Îl așteptăm pe Moș Crăciun

O pictoriță cu un talent deosebit ne demonstrează astăzi că scrie foarte bine.
Dar, mai întâi, să o lăsăm să se prezinte singură!
,,Numele meu este Tăutu Ioana Suzana, m-am născut pe meleaguri moldovenești, în județul Bacău, în primăvara anului 1986. Tânără și neliniștită, s-ar putea spune. Sunt un inginer cu studii universitare de masterat, nepracticant, un om dintr-o generație confuză, ce cu greu își găsește echilibrul. Cu toate acestea, părinții mi-au format principii strașnice, rezistente, ce-mi vor călăuzi mereu pașii vieții, iar omul de astăzi este investiția lor. Sunt fiică, soție, mamă, soră, fină, nașă, pentru puțini prietenă, și spunându-vă acestea, vă trasez exact delimitarea mea spațio-temporală și spirituală. În rest, mă consider un om simplu, care a realizat bucuria răsăritului și a ciripitului păsărilor din această lume a goanei ,oprindu-mă astfel, din fuga mea”.
Iată cum descrie așteptarea lui Moș Crăciun:
,,Anul 2020… Un an special, diferit, aflat într-o introspecție continuă. Pentru mine, cel puțin, așa a fost. Am trecut prin toate stările caracteristice acestei situații numite „pandemie”. Am fost panicată, paranoică, nostalgică, anxioasă, apoi iar paranoică, după care am închis televizorul, am scos șevaletul, și mi-am făcut provizii de beletristică contemporană. Iar mintea treptat, s-a vindecat.
Pe lângă mine, în tot acest timp, trăia și un suflețel mic (mic la numărătoarea primăverilor, mare în capacitatea de a iubi), pentru care lumea cunoscută de el până la această vârstă, a luat o întorsătură neașteptată și greu de înțeles. Școala s-a suspendat, apoi a devenit on-line,a stat închis în casă mai mult decât afară, alergând după visele copilăriei. Slavă Domnului că bunicii stau la curte, și că anul trecut, în decembrie, am avut inspirația de a lua pe lângă noi și un patruped, care apropo, a fost terapie pură. De la îmbrățișări, mușcături, pipi prin toată casa, fugăreli, joacă, bătaie, la iubire sinceră.
Și ajungem în luna iulie…vacanță deja…tot eu, tot fiul meu, tot în casă, tot pandemie, tot stare de alertă afară, introspecție în casă. Doar că, într-una din zile, mi se adresează o întrebare:
„- Mami, daˈ Moș Crăciun de ce nu moare dacă e așa de bătrân?!”
Deodată, fără niciun preambul, nimic. Au un talent extraordinar de a te „izbi” cu câte o întrebare la care nu ești deloc pregătit să răspunzi pe loc, imediat. Și speram la o fărâmă de înțelepciune, dar parcă se rostogoleau în mintea mea, ciulinii tuturor filmelor western, fugăriți de rafalele de întrebări retorice. Și am scos o bâlbâială:
„- Păi…pentru că Moș Crăciun e magic.”
„- Deci, nu există?!”
Și îți ies ochii din orbite brusc, limba îți pică pe jos, fix ca-n desenele animate. Are opt ani…se gândește la lista copiilor cuminți, face planuri pentru cadoul dorit. Accesez iar hard-ul…clar, cu soft-ul e problema. „De ce tati mereu lipsește când te apucă setea cunoașterii?!”, înjuram eu in gând. Răspund, nesigură de ceea ce-mi va ieși pe gură:
„- Și Dumnezeu e magic. Și atâta timp cât tu crezi în El, El va exista pentru tine. Și Moșul există, pentru cei care cred în el. Când îți pierzi credința, pierzi magia.”
Au urmat în mintea mea : „Oare am răspuns bine?!”, „Oare a înțeles?!”, „Vai, și doar am vrut să citesc cartea aceea despre psihologia copilului…na, acum!”
Doar eu trăiam în zbucium, pentru copil a fost lămuritor, clar, suficient. Și-a continuat vesel activitatea.
De ce este aceasta o amintire frumoasă?! Deoarece, o întrebare pură, naivă m-a trântit la pamânt (nu am balamale rezistente unei astfel de discuții, despre moarte), pentru ca apoi, străduindu-mă să răspund cu înțelepciune, m-a ridicat cu gândul spre Cer (acolo unde iubirea și înțelepciunea abundă); și pentru că magia în viața noastră continuă”.
Suzana Ioana Tăutu face parte din categoria rară de oameni care indiferent ce fac, rezultatul este uimitor. Într-un cuvânt, un om strălucitor!
Ca să rimeze.
Semnează un admirator fidel, cu voia dumneavoastră Bunescu Aristotel
Imagine de Marleen Kuiper de la Pixabay