OpiniiOp-EdDreptul la frică 

Dreptul la frică 

-

promovare onlinespot_img

E o glumă amară să te gândești în aceste zile la faptul că dreptul la viață este înscris la loc de cinste în Declarația Universală a Drepturilor Omului. Dar chiar și în acele locuri din lume care nu trăiesc nebunia sângeroasă din Ucraina, simpla exercitare a dreptului la viață nu garantează că subiectul chiar își va duce mereu zilele marcat de o nemărginită recunoștință  pentru darul primit. Căci drumul parcurs între momentul de grație al nașterii și inevitabila clipă a despărțirii de lume e flancat nu doar de destin, ci și de propriile alegeri ale omului. Cum destinul nu este negociabil, alegerile sunt cele care fac, în cele din urmă, diferența între omul care se mulțumește doar să viețuiască pe pământ și cel care se luptă din răsputeri să trăiască plenar. Iar alegerile noastre în viață sunt condiționate, printre altele, și de relația pe care reușim să o stabilim cu singurul tovarăș de drum care ne însoțește întreaga existență: frica. Zadarnic cartea a doua a credinței creștine a încercat să construiască o lume a iubirii, prima carte este cea care a dat contur și nume excelenței morale ce se poate regăsi într-un singur om: ”omul cu frica lui Dumnezeu”. Iată, însă, că ucrainenii asediați astăzi la ei acasă de Vladimir Putin și de clica lui medievală par să fi trecut de pragul fricii, poate și pentru că au înțeles că, dincolo de sprijinul occidental cu informații, arme și pleiada de sancțiuni de tot felul aplicate agresorului, războiul direct cu invadatorul rus îl vor duce singuri. Și că vor muri eroic, fără să capituleze. Astfel că frica a rămas doar în sufletele noastre, ale chibiților aflați la vest de Ucraina, care am devenit privilegiații telespectatori ai primului război transmis în direct zi de zi, minut cu minut. Ne e frică de faptul că bătălia ruso-ucraineană ar putea fi începutul celui de-Al Treilea Război Mondial? Dar acest lucru s-a consumat deja în urmă cu opt ani, atunci când Rusia a invadat Crimeea. Și a continuat acum, când America și Regatul Unit au decis să informeze publicul larg despre toate mișcările de trupe rusești de la granița ucraineană, gest urmat de înarmarea Kievului și de lansarea unor sancțiuni economice formidabile împotriva Rusiei. Crede cineva că toate acestea sunt altceva decât acte implicite de război între Rusia și Occident? Sau că acțiunile de luptă directe vor întârzia să apară, provocate de o Rusie ajunsă, economic și mediatic vorbind, cu spatele la zid, dar cu tancurile intrând triumfătoare în Tiraspol și cu soldații la gurile Dunării? Căci acesta e un scenariu deloc improbabil, ca sudul Ucrainei să cadă în mâinile rușilor înainte de capitularea Kievului. Și ce va face atunci NATO, ce vom face în particular noi, românii, dacă armata rusă va intra în Transnistria și va începe să amenințe și să hărțuiască direct Republica Moldova – ne vom plânge de milă, prăbușiți în fotoliile din fața televizoarelor? Este puțin probabil ca prudența Occidentului să poată împiedica până la sfârșit confruntarea directă cu Rusia. Și este imoral, laș și crud să-ți construiești zidul siguranței zilei de mâine punând la temelie cadavrele ucrainenilor căzuți în luptă. Dacă poporul rus nu își găsește puterea de a se opune satrapilor de la Kremlin, atunci noi, oamenii de la vest de Ucraina, trebuie să acționăm neîntârziat, e de datoria politicienilor și a militarilor să decidă cum anume. Cu orice risc! De fapt, pe ce ne-am mai putea baza speranțele într-o rezolvare negociată a actualului impas politic și militar, cât timp Rusia lui Putin a luat-o hotărât pe drumul completei ignorări a deciziilor instituțiilor internaționale – de la rezoluțiile ONU, la ancheta Curții Penale Internaționale? Pe nimic. Optimiștii ar putea spune că, în definitiv, toată istoria de până acum a oamenilor e un șir interminabil de războaie, sau ar putea invoca finalul ”fericit” al celei de-a doua conflagrații mondiale. Da, dar Germania lui Hitler nu avea arme atomice, pe când Rusia lui Putin le are și amenință să le folosească. În aceste condiții, dreptul oamenilor la speranță tinde să devină o formă fără conținut, lăsând cale liberă dreptului la frică. Ei bine, chiar și așa, cu sufletele inundate de frică, va trebui să ne resemnăm cu gândul că e posibil ca singurul drum care ne așteaptă de acum înainte să fie drumul războiului. Poate că asta va însemna pieirea seminției oamenilor, dar poate că asta și merităm, cu vârf și îndesat, de vreme ce am ajuns o povară tot mai greu de îndurat pentru planeta numită Terra. 

La final, o întrebare retorică: nu-i așa că, având atenția Occidentului concentrată pe tragedia din Ucraina, n-ar fi deloc întâmplător dacă China ar ajunge la concluzia că acesta e momentul cel mai potrivit să încerce să ocupe Taiwanul?

Foto: Munch, „Țipătul”/ wikimedia

Mircea Zamfir
Mircea Zamfir este jurnalist, fost realizator al emisiunii „Interviul Zilei” la BBC World Service - redacția în limba română.

Random posts

Yuri Averbakh, cel mai longeviv Mare Maestru în viață, a împlinit 100 de ani

MM Yuri Averbakh, cel mai în vârstă mare maestru din lume, a împlinit 100 de ani. După a trecut...

AVANPREMIERĂ – EXPOZIȚIE DE SCULPTURĂ SEMNATĂ ELENA SURDU STĂNESCU

Veste mare. Între 1 și 15 septembrie are loc la București un important eveniment cultural. Expoziția de sculptură Elena...

Airthings Masters Ziua 4: Nepo, Carlsen, Ding se vor confrunta cu tinerele talente în knockouts

MM Ian Nepomniachtchi a câștigat etapa preliminară a Airthings Masters. Favoriţii de dinaintea turneului sunt, de asemenea, calificaţi: MM...
promovare onlinespot_img

Richard Rapport își schimbă federația în România

Federația Maghiară de Șah este pe cale să-și piardă unul dintre cele mai mari genii ale sale în șah,...

UN MILIARD DE EURO PENTRU FIRMELE ROMÂNEȘTI AFECTATE DE PANDEMIE

București, 23 august, anul de grație 2020 Premierul Ludovic Orban a anunțat un program de sprijin pentru companiile din domeniile...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi