Mulți oameni și-ar dori să cunoască ce rating Elo au, fără să fie nevoiți să joace zeci de partide de șah. Pare imposibil, dar este pe cât se poate de real și nu este vreun fel de „test de personalitate” la întâmplare de pe internet sau din revistele din supermarket-uri. Acesta este obiectul unui studiu universitar și poate fi testat chiar acum, a relatat chessbase.com.
Când s-a descoperit acest site de pe internet, s-a crezut ca este o nouă escrocherie, asemănătoare cu toate celelalte „teste de personalitate” și „teste IQ” de pe tot internetul, unde la sfârșitul întrebărilor se află de fiecare dată același răspuns: „Felicitări, ești un geniu!” Cu toate acestea, acreditările sunt ceva mai substanțiale, la fel ca și documentele justificative din spatele teoriei.
Pe scurt, ideea este să completezi un formular de tip test în care se află 76 de poziții de pe tabla de șah, atât cât puteți. Câteva dintre ele au răspunsuri simple și ușoare, iar câteva sunt mult mai flexibile și necesită o a doua cea mai bună mișcare sau chiar o a treia. A doua cea mai bună alegere dacă este cazul, nu va fi considerată eșec, iar evaluarea finală va fi ajustată în consecință. Pozițiile variază atât în dificultăți, cât și în conținut și, deși pozițiile inițiale sunt toate de natură complet elementară, ele devin o provocare mai mare, ba chiar ajung să varieze enorm.
După terminarea testului, cel care l-a susținut este supus la un număr de întrebări în ceea ce privește comportamentul subiectului de-a lungul testului, cum ar fi cât de des joacă, cât timp a jucat șah serios (competitiv), cât de în serios a luat testul și bineînțeles dacă a trișat prin a cauta răspunsurile online sau în cărți pentru a răspunde la întrebările prezentate. Recomandat este ca cel care susține testul să nu trișeze, pentru că asta mai mult i-ar dăuna.
Foto: pixabay.com