CulturăRaftul AteneiJosé Saramago și testul orbirii pandemice

José Saramago și testul orbirii pandemice

-

promovare onlinespot_img

La prima vedere, Eseu despre orbire, titlul romanului lui José Saramago, pare nepotrivit; în fapt, este vorba de ideea unei distopii urmărite narativ în consecințele ei. Nu e nicio meditație, niciun eseu, nicio interogație în scrierea de față. Și totuși, eseul însoțește incognito narațiunea de la primele pagini ale romanului, numai că cititorul are opțiunea de a-l accesa, sau de a-l ignora, urmând strict desfășurarea poveștii. Acest lucru este posibil prin generozitatea ideii romanului. José Saramago ne propune perspectiva eliminării celui mai important simț, cel al văzului, și urmărește clinic ce se întâmplă cu lumea în acest caz.

E de spus că în abordarea sa, scriitorul a apelat la o tehnică narativă interesantă și aș spune și inspirată. Romanul nu include dialogul clasic al personajelor, ci doar fraze înșirate una după alta, distincte între ele numai prin faptul că păstrează convenția majusculei la începutul propoziției independente. Ciudat la început, procedeul se dovedește util pentru direcția în care o iau evenimentele. Oamenii orbesc în masă și parcă își pierd și capacitatea de a comunica satisfăcător, gândirea lor începe să semene cu scrisul lui Saramago, un flux interiorizat, sacadat după reguli individualizate. La aceasta se adaugă o altă tehnică, a nivelării personajelor. Nu există personaj dominant în roman, ba chiar și cele ce apar nu sunt botezate. „Soția medicului”, „bătrânul cu legătura”, „primul orb” și așa mai departe – sunt câteva dintre apelativele care au înlocuit numele. Ușor inconfortabilă la început, monotonia non-personificărilor ajunge să fie tolerabilă, apoi insignifiantă și chiar lesne de ignorat. Din romanul lui José Saramago lipsește totuși un personaj-cheie, care ar fi fost o sursă narativă bogată. Într-o lume care orbește, autorul omite să introducă personajul orb de dinaintea orbirii colective, personajul care deține deja, spre deosebire de toți ceilalți, experiența absenței vederii.

Parcursul narativ declanșat odată cu plonjonul intrigii – oamenii orbesc pe rând, ca într-o pandemie provocată de un agent patogen extrem de contagios, aparent transmis prin simpla privire ochi în ochi – ia o direcție discutabilă, dar în fond autorul e suveran în acest domeniu. José Saramago se concentrează pe un grup inițial de contaminați, prin intermediul căruia – era să spun prin ochii cărora – aflăm abia târziu ce s-a întâmplat cu lumea în ansamblu atinsă de flagel. Putem să speculăm pe marginea similitudinilor dintre situația din carte (publicată în 1995) și cea din experiența noastră recentă, a pandemiei de coronavirus, dar nu cred că este chiar o idee inspirată; în fond, putem pretinde acum, de la înălțimea experienței noastre recente, că știm că fiecare pandemie are legitatea și specificul ei. Autorul preferă în carte – iarăși suveran – să descrie o degradare rapidă și completă a relațiilor umane afectate de această infirmitate extremă. Doar durata relativ scurtă a perioadei de boală, neprecizată explicit, dar estimabilă la două – trei luni, pune capăt ruinării totale a civilizației. Aici însă ne apropiem de miezul eseistic al romanului, de întrebarea lui subsidiară: ar supraviețui o omenire oarbă? S-ar putea ea organiza? Ar fi posibilă în aceste condiții evoluția, sau măcar ar fi fost posibilă păstrarea acumulărilor culturale de până acum într-o lume bazată pe alt simț, auzul probabil, care să ne facă posibilă orientarea și cunoașterea? 

José Saramago schițează un răspuns. De orice simț omul s-ar putea dispensa, fără a fi pusă în pericol civilizația. Fără miros, oamenii ar putea trăi. Fără simțul tactil sau fără gust, la fel. Chiar și fără auz lucrurile ar putea funcționa în parametri acceptabili. Dar fără văz, lumea ar fi condamnată: aici e ideea „eseului” lui José Saramago. El pomenește la final de planul grupului de a emigra din orașul pestilențial la țară, unde să practice o agricultură de subzistență, dar evită orice sugestie că planul ar ține. Comunitățile se dezintegrau probabil iremediabil în momentul în care a intervenit re-vederea. Ar fi reușit totuși ele, aveau ele o cât de mică șansă de succes? Știm din numeroasele ecranizări de scenarii distopice din ultimele decenii că după o catastrofă, oamenii reușesc să se organizeze în grupuri reduse, rudimentare, dar stabile. Cum ar arăta o omenire oarbă, ar putea ajunge și ea la un astfel de echilibru? José Saramago pare să încline spre un răspuns negativ. Însă indiferent de opțiune, o idee transpare clar din romanul scriitorului portughez. Suntem o cultură a vederii; civilizația noastră e construită în jurul spațiului și al luminii, cunoașterea se sprijină aproape exclusiv pe percepția oculară, ca să nu mai spun de organizarea materială a vieții, de faptul că actul simplu de a te hrăni depinde covârșitor de vedere. Întrebarea este dacă are rost să ne pregătim de un astfel de scenariu, precum cel al orbirii fizice din cartea lui José Saramago; ipoteza e atât de stranie, încât nimeni probabil nu ar lua-o în serios. Dar asta nu-l împiedică pe scriitor să o aleagă ca subiect și pe cititori ca pretext de meditație la rolul fundamental al vederii – de multe ori presupusă drept un dat inalienabil. 

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche și la revista Historia. Autor al volumelor „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” – editura Vremea, 2019 și „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” – editura Eikon, 2020.

Random posts

Când va veni ziua îmbrățișărilor?

Cică este un semn de afecțiune să stai departe de omul pe care îl iubești, pe care îl prețuiești....

M-am portat

La fluierat bugetarii se pricep mulți. Dar parcă nu mai suntem la fel de riguroși moral când e vorba...

PREMII ÎN LUMEA SELECTĂ A CĂRȚILOR. UNIUNEA SCRIITORILOR A DECIS

  A început școala. A început goana după manuale, după alte cărți. Adulții fac și în aceste zile concediile în...
promovare onlinespot_img

Anul 1 din era turismului spațial

Nu știu dacă ați observat, din mijlocul preocupărilor noastre terestre, criza politică, ascensiunea prețurilor la căldură și electricitate, un...

Astăzi este evenimentul plastic al anului: Vernisajul expoziției ,,Great Artists of the World”

Zorii zilei de 16 aprilie 2021. După Ziua Mondială a Artei care a fost la 15 aprilie, pentru a...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi