Istoricul Mariana Ţăranu a declarat în cadrul emisiunii “Raftul Atenei” că la anexarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei din iunie 1940, sovieticii au fost “foarte bine organizaţi”. Ei au urmat “un plan prestabilit”, deja aplicat şi verificat în alte regiuni ale URSS. Planul s-a desfăşurat în ritm alert şi a urmărit eliminarea elitelor locale, vulnerabilizarea economică a populaţiei, iar în mod special în cazul Basarabiei şi nordului Bucovinei, deznaţionalizarea românilor.
“Sovieticii au fost foarte bine organizaţi. În primele două zile ale ocupaţiei, pe 28 şi pe 29 iunie 1940, în fiecare localitate din Basarabia şi nordul Bucovinei au ajuns militari ai Armatei Roşii. Primul lucru făcut de aceştia în satele şi oraşele ocupate a fost arestarea primarului şi a funcţionarilor de la primărie. Pe 29 şi pe 30 iunie, oamenii au fost adunaţi în centrul comunelor şi li s-a comunicat că locuiesc într-o altă ţară, care se numeşte Uniunea Sovietică, iar conducerea locală va fi schimbată. Astfel, cu acest prilej, ocupanţii au anunţat cine va fi preşedinte al Sovietului sătesc, ales şi numit de sovietici de regulă dintre elementele declasate ale localităţi”, a spus Mariana Ţăranu în interviul acordat.
Discuția a fost prilejuită de publicarea la Chişinău a volumului semnat de Mariana Ţăranu „Represiunea şi rezistenţa din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească în perioada primei ocupaţii sovietice, 1940 – 1941”, editura Lexon-Prim, 2021. În “Nota asupra ediţiei” de la începutul cărţii, doamna Ţăranu a scris: „Subiectul ce ține de prima ocupație sovietică a teritoriului românesc de la est de Prut a constituit o preocupare permanentă a mea de mai bine de două decenii. Încă de când eram studentă la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, în timpul unei prelegeri de istorie contemporană a românilor, profesorul ne-a vorbit foarte convingător despre ocupația Basarabiei de către Armata Roșie, dar ne-a și atenționat că referitor la anii 1940-1941 mai sunt numeroase aspecte care își așteaptă cercetătorul. Și atunci mi-am spus: eu voi fi acela care va cerceta acest subiect.”
Mariana Ţăranu este conferențiar universitar, doctor în istorie, autoarea mai multor monografii, culegeri de documente şi articole științifice, fondatoarea “Muzeului Virtual al Foametei din Basarabia”. A regizat filmul documentar „Omorâți prin înfometare sau timpuri pe care nu le-a vrut Dumnezeu…” În 2021, a publicat la editura Vremea din București volumul “Un genocid nerecunoscut. Foametea organizată de URSS în Basarabia (1946-1947)”.
Fragmente din interviul acordat de Mariana Ţăranu în cadrul emisiunii “Raftul Atenei”
- Sovieticii au fost foarte bine organizaţi. În primele două zile ale ocupaţiei, pe 28 şi pe 29 iunie 1940, în fiecare localitate din Basarabia şi nordul Bucovinei au ajuns militari ai Armatei Roşii. Primul lucru făcut de aceştia în satele şi oraşele ocupate a fost arestarea primarului şi a funcţionarilor de la primărie – dacă aceştia au rămas în localităţile respective şi nu s-au refugiat în România.
- Militarii au fost secondaţi de funcţionari sovietici, aşa încât pe 29 şi pe 30 iunie, oamenii au fost adunaţi în centrul comunelor şi li s-a comunicat că locuiesc într-o altă ţară care se numeşte Uniunea Sovietică, iar conducerea locală va fi schimbată. Astfel, cu acest prilej, ocupanţii au anunţat cine va fi preşedinte al Sovietului sătesc, ales şi numit de sovietici de regulă dintre elementele declasate ale localităţii.
- Printre primele sarcini ale noii conduceri sovietice a fost identificarea aşa-numiţilor chiaburi, a persoanelor mai înstărite din sat. Aceştia, indiferent de apartenenţa lor etnică, reprezentau un pericol pentru sovietici deoarece după eliminarea conducerii de până atunci, ei puteau deveni noii lideri locali şi puteau constitui nucleul unei eventuale rezistenţe. Începând cu luna iulie, au început arestările în rândul celor declaraţi chiaburi, dar şi în rândul învăţătorilor, preoţilor, membrilor partidelor politice democratice din România. Erau operate simultan şi percheziţii domiciliare, în timpul cărora celor arestați li se confiscau biblioteca şi însemnările.
- Arestaţii au fost ţinuţi vreme de câteva luni în beciuri, timp în care sovieticii îşi desăvârşeau instalarea la putere. De pe poziţii consolidate, ei au organizat apoi aşa -numitele “judecăţi norodnice”, procese publice înscenate, la care ceilalţi săteni erau puşi să asiste pentru a fi intimidaţi. După “judecată” şi declararea lor drept “duşmani ai poporului”, aceştia erau transferaţi în închisori sovietice de pe teritoriul Basarabiei şi apoi trimişi în Siberia, uneori cu tot cu familii. Au fost mii de cazuri de acest fel, care se încadrează în fenomenul transferului de populaţie, nu în cel al deportărilor, care vor avea loc într-o fază mai târzie a ocupației.
- Sovieticii i-au arestat şi pe politicienii care în 1918 au votat pentru unirea Basarabiei cu România şi care după ultimatumul sovietic din iunie 1940 nu au plecat din Basarabia. Aceştia ar fi urmat să fie judecaţi în cadrul unui proces înscenat, dar atacarea Uniunii Sovietice de către Germania şi România le-a zădărnicit planul.
- În acelaşi timp, sovieticii au întocmit dosare minuţioase pe numele altor suspecţi, chiaburi, intelectuali, preoţi, membri de partid, folosindu-se de declaraţiile cunoscuţilor acestora. Pe baza acestor dosare, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, sovieticii au arestat aproximativ 24.000 de persoane din RSS Moldovenească, inclusiv familii întregi, iar bunurile acestora au fost confiscate de autorităţile sovietice. Alte arestări în masă au avut loc în Bugeac, nordul Bucovinei, dar şi în ţările baltice, acţiunea făcând parte din așa-numitul plan sovietic de curăţire a teritoriului din zona de frontieră a URSS de “elementele” nesigure ale societăţii, în eventualitatea unui război cu ţările capitaliste. Deportarea din 1941 a fost mai dură decât cea din 1949 pentru că a vizat persoane mai vulnerabile, care deseori nu au putut face faţă condiţiilor vitrege de trai din Gulag.
- În noiembrie 1940, nordul Bucovinei şi sudul Basarabiei (Bugeacul) au fost încorporate în Republica Socialistă Sovietică Ucraineană, în timp ce restul judeţelor basarabene plus câteva raioane din stânga Nistrului au format Republica Socialistă Sovietică Moldovenească. Dar cetăţenii români au cunoscut acelaşi tratament din partea sovieticilor, indiferent dacă erau în RSS Ucraineană sau în RSS Moldovenească.
- Atât în 1940, cât şi după 1944 (anul celei de-a doua ocupaţii sovietice), politicile sovietice în teritoriile locuite de români au fost mult mai agresive în comparaţie cu politicile aplicate altor etnii încorporate. Motivaţia este că sovieticii au căutat să le imprime românilor din RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană convingerea că fac parte dintr-o altă categorie etnică decât cei din dreapta Prutului, şi anume că ei nu sunt români, ci moldoveni. În acest scop va fi introdus alfabetul chirilic şi vor fi aplicate strategii speciale de rusificare pentru populaţia românească. O astfel de strategie a fost bazată pe propaganda că în timpul administraţiei româneşti, Basarabia a rămas înapoiată din punct de vedere economic, educaţional sau cultural. O altă linie de argumentare era afirmarea unei aşa-numite superiorităţi a culturii ruse faţă de cea românească.
- Dintre cele cincisprezece republici create forţat de sovietici în decursul mai multor decenii, numai în cazul RSS Moldovenească a fost introdus alfabetul chirilic. Limba română este, în propaganda sovietică, o limbă “burgheză”, pe care o vorbesc cercurile capitaliste de la Bucureşti, în timp ce “limba moldovenească” este adevărata limbă a poporului. A existat un transfer agresiv de regionalisme din zona transnistreană a RSS Moldovenească în vocabularul limbii vorbite în Basarabia, rezultând o arhaizare a acesteia. O altă tehnică de rusificare a fost bazată tocmai pe acest fapt, al împingerii limbii române spre o uzanţă ininteligibilă. În 1940 – 1941 şi în 1944 (dar şi ulterior), ziarele care apăreau la Chişinău erau obligatoriu bilingve. Versiunea românească folosea dialectul transnistrean, aşa încât cititorii, pentru a înţelege totuşi ceva, erau împinşi să apeleze până la urmă la varianta în limba rusă a acestora.
- Sovieticii au încercat să impună colectivizarea în Basarabia, dar nu au dus procesul până la capăt pentru că nu au avut timp suficient la dispoziţie. Tentativa de colectivizare a fost marcată masiv de arbitrar; nu au existat norme clare în privinţa suprafețelor de teren arabil pe care un ţăran le putea avea. Dacă preşedintele Sovietului sătesc dispunea, un proprietar putea fi deposedat de via lui, în vreme ce altul putea să rămână neafectat de exproprieri.
- În toamna anului 1940 s-au naţionalizat băncile şi întreprinderile. Unii patroni au fost arestaţi şi apoi transferaţi în Siberia, ca şi elita intelectuală a provinciei. Au fost naţionalizate şi locuinţele. Prin lege, fiecărui membru al unei familii i s-au repartizat pentru locuit nouă metri pătraţi. Dacă o familie rămânea cu un surplus locativ, acesta era repartizat altora, militari sau funcţionari sovietici cu familiile lor, care veneau să locuiască în casa proprietarului. Se poate spune că la oraş, oamenii au rămas fără locuinţe personale.
- A avut loc şi introducerea rublei în loc de leu, cetăţenilor fiindu-le permis să schimbe în ruble cel mult 40.000 de lei. Economiile în lei ale populaţiei mai mari decât acest prag au fost pierdute. Rezultatul cumulat al colectivizării, naţionalizării şi reformei monetare a fost pauperizarea populaţiei şi aducerea ei într-o stare de dependenţă totală faţă de statul sovietic.
- După 22 iunie 1941, ziua declanşării operaţiunii Barbarossa, prin care Germania şi aliaţii săi au atacat Uniunea Sovietică, autorităţile române au revenit în Basarabia şi nordul Bucovinei şi au luat decizii menite să îndrepte răul făcut în anul precedent de către sovietici. Unele lucruri însă nu mai puteau fi îndreptate – cum ar fi faptul că zeci de mii de oameni erau deja prizonieri în lagărele de muncă din Siberia, Kazahstan sau alte regiuni din Asia. Iar dintre puţinii care au reuşit să revină acasă, unii au fost deportaţi din nou, după 1944, când URSS a anexat din nou Basarabia şi nordul Bucovinei. Nu putem să vorbim de revenirea la normalitate, ci doar de tentative mici de revenire la normalitate.
