Dorian Galbinski: „Eu am venit deja anticomunist la BBC, nu am devenit anticomunist acolo”

Jurnalistul BBC Dorian Galbinski a declarat în cadrul emisiunii „Raftul Atenei” că tranziția României de la comunism la democrație nu putea fi accelerată întrucât societatea nu dispunea de pregătirea necesară pentru un asemenea lucru.

„După 1989, România a traversat o perioadă de numeroase ocazii ratate; dar nu se putea altfel”, a declarat Dorian Galbinski. „Etapele nu se pot sări”, a adăugat el, arătând că tranziția spre democrație și spre o societate liberă „este făcută de oameni”. 

„Iar oamenii care au fost la conducere în această perioadă nu aveau pregătirea necesară pentru o tranziție mai rapidă, cum s-a întâmplat în Polonia, Cehoslovacia, Germania răsăriteană, unde a existat o societate alternativă de ani de zile”, a spus jurnalistul. 

Interviul cu Dorian Galbinski a fost prilejuit de apariția cărții sale de memorii* ”Viața trece ca un glonț”, editura Humanitas, 2021, în care autorul povestește cum a emigrat din România, cum s-a integrat în societatea israeliană, cum a ajuns redactor la BBC World Service, secția în limba română și prin ce tribulații au trecut activitățile sale de jurnalist și interpret pe care le-a efectuat în ultima jumătate de deceniu. 

VIDEO (50 de secunde): Dorian Galbinski despre legătura dintre tranziție și schimbarea oamenilor.

În cadrul interviului, Dorian Galbinski a spus că sunt două mari motive pentru care a scris această carte. 

„Pe de o parte, m-am gândit că odată cu mine, pleacă și amintirile despre secția română a BBC-ului de dinainte de 1970. În acel an, când am ajuns eu în redacție, i-am găsit acolo pe câțiva membri din echipa de început a postului, cea din 1939, cum ar fi Larry Galia și Liviu Cristea. I-am prins de asemenea ca și colegi de redacție pe prințul Constantin Brâncoveanu și pe baronul Victor Stârcea. Pe de altă parte, în același timp am vrut să las aceste însemnări personale familiei din Anglia, și chiar dacă membrii ei sunt ca niște mutanți, cum le spun eu, și nu vorbesc românește, ei vor putea citi o versiune în engleză a memoriilor mele. Lucru pe care de altfel l-au și făcut deja, pentru că și această versiune în engleză e aproape gata de publicare”, a spus Dorian Galbinski în cadrul interviului pentru emisiunea „Raftul Atenei”. 

Cartea scrisă de Dorian Galbinski nu este numai o colecție prețioasă de date despre echipa și funcționarea redacției în limba română a BBC-ului. Autorul face mai multe observații pline de miez legate de întâmplările și evenimentele prin care trece sau consemnează atent reacțiile altora în legătură cu aceste evenimente. De exemplu, când descrie amplasamentul redacțiilor est-europene de la Bush House, el notează că secția română era la etajul cinci, alături de celelalte secții balcanice; secțiile pentru Polonia, Ungaria, Cehoslovacia erau grupate la alt nivel. Fără s-o spună explicit, Dorian Galbinski oferă aici o indicație privind perspectiva generală a politicii externe britanice față de estul Europei. În aceeași notă, o foarte interesantă paralelă e avansată de Dorian Galbinski între atitudinile americanilor și vest-europenilor din timpul Războiului Rece: în general, pe americani nu-i interesa restul lumii, așa cum și pe vest-europeni nu îi interesau est-europenii, a scris el. Este aproape aceeași observație pe care a făcut-o și istoricul Tony Judt atunci când spunea că Europa Occidentală și-a trăit deceniile de aur ale secolului 20 ignorând tragediile restului Europei de dincolo de Cortina de Fier. În altă parte, Dorian Galbinski comentează felul în care colegii din redacția unde abia fusese cooptat se raportează la comunism, un regim din cauza căruia aceștia și-au abandonat în România carierele și familiile. „Comunismul este ca o catastrofă naturală; nu ai cum se te superi pe ea”, a fost declarația lui Gelu Balica, consemnată de autor în cartea sa. Dorian Galbinski vorbește despre „geniul militar” al lui Ariel Sharon, care ar fi salvat Israelul de la dezastru, și povestește despre „covârșirea prin fast” a lui Nicolae Ceaușescu în timpul vizitei acestuia în Regatul Unit. Despre Ion Iliescu scrie că „a fost capabil de o mare schimbare”, referindu-se la contribuția acestuia la reorientarea României către NATO și UE, după o serie de ezitări inițiale. Sunt și episoade biografice semnificative; de pildă, cel în care arată cum a ajuns să cumpere un apartament, în elegantul cartier londonez Hampstead, de la Mașa Litvinov, nepoata sofisticatului ministru de externe sovietic din perioada de până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Nu în ultimul rând, Dorian Galbinski era cunoscut colegilor de redacție prin vorbele de duh pe care le spunea la momentul potrivit; el nu se dezminte nici în carte. Iată doar o parte dintre ele: evreul care nu crede în miracole nu este realist; sau, atunci când o cere în căsătorie pe viitoarea sa soție, Anda, tatăl fetei obiectează că nu și-au terminat școlile și nu au nicio perspectivă de carieră în acest moment. „Știu, Nae, dar mai prost de-atât nu poate să fie”, vine răspunsul pețitorului. În aceeași notă, el a invocat butada că dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i planurile tale de viitor. Îl citează pe unul dintre preferații săi din literatura engleză, scriitorul Samuel Johnson, care spunea încă din secolul 18 că cine s-a plictisit de Londra, s-a plictisit de viață. Iar cine crede că acel mic dejun copios vestit în toată lumea este englezesc, ar trebui să citească memoriile lui Dorian Galbinski; de fapt, este vorba de mic dejun scoțian, experimentat de autor, inclus de acesta pe lista sa de favorite și alcătuit canonic din ouă, cârnăciori, șuncă, fasole în sos de roșii, pâine prăjită cu unt, kippers – heringi sărați și afumați, prajiți puțin în ulei – și black pudding – budinca neagră. 

VIDEO (73 de minute): Interviu cu jurnalistul BBC Dorian Galbinski, emisiunea „Raftul Atenei” din 6 mai 2021

Din declarațiile jurnalistului Dorian Galbinski în emisiunea „Raftul Atenei” din 6 mai 2021

• Mă simțeam în România ca într-o cușcă. Nu aveam voie să spunem ce gândim, traiectoriile vieților noastrea erau trasate de alții; pe scurt, nu era o țară liberă. Eram și rebel, aveam permanent discuții cu tata pentru că de la liceu încolo, nu mai voiam să învăț, nu îmi plăcea educația formală, oficială, ci doream să fiu lăsat în pace să mă educ cum cred eu de cuviință. Ceea ce am și făcut, cam alandala, citind tot ce mi-a căzut în mână. 
• Până în 1958, părinții mei au câștigat foarte bine ca mici meșteșugari, fiindu-le permis să dețină prăvălia lor. Dar majoritatea prietenilor mei o duceau foarte greu; mulți au pătimit de pe urma istoriei părinților și bunicilor lor, pentru că nu aveau așa-numita origine sănătoasă. 
• În 1958 a fost un val de plecări din România. Atunci zeci de mii de oameni au depus actele de emigrare. Emigrația evreiască începuse mai devreme, bunicul meu a plecat la începutul anilor ‘50. 
• În deceniile șase și șapte ale secolului trecut, cât am trăit în România, nu am remarcat nicio atitudine antisemită în societate, în orașul în care locuiam eu și familia mea, Constanța. Au fost înțepături de acest fel, din partea unor oameni care nu știau ce vorbesc, dar au fost atât de nesemnificative încât nici nu are rost să le menționez. 
• În Israel, tata nu s-a adaptat. El a fost „foarte român”; emigrând, el s-a simțit „depeizat”. Eu în schimb, m-am adaptat foarte ușor, deși nu știam limba și nu aveam nici cele mai elementare noțiuni despre iudaism. La 20 de ani te adaptezi foarte ușor. 
• Israelul este mai mult decât un loc în care trăiești. Pentru foarte mulți, el este „ultimul” loc. În engleză s-ar spune ”the ultimate”, destinația finală dacă vrei. Israelul este considerat un prieten, este considerat locul „cel mai acasă”, și aceasta este de fapt reclama liniei aeriene israeliene El Al: „Când zbori cu El Al, te simți mai acasă decât oriunde”. Acesta este sentimentul pe care îl au foarte mulți israelieni, care atunci când țara lor e implicată în război, se îmbulzesc la aeroporturi ca să se întoarcă acasă și să lupte. 
• Armata a fost cazanul în care se topește ceea ce e pus în el, care modelează cetățeanul israelian. În armată sunt eliminate toate diferențele, sociale, culturale sau de altă natură; în ea, intri evreu român sau evreu american și ieși israelian. Armata este cel mai bun mediu de integrare a nou veniților în Israel.
• Sistemul din chibuțurile israeliene din anii ‘70 era de cea mai pură sorginte comunistă – cu diferența că nimeni nu te obliga să stai în el, puteai să pleci oricând, spre deosebire de „lagărul socialist” din care nu puteai să ieși. Eu, cu sensibilitatea mea legată de comunism, nu am rezistat acolo nici două luni. 
• Pentru mine prioritatea numărul unu a fost să plec din România, să plec dintr-o țară comunistă.
• În „Întuneric la amiază”, Arthur Koestler își imaginează conversații între un vechi comunist, acuzat de deviaționism, și cei ce îl interoghează. Câțiva ani mai târziu de la apariția cărții, în procesul Slánský din Cehoslovacia, procurorul, fără să-și dea seama, a formulat aceleași acuzații ca și cele imaginate de Koestler în cartea sa. Cei ce cunoșteau cartea, au început să râdă în sala tribunalului. Ceea ce arată câtă clarviziune a putut să aibă Koestler, ce geniu politic, și nu doar literar, a putut fi el. Cartea m-a bulversat; când am citit-o – eram în Israel – am mulțumit pentru prima oară lui Dumnezeu sau sorții că am reușit să plec din România. Apoi au fost și alte momente în care am mulțumit pentru acest lucru. 
• Într-un fel, am aflat mai multe despre comunismul din România din lecturile de după emigrare; cât am fost în România, am trăit într-un fel de „cocon” și nu mă interesa ce se întâmplă în jur; eu dansam rock’n’roll și aveam alte preocupări, de adolescent sau de tânăr de 16 – 17 ani. 
• La BBC, eu am venit anticomunist; nu am devenit anticomunist acolo. 
• Datorez venirea mea la BBC socrului meu, care m-a împins să candidez la postul de redactor de la Londra, și șefului redacției în limba română de atunci, lui George Campbell, un poliglot cum Marea Britanie nu a mai avut niciodată, cel care a manifestat o încredere oarbă în capacitatea mea de a mă adapta și de a învăța.
• Până să ajung la Londra, eu nu ascultasem BBC-ul decât sporadic și nu cunoșteam posturile de radio străine. Nu știam ce fel de activitate se face la aceste posturi; îmi închipuisem că se face jurnalism de radio, așa cum se practică la orice post de radio. Când am ajuns la BBC, și am văzut că nu prea se făceau reportaje, că din zona politică aproape tot ce se făcea erau traduceri din engleză ale articolelor din ziare sau ale analizelor făcute de comentatorii BBC, când am realizat că acest gen de activitate editorială dura de câteva decenii, m-am speriat și m-am simțit deprimat, crezând că asta mă așteaptă și pe mine; Harry Baranga, colegul meu, spunea că lucrăm într-un „birou de traducători”. Și atunci mi-am propus să devin jurnalist de radio – dacă nu în românește, măcar în engleză, urmând toate cursurile pe care BBC-ul le punea la dispoziție. N-a mai fost însă cazul, pentru că treptat-treptat, am început să facem și noi mai puține traduceri și mai multe programe originale; Christian Mititelu a devenit adjunctul șefului secției, și apoi șef al ei, imprimând emisiunilor o orientare mai pronunțată asupra problematicilor românești. Astfel că anul 1989 ne-a găsit pregătiți pentru a face jurnalism adevărat, în spiritul BBC-ului, în noile condiții apărute și în România. Acesta e motivul pentru care în anii ‘80 și ‘90, secția română a fost considerată cea mai performantă în cadrul BBC – Serviciul Mondial.
• Am avut parte de experiențe interesante în calitate de traducător, activitate pe care o făceam în paralel cu cea de jurnalist la BBC; așa am ajuns ca prințul Philip să îmi ofere de băut, iar Margaret Thatcher de mâncat. 
• Am întâlnit în timpul activității mele oficialități din România comunistă care doar paid lip service to me, vorbeau doar „din buze” despre realizările regimului, fără să creadă de fapt în ceea ce spuneau. 
• După 1989, România a traversat o perioadă de numeroase ocazii ratate; dar nu se putea altfel. Nu se pot sări etapele. Tranziția spre democrație și spre o societate liberă este făcută de oameni. Și oamenii care au fost la conducere în această perioadă nu aveau pregătirea necesară pentru o tranziție mai rapidă, cum s-a întâmplat în Polonia, Cehoslovacia, Germania răsăriteană, unde a existat o societate alternativă de ani de zile. 
• Aud câteodată expresia „Vai, ce te-ai schimbat!” Nu-i adevărat. Nimeni nu se schimbă. Condițiile se schimbă, circumstanțele se schimbă. Oamenii nu se schimbă. Ce se întâmplă, cu trecerea anilor, este doar accentuarea calităților și defectelor. Dacă ai fost zgârcit în tinerețe, ai toate șansele să fii și mai zgârcit la bătrânețe. Și dacă ai fost cumsecade în tinerețe, ai șanse să fii și mai cumsecade la bătrânețe. Ori, oamenii cu mentalitatea comunistă nu puteau să o schimbe deodată, s-o arunce și să spună „da, am fost un prost, eu de fapt sunt democrat”, mai ales că nu ar fi fost crezuți de cineva.
• Închiderea secției române a BBC-ului a fost o greșeală. A fost o falsă economie la buget a BBC-ului. România avea nevoie mai mult decât oricare alt stat european de o secție la BBC. 

Dorian Galbinski este cel mai longeviv jurnalist al redacției BBC în limba română de la Londra; el a lucrat aici timp de aproape 38 de ani, fiind cunoscut publicului românesc sub numele de microfon Dorian Galor. Născut în 1944 în localitatea Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, el emigrează împreună cu familia în Israel în 1965. În iunie 1967 a participat ca tanchist la Războiul de Șase Zile. În 1970 își începe cariera jurnalistică la BBC World Service, secția în limba română. A activat în paralel ca interpret și traducător pentru familia regală britanică, guvernul britanic, guvernul României, companii comerciale. 

Emisiunea „Raftul Atenei” se difuzează pe canalele online asociate revistei de cultură, șah și business „Pallas Athena”. Invitații emisiunii sunt autorii unor cărți de referință recente, din domenii precum istoria modernă, istoria ideilor, politologie, filosofie, dar pot fi și persoanele cheie în îngrijirea și apariția unor astfel de volume, traducători sau comentatori dintre cei mai avizați ai domeniilor respective. Emisiunea durează o oră și se difuzează în prima zi de joi a fiecărei luni, începând cu ora 18.00.

Ediții anterioare ale emisiunii „Raftul Atenei”:

Cristian Preda despre cartea sa de satiră politică românească;

Constantin Vică vorbind despre mentorul său, filosoful Radu Solcan;

Ion Bogdan Lefter despre piața românească a cărții în anul pandemic 2020;

Armand Goșu despre apariția în limba română a cărții „În echipa lui Stalin. Anii periculoși din politica sovietică” de Sheila Fitzpatrick.

Michael Shafir despre traducerea în românește a cărții sale Romania. Politics, Economics and Society: Political Stagnation and Simulation Change.

_______________

*Dorian Galbinski, Viața trece ca un glonț: memoriile unui reporter BBC, editura Humanitas, București, 2021, format 13×20, 372 de pagini, indice de nume și ilustrații din arhiva foto a autorului.

Foto articol: Coperta cărții „Viața trece ca un glonț” (detaliu) dintr-o reclamă stradală din fața librăriei Cărturești Verona din București, aprilie 2021. Sursa: Arhiva autorului.