Numărul 30 – treizeci, în litere – te duce cu gândul la un bilanț. Probabil are în el ceva rotund, împlinit. De pildă, de la schimbarea de regim din 1989 au trecut peste treizeci de ani, dar în continuare perioadei i se fac bilanțuri, chiar dacă i se mai adaugă suplimente de un an, doi, sau trei. „După treizeci de ani de la căderea comunismului…” e o expresie pe care o auzi mereu de ceva vreme încoace, în conversații și prin mass-media.
Așa și la Gaudeamus 2022. De exemplu, „Panorama postcomunimului în România”, volum apărut la Polirom, se ocupă de cei treizeci de ani de după evenimentele din decembrie 1989. Dar iată că mai e și „Editura Vremea: 32 de ani, o bibliotecă”, carte-bilanț a unei întreprinderi culturale care a devenit jalon al domeniului publicistic postcomunist românesc.
Ideea unei cărți despre întreprinderea care produce cărți este îndrăzneață, năstrușnică, provocatoare. Dar la urma urmei, de ce nu? E ca și cum o carte se interesează de arborele ei genealogic, reprezentat grafic – cum altfel?! – tot cu cărți. Sucind-o și învârtind-o, e o idee care îmi place, chiar dacă are un aer encomiastic. O idee care e prea frumoasă ca să se împiedice de acest cochet neajuns.
„În 1990, libertatea a dat peste noi ca un val năpraznic (…), trebuie să vă spun că am fost amețită doi-trei ani după aceea”, mărturisește în această carte doamna Silvia Colfescu, directorul editorial al „Vremii”. Cartea este de fapt un interviu plin de savoare despre avatarurile editurii în aceste trei decenii și mai bine. Doamna Colfescu – se știe – are darul povestirii, iar la sfârșitul discuției, cititorul simte că acest dar nu e bine exploatat, că o carte nu e nici pe departe suficientă pentru a cuprinde cât poate doamna Colfescu să povestească. Întâlnești în acest interviu detaliul semnificativ sau poanta întâmplării, redată sentențios, dar fidel. Dar întâlnești mai ales umorul fără sfârșit al povestitoarei. Doamna Colfescu are intuiția permanentă a acestui colț de observație din care poți privi lumea cu umor, un colț care există pentru (aproape) toate întâmplările vieții. Și și-a păstrat acest obicei oricâte obstacole i-au ridicat timpurile, în plan personal sau profesional, înainte de 1990 și după.
În același timp, cartea e o incursiune în istoria editurii. Din ea nu puteau lipsi copertele cărților publicate la „Vremea” (selectiv, desigur, pentru că vorbim de sute și mii de cărți), fotografii de la momentele semnificative ale existenței ei, cronologii, liste, nume de autori, lucrători și colaboratori. Printre ei, la locul cuvenit, și numele co-fondatorului editurii, domnul Nicolae Henegariu, de la a cărui trecere din lumea aceasta se va împlini în curând un an.
„Nu pentru câștig o fac, ci pentru a mă bucura de mine însămi”, mi-a mărturisit odată doamna Silvia Colfescu despre jertfele ei la editură. Cu această carte, mărturisirea ei e și mai evidentă.
__________
Editura Vremea: 32 de ani, o bibliotecă, Casa de pariuri literare, București, 2022, 142 de pagini, format 13×20 cm., carte distribuită cu titlu gratuit, în cadrul proiectului Brand Cultural de București – ediția a doua, tiraj: 400 de exemplare.
