Viața printre pictori are multe surprize plăcute. Cunoști oameni interesanți, vezi ateliere, expoziții, galerii și multe muzee. Uneori chiar reușești să îți mai pui o lucrare frumoasă în colecția personală. Dar acum, vreau să vă rețin atenția cu un subiect special, cu un om aparte. Am scris deja de câteva ori despre doamna Gabriela Talabă, despre calitățile sale incontestabile.
Din vorbă în vorbă, aflu că se ocupă chiar cu pusul vorbelor pe hârtie. Citesc și descopăr un scriitor interesant. Vă fac o demonstrație:
Povestea mea poate fi povestea fiecărui om.
Și ea începe de la iubire sau are iubirea ca punct de pornire. În fine, ideea este că în poveste este vorba despre iubire.
Îmi place să cred că m-am născut din iubire. Din iubirea părinților mei. Cel puțin îmi închipui că la momentul conceperii mele se iubeau. Pentru că , se spune că l-a baza întemeierii unei familii stă, iubirea. Bine, mai sunt și excepții, însă acest subiect intră la altă poveste. Deci….să revin. Iubirea….
El o vede pe ea. Ea , il vede pe el. Știm toți , se aprind beculețe. Hormonii încep să țopăie și ce să vezi se naște, iubirea. Un pic cam oarbă , cam legată la ochi, mânată mai mult de dorințe instinctuale.
Naturale bineînțeles, dar care, ce să vezi sunt cam departe de iubire.
Ei îi plac ochii lui. Lui îi plac buzele ei. Îi place cum își leagănă șoldurile, cum ciripește ca o păsărică pe lângă el, cum lovește ușor din gene în momentul în care îl privește și este topit. Gata, o iubește. Este clar. Aveți îndoieli? Ei bine, le aveți degeaba. El este sigur. O iubește.
Acum ea. Parcă și ea se topește în brațele lui. Felul în care el o privește. Oh…Se simte ocrotită si răsfățată. Ca unui copil , el îi face toate voile iar ea țopăie de fericire. Este clar. S-a convins și ea. El o iubește. Deci….merită să-l iubească. Și uite așa apare marea iubire.
Apoi, convinși de iubirea lor se hotărăsc și se căsătoresc. Ce să mai, fericire pe toate planurile. Fericită toată lumea. Ai ei, ai lui, rudele lor, prietenii din toate părțile, rude de care uitaseră toți și de care își aduc instantaneu aminte, sunt invitați la marele eveniment. Mare și cu fast petrecere . Jurăminte de iubire veșnică.
După euforia marelui eveniment, hopa, coborâm pe pământ. Și ce să vezi….Ea constată că el sforăie. El constată că ea stă prea mult în baie. Ea, că el plescăie la masă. El, că ea este cam nervoasă de felul ei. Și tot așa ba că una, ba că alta sunt aruncați în vâltoarea vieții.
Este fără sens să vă dau detalii . Le cunoaștem cu toții foarte bine. În vâltoarea vieții apar frustrările. Ba că el se uită după alta. Ba că ea dorește să fie iubită ca în romane sau filme de dragoste și ce să vezi el o iubește altfel. Și o groază de alte nebunii.
Cert este că au apărut frustrările. Și se acumulează și se acumulează fără număr, ca într-un vulcan. Peste un timp, din cauza acumulărilor vulcanul erupe și …..iubirea se transformă in ură.
Da…exact așa. Se transformă în ură. Cine? Iubirea? Ei, da. Iubirea. S-au dus licuricii din ochi si fluturii din stomac. Licuricilor li s-a dus sezonul, iar fluturii s-au transformat in omizi. Iubirea s-a transformat și ea in ură.
Tot timpul m-am întrebat…de ce se transformă așa ușor iubirea in ură !?! De ce este greu , aproape imposibil , ca ura să se transforme în iubire. Se duc pe apa sâmbetei toate clipele frumoase. Până și ele devin, din cauza urii, o amintire urâtă. De ce are ura o așa putere devastatoare, pentru mine personal este de neînțeles.
Voi puteți înțelege acest fenomen?
V-ați gândit vreodată la acest aspect al vieții?
Începem cu iubire si sfârșim cu ură.
Ce ne aduce în acest punct?
V-ați întrebat vreodată?
Recunosc, eu personal m-am întrebat. Mă veți întreba ce răspuns am găsit. Eu zic că mai multe. Însă sunt răspunsurile mele. Poate voi aveți alte răspunsuri. Răspunsuri care sunt departe de a coincide cu ale mele.
Una peste alta eu zic să ne întoarcem la iubire.
Să fie acolo și in crizele existențiale. Să fie acolo in momentele dificile, oricare ar fi ele. Să ținem de ea. Să o ținem strâns. Să refuzăm să o lăsăm să ne scape printre degete. Să o prețuim în ciuda a tot și a toate. Să ne amintim mereu de sclipirea licuricilor si de fluturași. Să ne amintim mereu că ne naștem din iubire si dăm naștere cu iubire.
Dacă există ceva care să o umbrească, acel ceva sunt slăbiciunile noastre, sunt frustrările care vin din lipsa de empatie și de înțelegere a lucrurilor și a celor de lângă noi. Încăpățânarea noastră de a fi doar așa cum vrem noi și doar noi.
E……Și iată-i pe el și pe ea . Hormonii s-au cam terminat. Beculețele s-au stins și parcă și ura s-a mai domolit. La un moment dat poate chiar a dispărut. Au trecut anii și iubirea hormonală trecută prin daracul vieții s-a transformat în iubire spirituală.
Ei îi place blândețea ochilor lui, lui îi place blândețea vocii ei și uite așa s-au regăsit.
Povestea lor poate să fie a mea sau a ta sau a orișicui și ea este despre iubire.
Iubire care la unii există. La unii rezistă. La unii se lasă dusă iar la alții se transforma în ură.
Știți ceva, cuvântul ăsta, ură, chiar este un cuvânt urât. Bîrrrrr…. Mă înfior doar că îl rostesc….
În fine, ca să mă repet, povestea a fost despre iubire.
Și în final vă întreb….
Ați trecut vreodată de la iubite la ură ?
Ați reușit vreodată, atunci când ura v-a încercat , să o anihilați și să o transformați în iubire?
Semnează Gabriela Talabă. Chiar vreau să știu cum este următorul episod.
Înainte de a termina, vă mai dau o imagine. Doamna Talabă nu ține pentru ea secretele picturii. Le oferă tinerei generații. Deci, viitorul picturii românești este asigurat!
Aristotel Bunescu
Foto – Gabriela Talabă
