Scriitorul Dan Dumitru Iacob, răspunde cu amabilitate, invitației noastre de a face un interviu despre cartea sa cea mai nouă intitulată „Ecoul Lovinescu“.
Imaginea care însoțește acest foarte interesant interviu este dedicată unei cărți importante ce poartă semnătura inconfundabilă a lui Vasile Lovinescu. Este vorba despre Dacia- Hiperboreană.
– O antologie … antologică, dacă putem scrie așa. Voi începe cu finalul. Într-o Românie a paradoxurilor, mai pun și eu un unul. În „Cuvânt următor“, la pagina 539, se vorbește despre cucerirea nemuririi, după o expresie greu de uitat, a lui Umberto Eco. Ați ajuns la acest stadiu, mai aveți puțin?
– Cucerirea nemuririi? Vasile Lovinescu a primit, la sfîrșitul anilor ’30 ai secolului trecut, inițierea în sufismul islamic, fără să renunțe a participa la Sfânta Liturghie creștină, iar în urma inițierii a primit un nume nou, de taină, și un ritual pe care trebuia, în intimitate, să-l împlinească în fiecare zi. Se ruga, medita, așa explicându-se faptul că a scris relativ puțin. Pentru cineva care are ca țel cucerirea nemuririi, scrisul nu mai este o necesitate. La începutul anilor ’50 ai secolului trecut, Lovinescu a înființat la București un grup inițiatic, dar el s-a destrămat în scurt timp, din pricini rămase în mare parte ascunse. Apoi, prin anul 1958, a înființat un alt grup, pe care l-a numit „Fraternitatea lui Hyperion“, după personajul din poema lui Eminescu. De rândul acesta a fost vorba de un grup în care se citeau și se comentau textele Tradiției, în special cele scrise de René Guénon, a cărui operă o avea, în limba franceză, fără a se oferi vreo inițiere, deși, așa cum am amintit, Vasile Lovinescu era calificat să facă și acest lucru. Lectura textelor, interpretarea simbolurilor din ele, creau o atmosferă înalt spirituală, care-i ajuta pe membrii grupului (între care se evidențiau Florin Mihăescu și Roxana Cristian) să asimțească transcendența. Obținerea nemuriri este o treaptă tainică. Afli dacă ai urcat-o cu adevărat, abia când treci dincolo de Marele Prag. Trăirea treptelor spirituale pe care ți le oferă Sfânta Liturghie creștină, observa Florin Mihăescu, este una din căile de acces la nemurire, la mântuire, ca să vorbesc în limbajul creștin. În ceea ce mă privește cred, ca să parafrazez un bătrân îmbunătățit din Patericul egipten, că nu am pus început bun, încă, acestui drum. Sunt prea legat încă de cărți… Dar nădejdea rămâne, până la urmă, la Dumnezeu-Iubire, care prin puterea Sfântului Duh, a energiilor necreate, ne poate ajuta să ne mântuim sufletele, să cucerim nemurirea cea bună, în Lumina neînserată și să nu ajungem acolo unde, după cuvântul Mântuitorului, va fi scrâșnirea dinților.
– Noi, cei care am făcut primii pași pe acest drum captivant, când o să ajungem la nemurire ? Mă interesează mult …
– Cred că ajungi la nemurire când ești îmbrăcat, pe deplin, în cămașa Iubirii. Frumusețea este că poți pregusta din această viață nemurirea, dacă trăiești în orizonturile credinței, nădejdii și iubirii. Pentru noi, creștinii, citirea textelor sacre, interpretarea lor, legătura cu un duhovnic îmbunătățit, participarea la Sfânta Liturghie cu dorința de a trăi, de a urca, treptele spirituale pe care ea ni le propune, rugăciunea, faptele bune, milostenia, smerenia, aceștia sunt pașii pe calea cuceririi nemuririi. Pentru Vasile Lovinescu și pentru discipolii lui, marile texte creștine, textile sacre și comentariile lor filocalice, nu excludeau studierea marilor texte ale Tradiției, care conturau unitatea transcendentă a religiilor. Dar aceste lucruri, aceste realități, nu se pot explica în câteva fraze, de aceea invit cititorii să parcurgă antologia mea. Am reușit să include în cuprinsul ei texte esențiale pentru înțelegerea relației dintre marile religii și dintre Tradiția primordială și marile religii. Sunt nuanțe care, repet, nu pot fi reliefate în câteva rânduri.
– Pentru cei care încă n-au citit volumul, cum a început apropierea de personalitatea lui Vasile Lovinescu ?
– Pe Vasile Lovinescu l-am descoperit în luna noiembrie a anului 1989, când am cumpărat, de la o librărie din Piatra-Neamț, volumul „Creangă și Creanga de aur“, apărut la Editura Cartea Românească. Lectura lui m-a copleșit; nu mai citisem nimic similar până atunci, așa că, după Revoluție, când cărțile lui Vasile lovinescu au început să fie publicate la Editura Institului European din Iași și la Editura Rosmarin din București, am achiziționat toate titlurile. Apoi, în anul 2005, la Fălticeni, la Colocviul care-i era dedicat, în preajma zilei lui de naștere, 14 iulie, i-am cunoscut pe doi dintre discipoli – domnul Florin Mihăescu și doamna Roxana Cristian – adâncind, cu ajutorul lor, an după an, viața și opera fălticineanului.
– Care a fost cea mai mare satisfacție legată de proiectul „Ecoul Lovinescu“?
– Cea mai mare satisfacție … au fost două: faptul că marele scriitor Dan Stanca, care după anul 1990 a pregătit o teză de doctorat legată de viața și opera lui Vasile Lovinescu, a acceptat să scrie un cuvânt de însoțire a antologiei mele și bucuria de a primi un răspuns, care conținea și acceptul de a introduce fragmente din textele sale în antologie, de la domnul profesor universitar doctor Marcel Tolcea, un pasionat de tema ezoterismului și de cei care o întruchipează, atât în lume cât și în spațiul spiritual românesc.
– Au fost și momente de cumpănă?
– Momentul de cumpănă a fost acela în care, ajuns la final cu întocmirea antologiei, nu găseam înlăuntrul meu puterea de a face corectura finală a textului. Obosisem, trecusem prin cele câteva sute de pagini de mai multe ori, adăugând sau scurtând texte, încât, pe la sfârșitul lunii iulie aproape că nu le mai puteam privi în ochii lor de litere. Vasile Lovinescu, aceasta este credința mea, mi-a scos-o atunci în cale pe doamna Elena Botezatu, cea care, ascultând cum mă plângem, pe o bancă din fața blocului unde locuiește, unei doamne profesoare, s-a oferit, fără să ne fi cunoscut până atunci, să facă corectura textului.
– Ce sfat dați celor care doresc să se dedice „Ecoului Vasile Lovinescu“ ?
– Dacă au posibilitatea, spun posibilitatea pentru că numărul de exemplare tipărite este doar de o sută, îi sfătuiesc să înceapă cu antologia mea. Fără falsă modestie, pot spune că ea cuprinde o bună parte din textele ce se referă la Tradiția primordială, la ezoterism, la marile simboluri, fiind o bună bază de plecare spre lectura operei autorilor care se regăsesc, cu fragmente din cărțile lor, în orizontul ei. Îi sfătuiesc, pe de altă parte, să aibă răbdare. Textele nu sunt ușor de înțeles, de multe ori trebuie să pui mâna pe câte un dicționar spre a pătrunde sensul unui cuvânt, dar îi asigur că, încet, încet, cărarea îi va duce la lumina înțelegerii, la asimțirea, ca să folosesc un termen drag lui Vasile Lovinescu, rădăcinilor nevăzute ale acestei lumi.
– Aveți o întrebare pentru mine ?
– Cât timp alocați, în fiecare săptămână, studierii textelor legate de Tradiția primordială, a textelor lui René Guénon, ale lui Vasile Lovinescu, ale discipolilor lor, și cât timp aveți de gând să le rezervați în anul care vine?
– Nu atât de mult cât doresc. Ritmul gazetarului mă îndepărtează de un răspuns mulțumitor. Soția care este la noi elemental de corecție din toate punctele de vedere îmi atrage atenția că iar a trecut o zi fără a dedica mai mult timp acestui drum. Chiar azi iau măsuri dure legate de program și priorități.
…..
Aici se termină dialogul nostru legat de o carte exemplară. Un volum care transform ușor destine, etape ale vieții, pot să spun că și tendințele culturale de la noi și de peste hotare, acum și decenii la rând.
Interesant este în acest interviu că atât scriitorul ce răspunde la întrebări, dar și reporterul care încearcă să provoace un număr mare de dezvăluiri din laboratorul domnului Iacob sunt marcați, în mod profund, de opera gânditorului de la Fălticeni.
Un noume… Vasile Lovinescu … ce trebuie mereu redescoperit, valorificat, trăit și dat generațiilor viitoare pentru a avea și ele posibilitatea de a merge pe un drum de inițiere spirituală.
Vă mulțumesc foarte mult !
Aristotel Bunescu
