OpiniiLa sfârșitul zileiInstrumente de citit

Instrumente de citit

-

promovare onlinespot_img

Pe vremea când târgurile de carte se țineau cu oameni și cărți în carne și oase, am ajuns odată la un pavilion cu multe instrumente de… citit. Nu, nu erau ochelari, și nici Kindle-uri, nu la ele mă refer; ci fel de fel accesorii și mărunțișuri pentru cărțile tipărite și pentru lectura acestora. De exemplu, lămpi care se atârnă de carte și la care poți citi pe întuneric, dacă nu ai curent sau altă sursă de lumină sau nu vrei să deranjezi pe altcineva aprinzând lumina în toată camera. Sau așa numitele „opritoare”, care se pun la margine de șir de cărți când șirul e mai scurt decât raftul și nu vrei să ți se culce cărțile în el. Cineva m-a învățat atunci că pot băga un braț al opritorului pe sub copertă așa încât să nu se vadă, iar cartea va părea că stă miraculos singură în picioare. Nu mai spun la câte feluri de „opritoare” (sau bookends, cum le-am văzut numite într-o altă librărie) nu s-au gândit oamenii: unele care îl imaginează pe Sisif împingând cu spatele bolovanul de cărți, altele zoomorfe, unele simple, precum o foaie de metal îndoit la nouăzeci de grade, altele complicate, mici sculpturi în lemn valabile în sine ca ornament interior. Mai sunt și semnele de carte, și ele de diferite feluri, culori și mărimi, cu magnet sau fără, cu șnur sau fără, din plastic, metal sau carton. Cu alte suporturi speciale puteai să îți ții cartea deschisă pe birou exact la pagina pe care o doreai, fără ca aceasta să se schimbe singură sau cartea să se închidă. Acum, în epoca Zoom, când toată lumea stă online cu spatele la o bibliotecă, și unii își cumpără cotoare de cărți ca să umple rafturile (da, cotoare doar, nu și conținutul!) chiar am văzut un cărturar exhibiționist la un birou mare, înconjurat de vreo trei astfel de suporturi, dimpreună cu cărțile aferente crucificate pe ele. 

Și atunci mi-am amintit de bibliotecile simple de altădată, când aveam cărți de li se măsura tirajul cu zecile de mii de exemplare, dar nu aveam instrumentar – spre deosebire de zilele noastre, când avem atâtea și atâtea instrumente, dar nu prea mai avem cărți.

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche, la săptămânalul Reporter Globa, la revista lunară Historia și la publicația online Veridica.ro. Autor al volumelor „Șahiștii. Povestiri” - editura Eikon, 2021, „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” - editura Eikon, 2020 și „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” - editura Vremea, 2019.

Random posts

Rețele de nesocializare

O scurtă perioadă după 1990, presa românească a încercat să organizeze dezbateri. Jurnaliștii erau tineri, patronii la fel, nici...

Gânduri: 113 ani de la nașterea lui Mihail Sebastian

18 octombrie, anul de grație și mizerie 2020 Buni zori! Scriu aceste rânduri înainte de a se ridica noaptea de pe...

Din istoria „Revistei Române de Șah”, 1925 – 1940 (XVI). „Primul Concurs pentru Șampionatul de Șah al României Mari”

Numărul 22 al revistei apare pe 20 noiembrie 1926 și are opt pagini. În deschidere, sub semnătura lui Anatole...
promovare onlinespot_img

INVITAȚIE IREZISTIBILĂ ÎN LUMEA MUZICII

27 octombrie 2020 „Festivalului Internațional Rezonanțe Sonore Online” 2020 în perioada 1-4 decembrie 2020 După atâta pictură, după lumea afacerilor, universul...

A apărut numărul 4 al revistei ŞAH!

12 octombrie, 2020 Un număr extrem de bogat! În 108 pagini color sunt prezentate marile confruntări online ale celor mai...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi