CulturăEditura Vremea la Bookfest 2022

Editura Vremea la Bookfest 2022

-

promovare onlinespot_img

După doi ani de pauză apăsătoare, în sfârșit, echipa editurii Vremea vă dă întâlnire, față în față, în cadrul ediției 2022 a Salonului Internațional de Carte Bookfest.

La standul editurii Vremea vă așteaptă cărți fascinante, publicate în colecțiile deja consacrate: Fapte Idei Documente, Planeta București, Aristocărți, Maria Montessori, Mic dar șic.

Vă e dor de atmosfera boemă a perioadei culturale interbelice? Victoria Dragu-Dimitriu a așternut pe hârtie Povești cu cenacluri vechi din București. În colecția Planeta București a apărut și vestita carte despre Boema de altădată de Karnabatt. Sunteți un admirator al orașului București? Descoperiți casele lui cele mai frumoase și istoria acestora cu ajutorul volumelor Palatul Elena Kretzulescu și Povești cu tâlc despre București, de Cezara Mucenic.

Simțiți nevoia unei cărți din care să aveți ce învăța? Maria Montessori vorbește părinților este de mare folos. Și din Saga familiei Rothschild, de Tristan Gaston-Breton, puteți trage învățăminte despre cum se zidesc destinele marilor familii.

Vă frământă actualul context politico-militar al Europei? V-am pregătit pachetul de cărți „Întunericul de la Răsărit”, cuprinzând trei titluri de neratat: De comuniști am fugit, peste comuniști am dat, Foametea organizată de URSS în Basarabia și Homo Sovieticus.

Tânjiți după o carte care să vă încălzească sufletul? Descoperiți-l pe Regele Mihai prin ochii nepotului său, într-un album foto de excepție, inspirat din viața de familie a suveranului. Bunicul meu Regele Mihai va fi prezentat sâmbătă, la orele 15:00, Scena AGORA, de însuși Nicolae al României.

Vă fascinează viața privată a personalităților? Aveți de unde alege. Povești din Bellu este plină de picanterii din viața unora dintre cei mai faimoși „localnici” ai Cimitirului Bellu.

Sunteți curioși cum se desfășura viața de familie cu două-trei sute de ani în urmă? Dar viața socială? Aveți răspunsurile în două cărți de marcă: De bono coniugali, de Violeta Barbu, și Balurile în România modernă, de Adrian-Silvan Ionescu.

Dacă doriți să interacționați cu autorii editurii Vremea, sunteți invitați la prezentările de carte din cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, conform programului:

  • Străzi din București și numele lor, de Aurel Ionescu Miercuri 1 iunie, 16.30-16.55, Scena ARENA
  • O odisee a săniilor în strada Speranței, de Ana Trestieni Joi, 2 iunie, 13.30-13.55, Scena ARENA
  • Memorii de dincolo de mormînt, de Chateaubriand Joi 2 iunie,18.30-18.55, Cafeneaua Literară
  • De comuniști am fugit, peste comuniști am dat, de Ionuț Iamandi Vineri, 3 iunie, 15.00-15.25, Cafeneaua Literară
  • Palatul Elena Kretzulescu și Povești cu tâlc despre București de Cezara Mucenic Vineri, 3 iunie, 16.30-16.55, Cafeneaua Literară
  • Bunicul meu Regele Mihai, de Nicolae al României Sâmbătă, 4 iunie, 15.00-15.25, Scena AGORA
  • Saga familiei Rothschild, de Tristan Gaston-Breton Sâmbătă 4 iunie, 20.00-20.25, Scena ARCA
  • De bono coniugali, de Violeta Barbu Duminică, 5 iunie, 16.30-16.55, Scena ARENA
  • Emoție cuantică, de Gabriela Aronovici Duminică, 5 iunie, 17.00-17.25, Scena ARCA

Târgul de carte Bookfest 2022 are loc în perioada 1-5 iunie 2022 la Romexpo, în București.

Random posts

Săptămâna în șah: 11-17 ianuarie 2021

Marele maestru georgian Baadur Jobava a câștigat prima ediție a turneului de șah online Cappele, organizat de clubul de...

Artificii pe cerul înstelat

Cu sprijinul familiei Truică am reușit să public primele cărți, în format album de artă. Cu sprijinul domnului Cezar Iulian...

Anvanpremieră! Apare un nou ziar

Zorii zilei de 14 aprilie. Dacă în a doua jumătate a secolului XIX ar fi apărut ediții de seară...
promovare onlinespot_img

Șahul și cartea

Printr-un concurs de împrejurări recent, a trebuit să dau de mai multe ori explicații sau simple lămuriri privind felul...

Revista Chess Corporate Pallas Athena – Editia Pilot

Editia Pilot / 9 - 22 iulie 2020 Cuprins: Editorial: Despre Pallas Athena - Cezar Iulian ArmasuArticol: Posta redactieiEvenimente: Eveniment business...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi