Cultură Autori contemporani Dragoș Ghițulete: „Despre iubire și (alte) ispite”, Editura Polirom,...

Dragoș Ghițulete: „Despre iubire și (alte) ispite”, Editura Polirom, 2020

-

promovare online

(La rubrica „Autori contemporani” prezentăm cărți emblematice ale unor scriitori cu care ne putem întâlni pe stradă, prin librării, la târgurile de carte sau pe Facebook; ale unor scriitori pe care îi putem vedea în carne și oase și cu care putem discuta și lua legătura. Cărțile semnate de autorii descriși astfel au la această rubrică o ușă mereu deschisă. Articolele rubricii „Autori contemporani” au două părți, una de prezentare și cealaltă de ilustrare; autorii înșiși au ales prezentarea cărții, dar și fragmentul ilustrativ.)

Despre iubire și (alte) ispite

Sunt 17 povestiri în care se întâlnesc tipologii umane din cele mai diferite. 

Scriitorul Radu Paraschivescu scrie pe coperta a patra a volumului că sunt femei sau bărbați, șoferi adunați în benzinării sau bone blazate, rebeli sau conformiști, duplicitari sau alcoolici – cu toții împart soarta perifericului căruia viața n-a știut să-i surîdă altfel decît cu gura știrbă. 

Încerc din toate puterile mele să fac personajele să fie oameni întregi, oameni care sunt vii, dar care sunt, desigur, inventaţi, aproape fără nicio legătură cu realitatea. Nu îmi surâde prea tare ideea de a-ţi ridica viaţa la nivel de poveste. Și nici pe a altora. Imaginația merge mână în mână cu memoria. 

Dacă vă place să călătoriți, atunci Clovnul, Dogville, Streif, Dean sau Întâlnirea sunt numai bune să vă ducă pe urmele personajelor din aceste povestiri. Sunt despre America, despre Europa. (Dragoș Ghițulete)

Fragment: Streif

„Când am ajuns la popas, un bar pe marginea drumului, în parcare se afla un singur tir. Am luat bastonul şi am coborât încet. M‑a mai lăsat durerea de la skudexa. M‑am sprijinit pe piciorul stâng şi am luat‑o uşurel spre uşă. Frigul îmi face bine, mă trezeşte. Mă mişc încet, atent să nu cad. Târâi piciorul, mi‑e frică să‑l ridic. Îmi sprijin greutatea pe stângul. Cu dreptul mângâi zăpada.

Manu dă un ocol tirului din parcare şi vine spre mine înjurând. Strânge lama unui briceag pe care îl bagă apoi în buzunarul blugilor. Mormăie ceva ce nu înţeleg. E nervos. Foarte nervos. Vrea să mă ia de braţ. Îi fac semn că nu e nevoie, că mă descurc.

Intrăm şi ne aşezăm la o măsuţă. Mă ridic însă repede. Am nevoie la toaletă. Calc într‑o baltă mare de pişat. Mă ţin de nas când mă uşurez. Mă stropesc pe bocanci. Vreau să mă spăl pe mâini, dar nu e săpun. Bine că măcar e apă. Rece ca gheaţa, dar curge totuşi. Mă uit în oglinda ciobită. Cred că am plâns mai devreme, am ochii roşii şi lacrimi uscate pe obraji. Oare Manu m‑a văzut? Nu îmi aduc aminte când s‑a întâmplat, sigur pe drum, dar nu mai ştiu când anume. Poate când i‑am povestit până la urmă de soţie, de băiat. A tot insistat. Parcă eram la interogatoriu. De la cum am plecat din Piteşti la Bucureşti, în ’87, la emigrarea în Austria un an mai târziu, America jumătate de viaţă şi apoi separarea de familie, cu doi ani în urmă. Seamănă cumva vieţile noastre, a zis Manu, după care s‑a concentrat la drum.

Am revenit la masă. O fată îşi ridică ochii din telefon, dă din cap şi se apropie de noi. Ne întreabă cu o voce plictisită ce vrem. Nu are mai mult de douăzeci şi cinci de ani. Foarte grasă, are cearcăne şi, atunci când ne aduce cafelele, îi văd mâinile. Muncite, bătătorite. Unghii neîn‑ grijite. Miroase a acru.

Îi dau o hârtie de 10 lei şi îi spun mulţumesc când vrea sa ne aducă restul de la două cafele.

— E nouă fătuca asta aici. Ce naiba ai frăţie la picior, că nu am înţeles exact cum se cheamă boala asta? mă întreabă Manu după ce‑şi aprinde o ţigară. Sunt scrumiere pe masă, e clar că legea care interzice fumatul în cârciumi nu se aplică aici.

— Gonartroză. Stadiul patru.

— Şi ce face exact?

— Roade cartilajul de la genunchi. Practic, se freacă os pe os. Mi‑am rupt piciorul de două ori în doi ani, cu mulţi ani în urmă. Tu nu ştii, că deja plecasem din Piteşti.

Pe vremea aia credeam că pot face schi de performanţă. Dar nu s‑a putut. Şi timpu’ asta face. Mănâncă din tine. Şi medicamentele nu prea mai au efect. Şi nici operaţia, am înţeles de la ortoped, nu ar rezolva mare lucru. Infiltraţii, injecţii, apă de ploaie în cazul meu. E prea târziu. Durerile sunt însă pe măsură. Dacă nu ar fi pastila asta, skudexa…”

Random posts

Detașarea

Lista pe care am făcut-o la finalul anului trecut cu cărți de memorialistică despre perioada comunistă se îmbogățește cu...

Ion Bogdan Lefter, „jurnal de bord” în vremuri de pandemie

Scriitorul și criticul literar Ion Bogdan Lefter a declarat în emisiunea „Raftul Atenei” că are în lucru un jurnal...

Din istoria „Revistei Române de Șah”, 1925 – 1940 (XXX). Schimbări

Lamentațiile au fost în zadar. Lista rușinii fără efect. Mia de lei de la doamna Keller din Anina a...
promovare online

Instrumente de citit

Pe vremea când târgurile de carte se țineau cu oameni și cărți în carne și oase, am ajuns odată...

Șahul și cartea

Printr-un concurs de împrejurări recent, a trebuit să dau de mai multe ori explicații sau simple lămuriri privind felul...
promovare online

business

promovare online:

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi