OpiniiFotbal: Supercupa prefațează sezonul competițional în România

Fotbal: Supercupa prefațează sezonul competițional în România

-

promovare onlinespot_img

Pentru unii bipezi, concediile sunt în plină desfășurare, pentru alții nu au început încă, iar pentru nefericiți, ele s-au și terminat deja. Se gândesc la vara următoare când poate nu vor mai fi restricții legate de contextul pandemic.
În a treia categorie intră și reporterii sportivi, specializați pe fotbal. Gata! Au primit misiune de la șefii de redacții.
Încă de azi, pe seară, la Arena Națională au loc acțiunile de presă.
Mai precis, de la ora 18:00 – conferință de presă CFR Cluj. Ora 18:30 – antrenament oficial CFR Cluj (deschis presei în primele 15 minute). Ora 19:30 – conferință de presă Universitatea Craiova. Ora 20:00 – antrenament oficial Universitatea Craiova (deschis presei în primele 15 minute).
FRF a pus la vânzare biletele pentru Supercupa României, programată sâmbătă, 10 iulie, care le va avea față în față pe CFR Cluj (campioana Ligii 1) și CS Universitatea Craiova, câștigătoarea Cupei.
Până la 50% din capacitatea Arenei Naționale va putea fi ocupată.
Meciul va avea loc pe Arena Națională, fiind astfel primul duel găzduit de cel mai mare stadion al țării după cele 4 partide de la Campionatul European atribuite Bucureștiului.
Biletele costă 30 RON la peluze, respectiv 60 RON la tribune, și pot fi cumpărate de pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro.
Bine, dar nu dăm și noi nimic despre EURO 2020, că acum vine finala de duminică dintre echipele naționale ale Angliei și Italiei?
Vă prezentăm azi o perspectivă inedită a semifinalelor. Cum s-au văzut ele de la Iași: ,,Am urmărit cu atenție meciurile semifinale Italia – Spania și Anglia Danemarca. Antrenorul Spaniei Luis Enrique a greșit fiindcă nu i-a introdus pe Pigue și Ramos la apărare. De aceea au și pierdut partida. Ca viteză de joc spaniolii au fost mai buni. Antrenorul trebuia să întinerească echipa națională după campionatul european trecut. La meciul Anglia – Danemarca s-a observat că arbitrul i-a favorizat pe englezi acordând 11 metri fără justificare. Mai mult, a prelungit meciul cu 6 minute că poate dau englezii gol, chiar a depășit cele 6 minute. La finală, arbitrii îi vor ajuta tot pe englezi oricât de bine vor juca italienii. Cine știe câtă șpagă va ieși de aici! După finală vă voi prezenta în continuare părerea mea”. Hristea Toma din Iași. Pe curând!
Aristotel Bunescu
Foto – pixabay. Intrare pe un stadion

  • Toate postarile cu eticheta:
  • opinii
Aristotel Bunescu
Aristotel Bunescu Aristotel Bunescu a condus, în calitate de redactor șef, ziarul național Tineretul Liber; a lucrat peste 30 de ani la AGENȚIA NAȚIONALĂ DE PRESĂ AGERPRES, la departamentele politic, cultură, sport; este realizator de emisiuni de radio și televiziune, a scris la agențiile naționale de presă AM PRESS, AMOS NEWS, MAGNA NEWS, etc A avut rubrică de artă și cultură în revistele NAȚIUNEA, TOP BUSINESS și OPINIA NAȚIONALĂ. Deține mai multe premii de presă, vorbește la vernisaje de artă plastică și la alte evenimente culturale, sportive, sociale. Pentru asta are colecție de … papioane. A scris mult despre evenimentele muzicale de la Ateneu, Conservatorul București, Operă și Operetă, concertele de la Sala Radio, despre scriitori, actori de teatru și cinema, sculptori și dansatori. Peste două decenii a fost gazetar pe probleme internaționale, făcând numeroase călătorii la instituțiile europene unde a fost corespondent special la Consiliul Europei și NATO. În prezent este: Președintele Departamentului de Critică și Istorie a Artei, din cadrul Uniunii Creatorilor Profesioniști Editor la Agenția de presă culturală și sportiva Date de contact: Email: aristotel.bunescu1@gmail.com Tel: 0724394318

Random posts

Polonia a câștigat prima Olimpiadă online de șah a persoanelor cu dizabilități

Polonia a câștigat prima Olimpiadă online de șah a persoanelor cu dizabilități Prima echipă a Poloniei a câștigat Olimpiada online...

Federația Internațională de Șah anunță reluarea Turneului Candidaților pentru titlul mondial

9 septembrie 2020 După consultarea cu jucătorii și organizatorii, Federația Internațională de Șah ( FIDE )  anunță reluarea turneului de...

La anexarea Basarabiei, sovieticii au fost “foarte bine organizaţi”

Istoricul Mariana Ţăranu a declarat în cadrul emisiunii “Raftul Atenei” că la anexarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei din...
promovare onlinespot_img

Pași pe drumul lui Vasile Lovinescu și René Guénon. Ghid Florin Mihăescu

28 mai este Ziua Europeană Vecinilor. Prin urmare o să descriu azi puțin calea spre nemurire descoperită datorită vecinului...

Regulament Editia I – Bucuresti, 8-11 noiembrie 2019

Ediția I Campionatul de Șah Corporate pe Echipe “Pallas Athena”, Bucuresti 8-11 noiembrie 2019 Regulamentul conține: DescriereParticipanțiFormatInscriere / prețData si locul...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi