuite și cu necaz pe mine pentru că nu găseam destul timp să mă bucur de zăpadă, de jocurile specifice și de rostogolirea prin nămeți! Iarna din ultimii ani nu ne-a mai adus ninsori de vis și de poveste spre supărarea și nemulțumirea celor mici și chiar a celor mari care și-au păstrat suflet de copil!
Cu toate acestea, sunt recunoscătoare pentru o amintire de iarnă, o întâmplare petrecută cu cei dragi acum vreo trei ani! Era Crăciunul, sărbătoare sfântă și îndrăgită și un ger de crăpau pietrele! Eram cu soțul meu și cu frații lui. Ne-am bucurat împreună de tradiții și de bunătăți, am împodobit bradul, ne-am oferit cadouri, am râs mult și am cântat colinde. Totul era alb strălucitor, era iarnă adevărată, era de vis! Nimic neobișnuit!.
A doua zi dimineața când ne-am trezit parcă eram pe altă planetă! Din cer căzuseră picături devenite polei și astfel, totul era învăluit într-o pojghiță de gheață subțire și transparentă, o feerie de gheață, un regat al zăpezii înghețate… Și, o surpriză, ne aștepta la poarta casei cumnatului meu – o sanie cu doi cai superbi înzorzonați cu ciucuri roșii! Cu nările fremătânde și cu nerăbdare păreau pregătiți de plimbare! Călăuza noastră vorbea cu ei, îi peria, îi pregătea serios pentru frigul de afară. Mereu mi-am dorit să mă plimb cu sania trasă de cai și iată că visele se pot împlini!Mie chiar mi s-a părut că visez! Îmbrăcați gros, cu mai multe rânduri de haine, cocoțați pe baloți de paie, înveliți cu pleduri și în mare veselie ne-am lăsat pe mâna lui Marin vecinul, conduși într-o aventură albă! Aveam în dotare câte un termos cu vin fiert, preparat ca la carte, cu miere și scorțișoară, vinul casei, rețeta familiei!Traseul parcurs de sania noastră a fost impresionant! Am ieșit din comuna Chirnogi pe lângă drumul cu plopi și am traversat toată Lunca Dunării în lung și-n lat până spre Cantonul pădurarului! Se auzeau doar copitele cailor și scârțăit de zăpadă! Și atunci, noi fetele ne-am pus pe cântat colinde:Clopoței, Clopoței… și Moș Crăciun cu plete dalbe! Nu încetam a ne uimi de frumusețea naturii, eram zgribuliți dar fericiți! Cred că ne simțeam cu adevărat liberi!
Am mai avut sentimente asemănătoare în copilărie, când alunecam în ritm de vals, pe gheața naturală a unui patinoar din Brașov, situat sub Muntele Tâmpa, înconjurată de pădure!
Mi-amintesc plimbarea cu sania de-a lungul digului de pe marginea pădurii de salcie și plop, străjuite de corcoduși tineri de ambele părți, îmbrăcați în straie de gheață – un spectacol al naturii. Această amintire mă conduce ușor către una și mai grozavă, dintr-o primăvară însorită cu albe înfloriri parfumate de corcoduși la maxima lor înflorire, la marginea aceleiași păduri superbe. Dacă ocolești puțin întâlnești niște ochiuri de lac cu apă limpede și dai de mai multe drumuri și poteci ca să poți ajunge la Dunărea Albastră! Și de partea cealaltă a Dunării se vede Turtucaia (Tutracan), orașul de pe malul bulgăresc, înfrățit cu localitatea despre care v-am vorbit! Dar asta este deja o altă poveste! Crăciun fericit tuturor!
Mulțumim mult autoarei pentru urare, dar mai ales pentru acest subiect scris cu adevărat talent. Mai așteptăm și următoarele rânduri.
Trecem acum la un alt prieten. Domnul DAN LUPU
CU DRAGOSTE DIN PHiladelphia
La început, am crezut că-i doar o întâmplare, dar de fiecare dată
scenariul scris, care cu mici excepţii se repetă când venim în capitală
în cursul săptămânii. Deosebite sunt zilele de sâmbătă şi duminică
când trecem neobservaţi.
Pentru noi, intrarea în Bucureşti înseamnă trecerea pe sub
podul de la Băneasa, când neavând înmatriculată maşina cu litera B
începe calvarul, flashuri, clacsoane şi cu mult noroc, eşti ferit de
tamponări de către un SUV precum un tanc Panzer.
Am ajuns cu bine la Piaţa Scânteii, aşa cum o ştiam de mulţi ani. La
stop, privirea mi-a fost atrasă de monstruosul ansamblu statuar,
aidoma unui colan de pene nevopsite ale unui şef de trib indian, pe
locul vechii statui a lui Lenin. Nu că aş fi părăsit oraşul iubit de
mulţi ani, dar amintirile m-au năpădit. Stând la stop, aşteptând
culoarea verde, un zâmbet mi-a adus aminte de o glumă cu marele
Lenin, neînţeleasă de miliţia din acele vremuri, oare cei de acum ar
înţelege-o?
˝La radio Erevan, un ascultător întreabă: Când a rostit tovarăşul
Lenin celebrele cuvinte Învăţaţi, Învăţaţi, Învăţaţi? Radio Erevan îi
răspunde: Când s-a uitat în carnetul de note al tovarăşului Stalin.˝
N-am apucat să mă bucur de zâmbet la vechiul banc, când
Panzerul a sosit în stânga mea la stop, deschizând geamul din dreapta
mi-a strigat cu glas ridicat:
– Ascultă măi glie, vezi că în Bucale nu se circulă cu căruţa.
De unde până unde, n-aveam nici paie nici coceni deasupra maşinii,
n-am apucat să-i răspund că s-a pus verde şi accelerând puternic a
demarat ca o rachetă.
O fi grăbit omul mi-am zis, poate l-am încurcat şi în gând i-am cerut
scuze. Am făcut stânga şi am luat-o către Arcul de Triumf, când iar
m-au năpădit amintirile de liceeni, când mergeam în Herăstrău şi ne
dădeam întâlnire la piatra crăcănată. La stop, ce să vezi super SUV-ul
aştepta ca şi mine (eu cu droaşca – adică maşina) schimbarea luminii
semaforului în verde. Nici acum nu-mi explic care este satisfacţia să
aştepţi la stop într-o maşină bengoasă de zeci de mii de euro şi alta
modestă chiar şi în hulita Dacie. Fără inenţie, m-am uitat la numărul
de îmatriculare, după IF … SEX, clar, get beget omul capitalei.
Am ajuns şi la locul de întâlnire cu vechi şi dragi prieteni, după
câteva ture căutând un loc de parcare. Providenţa mi-a zâmbit când un
tenor de coloratură ce păzea straşnic un loc de parcare abia eliberat,
mi-a făcut semn că pot parca.
– Barosane te costă 20 de lei, că văd că nu eşti de acilea şi eşti venit din PHILADEPHIA, adică din Prahova/ PH.
Ce să mai zic, mic antreprenor, umblat în străinătăţuri, ce mai, băiat
de băiat de Bucureşti. Am plătit că deh, la asemenea onoare ´nobles
oblige´! M-am bucurat că am ajuns la timp la întâlnire şi în plus am
aflat că Breaza este un cartier al oraşului PHILADELPHIA!
Cu dragoste din PH!
Un text chiar inspirat. Dar am și eu de făcut aici un mic comentariu. Adică o nouă amintire, a treia pe astăzi pentru cititorii revistei noastre online.
Cu mulți ani în urmă am vrut să cumpăr și eu o casă în zonă. Din păcate, am intrat cu negocierilor într-o familie complicată cu mulți moștenitori. Au început procesele. Înainte de a intra la un nou termen, avocatul meu mă solicită să vin la geam.
– Ce vedeți pe stradă?
– Oameni și mașini.
– Ce scrie pe numărul mașinilor ?
– PH și mai multe cifre.
– Ce înseamnă PH?
– Prahova…
– Nuuuu. Nu e Prahova, este Patria Hoților
– Aha!
Aristotel Bunescu – Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România