Soarele începe să răsară și pe strada culturii. E adevărat, un soare cu dinți sau mai degrabă o rază în plină iarnă, dar o rază dătătoare de speranță. Energii extraordinare s-au acumulat în lungile luni de tăcere culturală, în încercările de suplinire online, în disperata dorință de a rezista. Frumos este că această energie se simte și în rândul producătorilor și în rândul consumatorilor de cultură.
Schimbarea cromatică a scenariilor pandemice a adus instant pe afișe provocări și speranțe.
Sâmbătă 30 ianuarie 2021, noua casă a Teatrului În Culise și-a deschis porțile pentru prima prezentare cu public a piesei „Aeroport”, în regia lui Cristian Bajora. Dramaturgul Ștefan Caraman abordează tema eternelor trădări din cupluri, a adulterelor nesfârșite, dar o tratează în pas cu ritmul timpurilor actuale. Remarcabil este talentul autorului de a îmbina comedia, drama și romantismul, de a folosi un limbaj direct, la obiect, fără perdea, în care asperitățile își pierd vulgaritatea și te transpun în tipul de discurs contemporan, general acceptat. Ștefan Caraman demonstrează că este un fin observator al societății, a paletei limbajelor actuale și a comportamentelor contemporane. Autorul își descrie astfel creația: „Piesa Aeroport este, de fapt, o trilogie, iar montarea de la Teatrul În Culise este prima ei parte. M-a inspirat viteza cu care se întâmplă astăzi lucrurile, m-a inspirat faptul că nu mai sunt gări pentru Tanța și Costel, acum fiind aeroporturi pentru Rudi si Sorana. M-a inspirat faptul că iubirile ard la fel, fie că durează un deceniu, fie că durează o oră. M-au inspirat propriile mele povești de viață. „Aeroport” este o poveste despre oameni”.
„Aeroport” dezvăluie povestea unei iubiri efemere, care dispare la fel de repede precum s-a aprins. Pe aeroportul din Praga, într-un spațiu în care șansele sunt mici ca doi români să se întâlnească, destinul își spune cuvântul și face ca doi necunoscuți din lumi total diferite să se intersecteze, să interacționeze, să se atragă într-o scurtă poveste de iubire, declanșatoare de analize și regrete. Un scriitor apreciat, un om experimentat, dar în esență nefericit, un bărbat dorit și pierdut printre mai multe relații efemere în care nu-și găsește locul și o specialistă în domeniul bancar, la care inocența se îmbină cu toate calitățile unei femei tinere și de succes, captivă într-o relație falsă care o plasează mereu pe locul al doilea, trăiesc o iubire de tranzit, fără perspective, care amplifică amăgirea, iar lipsa curajului de a-și împlini „nebunia” îi trimite pe fiecare în trecutul nesatisfăcător, dar comod, printr-un labirint al pragmatismului contemporan care definește iubirea.
Despre destinul piesei, dramaturgul Ștefan Caraman spune: „Prima dată piesa a fost montată la Timișoara, acum zece ani. Este încă în stagiune și se bucură de succes. În București se joacă pentru prima dată, grație lui Cristi Bajora și teatrului său. Ceea ce poate fi diferit de la o montare la alta este jocul actorilor, pentru ca povestea nu reclamă un anumit tip de caracter; ba chiar cred că lasă loc pentru toate tipurile de caracter. Până la urmă iubește și un gras și un chel și un temperament vulcanic și unul flegmatic. Spre bucuria mea, montarea este reușită și mă bucură să o văd”.
Pe scena Teatrului În Culise am întâlnit doi actori tineri: Ioana Nichita și Alex Vlad, foarte credibili, naturali, care reușesc cu ușurință treceri prin diferite stări. Inocenței, analizelor atotștiutoare și alintărilor exagerate, care își pierd profunzimea, le răspunde experiența cu aer de superioritate, duritatea sau tandrețea măsurate și limbajul uneori „colorat”, dar lipsit de accente grosiere. Cei doi se completează foarte bine, echilibrând spectacolul.
Având un decor minimalist, fără artificii, fără lumini spectaculoase, fără efecte sonore, „Aeroport” de Ștefan Caraman, montare a Teatrului În Culise este un demers sincer, în care sufletul și imaginația îl pot transpune pe spectator într-un spațiu al analizelor propriilor iubiri, alegeri, reușite sau dezamăgiri.
L-am întrebat pe Ștefan Caraman (foto) ce sentimente a avut ca spectator la prima prezentare publică din acest an a piesei, pe 30 ianuarie și dacă în timpul spectacolului se poate relaxa, se poate detașa de autor sau trăiește intens fiecare frază rostită de actori?
„In cariera mea de autor dramatic am asistat la o mulțime de montări ale pieselor mele. La început eram emoționat, stresat și greu de conectat la spectacol. Practic, la final nu știam dacă mi-a plăcut sau nu. Astăzi nu mai e așa. Mi-am educat voința, atenția și privesc ce e pe scenă ca un simplu spectator, încercând să uit că îmi privesc propriul text. Oricum, după o vreme uit replici, situații, le descopăr uimit, unele mi se par geniale și mă bucur în sinea mea cât de bun am fost, altele mi se par oribile și mă întreb cum de am putut fi atât de neatent. Așadar trăiesc intens o scenă dacă ea este intensă și nu pentru că am scris-o eu. În plus, piesa de teatru e un produs sincretic, textul e doar o parte componentă, vine peste el discursul regizoral, vine scenografia, vine muzica. Se poate întâmpla să te întrebi la final la ce spectacol ai asistat pentru că nu mai recunoști nimic. În piesa „Aeroport” textul este transparent, situațiile sunt clare, spațiul este concret, nu este o piesă care să lase mult loc regiei de a inventa.”
Noua premieră a Teatrului În Culise este un exemplu de sinceritate a actului artistic, prezentat într-un mod nonșalant care sfidează pudibonderia, dar este și o continuare a tradiției instituției de teatru independent în care la loc de cinste este nonconformismul.
______________
Foto: Teatrul În Culise.
