OpiniiLa sfârșitul zileiInstinctul emigrării

Instinctul emigrării

-

promovare onlinespot_img

În curând, revista „Pallas Athena” va publica interviuri cu două personalități publice ale României ultimelor decenii. Este vorba de Michael Shafir și Dorian Galbinski, autori ai unor remarcabile cărți apărute recent. Nu este însă singurul lucru care îi apropie pe cei doi. Amândoi sunt născuți în același an, 1944, amândoi au emigrat de tineri din România devenită „populară” și amândoi au lucrat la posturile alternative de radio din acea vreme, Europa Liberă și BBC. 

Dar privind mai de la distanță cărțile și destăinuirile lor, îmi dau seama că există un fel de model al emigrației din acei ani. În primul rând, nu oricine putea emigra, iar cine putea emigra, a făcut-o, excepțiile fiind puține. Și Michael Shafir, și Dorian Galbinski „și-au depus actele” de emigrare fiind evrei. Această calitate era una dintre puținele care îți dădeau șansa de a pleca legal din „lagărul socialist”. În al doilea rând, amândoi au dovedit un instinct al respingerii radicale a comunismului specific doar noii generații; părinții lor nu erau la fel de porniți și de deciși. Și poate că e de înțeles. Ambele familii își făcuseră un oarecare rost și ajunseseră la o anume stabilitate, chiar și în condițiile știrbe ale societății de atunci. Pentru a forța mâna părinților, ambii au recurs la șiretlicuri și pârghii care i-au pus pe părinți în acțiune. Michael Shafir mărturisește că a speculat statutul de divorțați al părinților, iar Dorian Galbinski scrie în cartea lui de memorii că s-a denunțat singur la facultate ca provenind dintr-o familie de evrei care vrea să emigreze – fapt care i-a atras pe loc exmatricularea și a precipitat decizia tatălui. 

Interesant este însă că acest „instinct al emigrației” s-a păstrat, aparent, și în cazul generațiilor ulterioare. Au mai apărut tineri și în deceniul următor, din familii care, ca și cele menționate anterior, își creaseră un modus vivendi în societate; și în mod similar, și acești tineri au realizat din comportamentul rudelor și din mici lecții de viață voluntare sau involuntare că nu trăiesc într-o țară normală. Și că vor să plece. Că unii au reușit, iar alții nu – este o altă poveste. 

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche și la revista Historia. Autor al volumelor „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” – editura Vremea, 2019 și „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” – editura Eikon, 2020.

Random posts

Pictură, șah, calendar

Aparent, trei concepte fără legătură între ele. Dar, parcurgând rândurile de mai jos, veți vedea că este o conexiune...

Șocul de la miezul nopții: Șumudică demis de la CFR Cluj

Noaptea trece repede, ca orice lucru bun care ne mai scoate puțin de dramatismul cotidian, întreținut permanent de valuri...

Memoria lui Montaigne 

Înțeleg dintr-un interviu din „Viața Românească” că editura Humanitas este pusă pe o treabă temeinică în privința traducerii lui...
promovare onlinespot_img

Mica Romă (1): Alexandru Lupeanu-Melin, „Evocări din viața Blajului”

Editura „Vremea” a inițiat recent o rafinată colecție de recuperare a istoriei românești. Seria este edificator intitulată „Mica Romă...

Visul olimpic continuă în 2021

Mare sărbătoare acasă la Nadia Comăneci, care sărbătorește și azi împlinirea vârstei incredibile de ...59 de ani. Vă vine...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi