Este un florar pe care îl cunosc de mulți ani. Vine săptămânal pe strada noastră și o umple de parfum, culori și amintiri.
Oamenii, cât sunt ei de insensibili, nu prea rezistă și atrași de parfumul exotic al tuberozelor spre exemplu, se opresc preț de câteva secunde în dreptul lui și se interesează de prețul florilor.
Se numește Gheorghe Constantin, zis Costică. Merge pe 83 de ani. Peste șapcă și-a pus o căciulă că a dat deja frigul, mai ales de dimineață, în acest debut de septembrie.
,,Chiparoasa era floarea preferată a lui Ceaușescu. Noi lucram la Scroviștea la palatul lui. Ce vrei, șef de țară. În interior totul era aurit. Tot aurit”. Îl întreb pe Nea Costică de unde știe că era totul aurit.
,,Oooooo. Păi ce, după ce se linișteau apele, nu ne uitam înăuntru pe geam? Un fotoliu, vai de capul meu. Șef de țară ce vrei. Păcat, omul acela nu trebuia omorât. Nu trebuia împușcat. L-au împușcat șmecherii. Chiparoasele vin din Olanda. Ceapa lor este din Olanda. Poftiți o floare pentru soție. Sănătate să fie, cât mă ține Dumnezeu o să vă dau mereu. A început să scârțâie trupul. Ceaușescu venea pe la grădină câteodată și intra în palat. Acum, Moșul Iliescu este la noi la palat. Cineva din comună de la noi, din Snagov, lucrează acolo. Astea sunt vremurile. Când veneau oaspeți de peste hotare să vedeți. Când plecau ei toți, venea securiștii și spuneau, hai băieți la masă. Era masa mare, cam de aici până la colțul străzii. Bunătăți din bunătăți. Orice ai fi mâncat ți se topea în gură. Tot, natural, natural. Supranatural. Nimic chimicale. Seara când plecam acasă, în fața palatului era heleșteul de pește. Dar ce pește. Erau de toate acolo în zonă. Vaci cu lapte, târlă de oi, crescătorie de porci, crescătorie de păsări, erau curcani și multe alte păsări. Dar, asta era în altă pădure. Primăvara se aducea gunoi de grajd și se punea la culturi. Porumb, floare soarelui, totul natural fără chimicale, mâncau cum mâncau strămoșii noștri.
Tot ce vrei pe planeta asta era acolo, de la pește la căprioare.
Palatul era în zona Periș, la grădină era toate speciile, căprioare, mistreți, eram la grădină în 88 am ieșit la pensie pe caz de boală. Am lucrat 13 ani, nu am o pensie prea mare.
La intrare în palat spre biroul lui erau alei cu bujori și chiparoase. Securiștii ne spuneau să nu ne apropiem de el și de mașină. Îi puneau lanseta în mână și mergeau de debarcader,
Securiștii scoteau acul din gura peștilor și Ceaușescu le spunea să dea de drumul în apă.
Venea spre noi și striga: Buna ziuaaaa băieți. Noi strigam: Să trăiți măria voastră. Venea și ea, dar era foarte severă. Mai veneau Nicu, Zoe, Valentin. Zoia a cumpărat o vilă la Siliștea Snagovului, dar venea cum e și normal pe la părinții ei. I-am prins pe Maurer, pe Chivu Stoica . A fost un pământean, un românaș de-al nostru”.
Îl întreb cum merge vânzarea florilor?.
,,N-are oamenii bani, e scârțani. Pe la ora 3, 3 și jumătate, 4 sunt în picioare. Merg în mai multe zone din București. De la Gara de Nord la Big Sud. În fiecare zi dau cu cazmaua, sapa, cu coasa, cu udatul vara, dar nu mai merge. Mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns să pe 83 de ani. Vin cu trei mașini din Snagov până aici în cartierul dumneavostră”.
Dialogul este oprit pentru moment de un potențial cumpărător. ,,Cum dai tuberozele?” ,,5 lei firul”.
Omul miroase și pleacă mai departe. Nu cumpăra, nu are bani de flori. E scârțani!
Aristotel Bunescu
Foto- Arhiva Aristotel Bunescu
