OpiniiLa sfârșitul zileiInformație și ignoranță

Informație și ignoranță

-

promovare onlinespot_img

Rețin alte două idei din cartea de memorii a lui Paul Cornea din care am citat și acum câteva zile. Spune el la un moment dat că așa cum în prima jumătate a anilor ‘40 nu a știut de Holocaust, nici în prima jumătate a deceniului următor nu a știut de munca forțată de la Canal și de arestările politice din România supusă comunizării. Este vestitul argument al ignoranței, care a fost invocat după război de unii germani, dar și de unii apostați ai comunismului precum Paul Cornea. Tot el, în altă parte, vorbește de un alt tip de ignoranță, sau de o altă sursă a ignoranței din vremea aceea, când optase pentru ideile noului regim. Este vorba de ignoranța asumată voluntar, a celui ce e pus în fața evidenței, dar refuză să o accepte și să își schimbe concepția, considerându-i de rea-credință pe cei ce i-au furnizat contraargumentele. 

Trebuie să mărturisesc că îmi vine greu să îl contrazic pe memorialist. Și îmi găsesc motivația în zilele noastre. Noi nu (mai) știm cum este să trăiești fără acces la informație. Ne-am obișnuit atât de mult cu el, încât tindem să judecăm prezumând-l garantat și pentru alte perioade. Însă nu acesta a fost cazul în deceniile menționate. Informația era oferită cu țârâita și deseori însoțită aproape indistinct de interpretarea oficială. Dacă la comuniști o vreme ziarele au mai scris de arestarea cutărui lot de „dușmani ai poporului”, la naziști secretul „soluției finale” a fost păstrat ermetic. Atunci oamenii, dacă mai simțeau nevoia, se descurcau cum puteau, singuri sau în grupuri restrânse, pentru a-și procura informațiile; astăzi din contră, dispunem de foarte multă informație pe care – e drept, de multe ori tot singuri – abia reușim să o sortăm. Distanța de la procurare la sortare este însă imensă, și de aceea ezit să nu-l cred pe Paul Cornea. Precizez însă – dacă e cumva nevoie – că aici mă refer strict la extensia maximă a atrocității din cele două sisteme totalitare; căci altfel, pentru un om normal, ocaziile suspiciunii erau numeroase și timpurii. De pildă, în cazul Germaniei naziste, prigoana împotriva evreilor dezlănțuită încă din anul 1 al puterii, 1933, iar în cazul României comuniste, alegerile din 1946, de care Paul Cornea mărturisește în carte că știa că au fost furate, dacă nu din chiar momentul infracțiunii, atunci din 1949, când menționează explicit fraudarea (și încearcă din greu s-o justifice).

Cealaltă comparație cu zilele noastre privește ignoranța voluntară. Paul Cornea o pune într-un context religios, citându-l pe psihologul româno-francez Serge Moscovici. De altfel, în mai multe locuri din carte el vorbește de comunism ca de o religie la care a aderat. Credința în idealurile utopice comuniste îl orbise și el nu mai putea, psihologic vorbind, să ia în considerare opiniile diferite și chiar și faptele concrete. Dar nu la fel se petrece și astăzi, doar că în loc de comunism avem o serie de teorii conspiraționiste privind pandemia, pe care nimic nu le clintește din loc? Chiar și în fața evidenței efectelor benefice ale vaccinării, adepții lor nu își modifică poziția, ci adaugă fel de fel de codicile la teorie, care să o facă să funcționeze în ochii lor în continuare. De fapt, nu cred că este vorba de religie nici într-un caz, nici în celălalt, ci mai degrabă de fanatism. La o persoană de douăzeci și ceva de ani, acesta este încă scuzabil, dar nu și la marea masă a antivacciniștilor.

________________

Foto: Piața Palatului din București în anii ‘50. Sursa: Asociația Culturală Genesis România. 

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche și la revista Historia. Autor al volumelor „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” – editura Vremea, 2019 și „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” – editura Eikon, 2020.

Random posts

Din istoria „Revistei Române de Șah”, 1925 – 1940 (VIII) „O glumă de șah” cu Moș Nicolae

„O glumă de șah” cu Moș Nicolae Primul număr al revistei pe anul 1926 reia de la capăt numărătoarea edițiilor...

Premiera mondială a spectacolului de dans cu povești de viață

Nu știu care este programul dumneavoastră pentru ziua de mâine, 20 august, 2021. Dar, încerc să vă fac și...

Acum o sută de ani

Am să spun ceva ce probabil va contraria o seamă de cititori înfierbântați de recent încheiatele alegeri parlamentare: în...
promovare onlinespot_img

Coborârea de pe cruce

Curierul sună din nou la telefon. Cică este un pachet pentru mine. Sunt la plimbare, în apropiere, nu am...

Știi că ești și ceea ce citești?

Voi începe cu o mărturisire, surprinzătoare pentru cineva care scrie despre dezvoltare personală în era digitală. Nu am avut...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi