OpiniiLa sfârșitul zileiInstrumente de citit

Instrumente de citit

-

promovare onlinespot_img

Pe vremea când târgurile de carte se țineau cu oameni și cărți în carne și oase, am ajuns odată la un pavilion cu multe instrumente de… citit. Nu, nu erau ochelari, și nici Kindle-uri, nu la ele mă refer; ci fel de fel accesorii și mărunțișuri pentru cărțile tipărite și pentru lectura acestora. De exemplu, lămpi care se atârnă de carte și la care poți citi pe întuneric, dacă nu ai curent sau altă sursă de lumină sau nu vrei să deranjezi pe altcineva aprinzând lumina în toată camera. Sau așa numitele „opritoare”, care se pun la margine de șir de cărți când șirul e mai scurt decât raftul și nu vrei să ți se culce cărțile în el. Cineva m-a învățat atunci că pot băga un braț al opritorului pe sub copertă așa încât să nu se vadă, iar cartea va părea că stă miraculos singură în picioare. Nu mai spun la câte feluri de „opritoare” (sau bookends, cum le-am văzut numite într-o altă librărie) nu s-au gândit oamenii: unele care îl imaginează pe Sisif împingând cu spatele bolovanul de cărți, altele zoomorfe, unele simple, precum o foaie de metal îndoit la nouăzeci de grade, altele complicate, mici sculpturi în lemn valabile în sine ca ornament interior. Mai sunt și semnele de carte, și ele de diferite feluri, culori și mărimi, cu magnet sau fără, cu șnur sau fără, din plastic, metal sau carton. Cu alte suporturi speciale puteai să îți ții cartea deschisă pe birou exact la pagina pe care o doreai, fără ca aceasta să se schimbe singură sau cartea să se închidă. Acum, în epoca Zoom, când toată lumea stă online cu spatele la o bibliotecă, și unii își cumpără cotoare de cărți ca să umple rafturile (da, cotoare doar, nu și conținutul!) chiar am văzut un cărturar exhibiționist la un birou mare, înconjurat de vreo trei astfel de suporturi, dimpreună cu cărțile aferente crucificate pe ele. 

Și atunci mi-am amintit de bibliotecile simple de altădată, când aveam cărți de li se măsura tirajul cu zecile de mii de exemplare, dar nu aveam instrumentar – spre deosebire de zilele noastre, când avem atâtea și atâtea instrumente, dar nu prea mai avem cărți.

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche, la săptămânalul Reporter Global, la revista lunară Historia și la publicația online Veridica.ro. Autor al volumelor „De comuniști am fugit, peste comuniști am dat. Povestea unui refugiat din Basarabia” - editura Vremea, 2022, „Șahiștii. Povestiri” - editura Eikon, 2021, „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” - editura Eikon, 2020 și „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” - editura Vremea, 2019.

Random posts

Viața între literatură și șah: „o neîntreruptă odihnă”. Interviu cu marele maestru Mihail Marin

Mihail Marin s-a născut în 1965, a primit din partea FIDE titlul de mare maestru și este și un...

Săptămâna în șah: 8 – 14 martie 2021. Turnee de primăvară

La un an de când a fost declarată pandemia care a dus la un lockdown aproape planetar, calendarul competițional...

Grijă pentru mediu într-o zi specială

Vă salut din zorii unei zile speciale, scriind despre preocuparea umanității pentru grija mediului în care trăiește. În imaginea alăturată...
promovare onlinespot_img

Carlsen-Nepo 9: Nepo se prăbușește în timp ce Magnus se apropie de al 5-lea titlu!

Magnus Carlsen are acum un avans de 6:3, cu doar cinci partide rămase din Campionatul Mondial de șah, după...

Dragoș Ghițulete: „Despre iubire și (alte) ispite”, Editura Polirom, 2020

(La rubrica „Autori contemporani” prezentăm cărți emblematice ale unor scriitori cu care ne putem întâlni pe stradă, prin librării,...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi