Trei cuvinte rostite des la mijlocul fiecărui ianuarie.
Mâine, 15 ianuarie, se împlinesc 171 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu.
Este Ziua Culturii Naționale.
În context, oferim cititorilor revistei noastre online un dialog cu scriitorul Dan Dumitru Iacob.
– Din nou Ziua Culturii, din nou Ziua lui Eminescu … Dumneavoastră sunteți un om de cultură. Cum resimțiți aceste momente ?
– Într-o zi, un reporter l-a rugat pe poetul Nichita Stănescu să vorbească o clipă despre Eminescu. Nichita a tăcut, a lăcrimat și a spus: „Toate clipele sunt de Eminescu“. Este bine că ziua de 15 ianuarie a fost declarată Ziua Culturii Naționale, este bine că a fost aleasă pentru a sărbători cultura națională ziua de nașterea a „omului deplin al culturii românești“, cum îl definea filosoful Constantin Noica pe Eminescu, a „expresiei integrale a sufletului românesc“, cum îl vedea Nicolae Iorga pe genialul poet, dar este și mai bine să înțelegem că trebuie să ne mișcăm în cultură ca peștele în apă, că trebuie să facem din fiecare zi a noastră o sărbătoare a culturii și că, așa cum spunea Andrei Pleșu, cultura este modalitatea activă de a aștepta o soluție pe care nu o ai încă.
– Am observat că vă leagă multe fire de opera și viața lui Eminescu. Pentru cititori, vă rog să evocați câteva dintre ele.
– Încă din prima tinerețe, am început să recit la serbările școlare, apoi în mediul liceal, universitar, poeziile lui Eminescu. Nu poți recita bine o poezie dacă nu o înțelegi, așa că, deși am urmat o facultate tehnică, am început să citesc marile cărți de critică literară ce abordează opera eminesciană: „Eminescu sau despre absolut“, scrisă de Rosa del Conte, „Poezia lui Eminescu“, de Edgar Papu, capitolele pe care i le-au dedicat în istoriile lor George Călinescu, Eugen Lovinescu și, mai târziu, Nicolae Manolescu, Alex Ștefănescu, articolele scrise de Constantin Noica și reunite în volumul „Introducere la miracolul eminescian“ , cartea lui Ion Negoițescu despre poezia lui Eminescu, cărțile semnate de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Dan C. Mihăilescu, atâtea și atâtea alte cărți, care m-au ajutat să înțeleg viața și opera celui mai mare creator al românilor. Dar, dincolo de aceste cărți, am citit nuvelele lui Eminescu, articolele de ziar, însemnările, toate poeziile, variantele la poezii, încercând să conturez un eseu cu titlul „Tema ființei și poema Luceafărul“, eseu ce a stat, pentru câteva minute, în atenția lui Constantin Noica, în vara anului 1986, când l-am vizitat la Păltiniș. Eminescu este însoțitorul meu de fiecare clipă și nu puține sunt momentele în care, copleșit de oboseala unei zile recit, ca o formă de terapie, poezia Luceafărul, fragmente din Scrisori, poemele de dragoste, minunându-mă, de fiecare dată, și întrebându-mă cum a putut acest tânăr să ne dăruiască atât de mult.
– Ce reprezintă Eminescu din punct de vedere național ?
– Eminescu este, așa cum se știe, creatorul limbii românești moderne, este cel care a adus în teritoriul culturii române tema cosmogonică, ilustrând-o, deplin, în poema Luceafărul, în Scrisoarea I, în alte poezii, cel care a scris, pentru prima dată la noi, în mod desăvârșit, poezie cu formă fixă – glossă, sonet, odă în metru antic – , cel care a tradus din opera filosofului Immanuel Kant, care pregătea un dicționar de sanscrită, cel care, ca nimeni altul, și-a iubit neamul, deschizându-și zările sufletului spre toate zările cugetării omenești. De aceea, cred că-l putem numi, odată cu Petre Țuțea, „sumă lirică de mari voievozi“ și, odată cu Horia Roman-Patapievici, diapazonul după sunetul căruia își reglează sunetul marii oameni de cultură români. Asta pentru că, așa cum afirmă Constantin Noica, Eminescu a devenit o substanță și nimeni nu poate călca pragul culturii noastre fără a se hrăni cu opera lui Eminescu.
– Dar internațional ?
– Au existat critici literari care au învățat românește spre a-l citi pe Eminescu, pentru că, așa cum bine știm, muzicalitatea poemelor lui, vraja lor, se pierde în bună parte prin traducere. Eminescu a fost și este tradus în continuare în multe limbi, valoarea creației lui fiind la același nivel cu valoarea creației lui Goethe, Lamartine, Pușkin, Rilke, Esenin, ca să nu amintesc decât câteva nume. Dincolo de obstaculul limbii, creația unui poet trebuie apreciată după dimensiunile universului pe care-l conturează, și din acest punct de vedere Eminescu trebuie numărat în rând cu cei mai mari poeți ai lumii.
– Ca să vă cunoască bine toți cititorii publicației noastre vă rog să rememorați titlurile cărților scrise.
– Când am ajuns la Păltiniș, Constantin Noica mi-a spus, între altele: „Nu te grăbi să publici. Până la 40 de ani porți pantaloni scurți în cultură“. L-am ascultat și am publicat prima carte, eseul „Neodihnirea de fiinţă“, la 41 de ani, în anul 2001, la editura Nona din Piatra-Neamţ. În anul 2004, la editura Timpul din Iaşi, mi-a apărut volumul „Lasă-te locuit“, în anul 2010, la editura Cetatea Doamnei din Piatra-Neamţ, volumul „Pecetea“, iar în anul 2011, la editura Eikon din Cluj, volumul „Uită-te o clipă, răsare soarele: jurnal de idei, stări şi lecturi“. În anul 2013, la aceeaşi editură, mi-a apărut volumul „Această lume nu e o concluzie“, iar în anul 2015, la editura Conta din Piatra-Neamţ, volumul „Iisus Hristos. Creştinismul. Biserica: o antologie de autori, texte şi teme din al doilea mileniu“. Tot în anul 2015 mi-au apărut volumele „De la Nistru pân’ la … Nisa“, eseuri, la editura Eikon din București, şi „28 de trepte ale realului“, poeme din tinerețe, la editura PapiruSMedia din Roman. În anul 2017 mi-a apărut, la editura Eikon din București, cartea „Ramura de liliac“, ediția I, iar în anul 2019 a apărut ediția a II-a, revăzută și adăugită, cu titlul: „Ramura de liliac: povestea unei iubiri în pârgul vieții“. Anul 2019 a marcat și apariția antologiei „Sunetul Noica“, la editura PapiruSMedia, prilejuită de împlinirea a 110 ani de la nașterea marelui filosof, iar anul 2020 a adus în atenția cititorilor antologia „Ecoul Vasile Lovinescu“, tipărită de editura Eikon, carte prilejuită de împlinirea a 115 ani de la nașterea marelui simbolog român.
– Vă mulțumesc.
Aristotel Bunescu
