CulturăRaftul AteneiÎmpăcarea cu trecutul

Împăcarea cu trecutul

-

promovare onlinespot_img

promovare onlineDouă lucruri m-au impresionat la cartea Roxanei Dascălu. Mi-a amintit cu pregnanță cât de marcat de mineriade a fost ultimul deceniu al secolului trecut. Din tot ce se poate reține din acea decadă a istoriei României, peste jumătate înseamnă mineriade. Nimic nu scapă de spectrul lor. Cu ele a început deceniul, cu ele s-a terminat. Un singur exemplu din carte. Jurnalista este la Viena, în toamna anului 1991. E trimisă de Reuters ca să relateze despre importanța împrumutului pe care guvernul român se pregătea să îl facă în vederea convertibilității monedei autohtone, o operațiune care s-ar fi putut realiza, scrie ea, înaintea altor țări din regiune precum Cehia, Polonia, Ungaria. Era vorba de un împrumut sindicalizat de 600 de milioane de dolari, negociat cu un grup de bănci internaționale, care ar fi amortizat multe din șocurile tranziției. Șeful de atunci al guvernului, Petre Roman, n-a mai ajuns însă la întâlnirea cu bancherii. În România avea loc o nouă mineriadă. Înțelegerea a căzut, țara n-a mai avut șansa ieșirii din inflația și șomajul galopante care deja afectau economia. Terapia de șoc era făcută mai departe, fără anestezie. 

Al doilea lucru care m-a frapat, și pe care îl realizez mai bine abia acum, a fost duritatea felului în care guvernul punea problema. Știu, securiștii au adus minerii la București – după cum spune și Roxana Dascălu în carte – dar nu pot să nu admit că la primele mineriade teama de viitor a oamenilor era reală. Securiștii au avut ce specula. Iar autoritățile de bună-credință, din nepricepere sau calcul prost, nu au anticipat reacția violentă a muncitorimii, alimentată și de frică și disperare.

Vă propun un mic exercițiu: câte precauții și-ar lua astăzi un guvern dacă ar vrea să ia măsurile economice din anii ‘90? Cred că infinit mai multe, dacă stau să cântăresc cât e de criticat cel de acum pentru mască, distanțare, program redus la mall! N-am scăpat de Ceaușescu decât cu violență; iar primii pași apoi de libertate i-am făcut la fel. Nu cred că am fi știut să facem altfel. 

Așadar, dacă doriți să recapitulați rapid dificilii ani ai începutului democrației postcomuniste – incluzând aici și revoluția – puteți lua ca ghid cartea Roxanei Dascălu. Autoarea își construiește narațiunea din prisma activității ei la agenția de știri Reuters – un loc cum nu se poate mai potrivit de observare obiectivă a desfășurării evenimentelor. Dar scriitura rezultată nu e seacă, de agenție; e plină de participarea emoțională a autoarei pe care constrângerile profesionale de atunci nu o lăsaseră să se manifeste. Edificator în acest sens este episodul legat de Basarabia, în care ea lasă să i se vadă sensibilitatea și atașamentul față de acești români de la stânga Prutului, atât de încercați în secolul XX și nu numai.

Cartea e în același timp și o relatare din prismă personală a evoluției agenției Reuters, despre trecerea companiei de la vechea școală de jurnalism la epoca modernă, în care menținerea pe piață a căpătat o pondere mai mare. În același timp, e și o carte a întâlnirii est-vest, a primelor contacte directe și cunoașteri nemijlocite între cele două lumi până de curând ecranate reciproc de Cortina de Fier.

În sfârșit, sau poate în primul rând, e o carte a împăcării. Roxana Dascălu a dorit ca prin această confesiune scrisă să se împace cu trecutul țării sale și cu trecutul ei profesional și chiar și personal. Printre rânduri, îmi dau seama că a reușit – ceea ce nu e un lucru la îndemâna multora. Sau, în cuvintele autoarei:

„Am scris această carte despre evenimente pe care le-am trăit ca jurnalistă est-europeană, româncă, în ultimul deceniu al secolului trecut, lucrând pentru cea mai mare și mai veche agenție de presă din lume. Au fost cei mai frumoși și mai cumpliți zece ani din viața mea. La Reuters, am întâlnit și am lucrat cu oameni din ceea ce era pentru noi <Minunata Lume Nouă>, a Occidentului care ne fusese interzis timp de aproape jumătate de secol cât am trăit, noi și părinții noștri, în spatele Cortinei de Fier. Este o poveste despre oameni din Est, despre schimbările dramatice din viața lor și despre felul în care sunt priviți în Vest, cu multe prejudecăți încă, cei veniți, ca și mine, de la Est de Edenul Europei.”

_____________________

Roxana Dascălu, Cronici din est, editura Vremea, 2020, 136 de pagini, format 13×20. 

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche și la revista Historia. Autor al volumelor „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” – editura Vremea, 2019 și „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” – editura Eikon, 2020.

Random posts

Capcanele iubirii de sine

E adevărat că omul cât trăiește învață. Uneori, puțin câte puțin, abia sesizabil, iar alteori în salturi spectaculoase. Ei...

De la glumă la cercetare științifică: Să ducem vacile la toaletă!

Gata, au început diminețile cu nori în această toamnă. Pentru ceva timp, ne vor lipsi razele de soare. În...

Un film de sah

Aceasta postare face parte din Concursul de eseuri pe teme de sah din cadrul Festivalului de Sah Corporate Pallas...
promovare onlinespot_img

Pentru un „prozator al șahului”

Așa cum vă anunțasem, în câteva ore „Șahiștii” se lansează și la Brașov. Este cea de-a doua lansare a...

Nu vă supărați, mă puteți ajuta?

V-ați gândit vreodată că de cele mai multe ori ne dezvoltăm personal nu de voie, ci de nevoie?  Nu putem...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi