BusinessEmisiunea Semn de Carte de Afaceri: Meseriile Viitorului

Emisiunea Semn de Carte de Afaceri: Meseriile Viitorului

-

promovare onlinespot_img

Andreea Paul din 2018 până în prezent este Conferențiar Universitar Doctor la Facultatea de Relații Economice Internaționale la ASE, iar din 2017 până în prezent este președinte și membru fondator INACO – Inițiativa pentru competitivitate. INACO a publicat de curând Ghidul Meseriilor care a ajuns la cea de-a patra ediție, disponibilă online. Mai mult decât atât INACO a primit premiul educational inovator al anului 2021, oferit în martie anul acesta la manifestarea comercială BETT- cea mai mare manifestare în domeniul tehnologiei la nivel mondial, de către compania AVANTIS.

Andreea Paul a ocupat poziții de Consilier Prezidențial, consilier parlamentar, consilier la cabinet europarlamentar și a fost și deputat în Parlamentul României.

Adina Tarry are o experiență deosebită în afaceri, este autoarea cărților: Design Thinking for Smaller Enterprise Development: A Societalbydesign Model for Adaptation to a Digital Age, Hardcover, ce a apărut în 2020 în Marea Britanie și a Coaching with Careers and AI in mind: Grounding a Hopeful and Resourceful Self Fit for a Digital World ce a apărut în anul 2018, amândouă la editura Routledge. Adina este consultant cu experiență în afaceri și management, strateg AI și dezvoltare organizațională, mentor și master coach cu multiple acreditări.

Aceasta este și psiholog – psihologia afacerilor și a consumatorilor, lector extern, si speaker și are o experiență deosebită cu întreprinderi multinaționale cum ar fi: IBM, Alcatel, Johnson & Johnson, Bristol Myers Squibb, dar și o experiență în dezvoltarea oamenilor de business.

Tema emisiunii a făcut referință la meseriile viitorului și inteligența artificială.

Adina Tarry, despre cartea Coaching with Careers and AI in mind: Grounding a Hopeful and Resourceful Self Fit for a Digital World:

„Cartea asta face parte dintr-un ciclu de patru cărți pe care le-am scris despre business. Prima pe care am scris-o este adresată indivizilor, a doua este despre dezvoltarea organizațională în întreprinderi mici și este adresată unei întreprinderi individuale, după aceea mai am o carte despre supply chain – lanțul de aprovizionare și o carte despre leadership. Referindu-ma la cartea scrisă pentru indivizi și anume acest coaching de carieră, mi-am dat seama că în momentul de față noi trăim o epocă de tranziție extraordinar de interesantă și în același timp poate și puțin înfricoșătoare pentru mulți oameni, pentru tineri și pentru cei mai în vârstă pentru că tranzițiile sunt perioade foarte, foarte dificile în care ceea ce este vechi nu prea mai merge, viitorul nu este cunoscut și noi ne trezim la mijloc și atunci m-am gândit să fac o mică enciclopedie […] în legătură cu tot ce ține de muncă și de tehnologie și să le dau posibilitatea să citească și să se aducă la zi cu ce se întâmplă”

Andreea Paul despre meseriile viitorului si AI:

„Haideți să pornim de la realitatea că inteligența artificială, robotica, imprimarea 3-D, internetul tuturor lucrurilor, toate schimbă atât de puternic modul în care muncim, consumăm, petrecem timpul liber și chiar modul în care învățăm încât nu ne mai putem lăsa pe spate să privim neutri la ceea ce se întâmplă în jurul nostru; această lume exponențială care se mișcă coninuu cu o viteză fără precedent în istoria ei.  Evident că sunt două tabere cel puțin, mari și late: cele care cred că noile tehnologii cu inteligență artificială în frunte este sunt programate să facă ceva devastator, iar armele inteligente sunt din ce în ce mai greu de controlat de către oameni […] exista a doua tabără mare și lată care spune că noile tehnologii și inteligența artificială sunt programate să facă ceva benefic, dar metodele lor sigur pot deveni și distructive și din acest punct de vedere se impun reglementări etice […] Și acum să intrăm în tărâmul pragmatic, haideți să ne amintim apariția focului, chiar înainte de cele patru revoluții industriale despre care a vorbit Adina, focul însuși a degenerat accidente, asta nu înseamnă că descoperirea focului nu a însemnat un salt uriaș calitativ al vieții umane.”

 

Random posts

Turneul Candidaților: Nakamura joacă șah într-un parc din Madrid

Hikaru Nakamura a decis să-și petreacă seara de vineri, înaintea zilei libere a jucătorilor din Turneul Candidaților, jucând șah...

Hikaru Nakamura – Campion în „Titled Tuesday”

MM Hikaru Nakamura a câștigat un eveniment Titled Tuesday pentru a treia săptămână consecutivă pe 26 aprilie, alăturâdu-i-se mai...

Pledoarie pentru lectură. Cărți gratis pentru suflete

4 cireșar. Astăzi ne ocupăm de salvarea sufletelor prin lectură, cu un exemplu frumos găsit în orașul Breaza. Dar, mai...
promovare onlinespot_img

Asa Hoffmann – șah, nu scuze

Provenind dintr-o familie privilegiată de avocați, Asa Hoffman (născut la data de 25 februarie 1943) a fost trimis la...

Conferința COP26 – între scepticism și speranță

Prima versiune a documentului care va încheia Conferința ONU asupra schimbărilor climatice Cop26 de la Glasgow, rezultată în urma...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi