ȘahDiagonala tureiDin istoria „Revistei Române de Șah”, 1925 - 1940...

Din istoria „Revistei Române de Șah”, 1925 – 1940 (XXXIII). De ce nu merge șahul la noi

-

promovare onlinespot_img

Ediția 4/ 1933 a revistei are trei mari secțiuni. Prima, reprezentând articolul de deschidere, este semnată de Ioan Balogh și se ocupă – ca și în numerele precedente din acest an – de teoria deschiderilor. De această dată, pe nouă pagini, maestrul din Miercurea Ciuc trece în revistă diferite variante din Gambitul Damei. 

Următorul articol este un rezumat al activității Federației Române de Șah de la înființare (din 1926, după cum precizează articolul), până în prezent (octombrie 1933). Autorul este Aurel Lernovici, „redactor activ al revistei noastre, în anii 1927-1930”. 

Articolul trece în revistă evenimentele șahiste principale din România din această perioadă, și îl publicăm integral în continuare, cu tot cu șapoul redacției.

Publicăm mai jos un interesant articol, datorit d-lui avocat Aurel Lernovici din Cetatea-Albă, care este cunoscut cetitorilor noştri încă de pe timpul când era redactor activ al revistei noastre, în anii 1927-1930 şi locuia la Iaşi.

Un entuziast al nobilului nostru joc, d-sa a fost acel care a dat avânt șahului în capitala Moldovei. A înfiinţat în anul 1924 Cercul de Şah din Iaşi, făcându-l unul din cele mai puternice şi bine organizate cercuri din țară.

A intervenit și insistat, şi cu concursul d-lui Mihail Sadoveanu, a reuşit să mute „Revista de Şah” împreună cu fondatorul ei, d-l A. Ianovcic, dela Soroca la laşi, dând prin munca sa dezinteresată o mare dezvoltare revistei, încât putea concura cu revistele similare din străinătate.

A organizat cel de al 3-lea campionat national la lași, strângând personal cea mai mare parte din fondurile necesare. Bine apreciat de d-l Mihail Sadoveanu, l-a secondat în calitatea sa de secretar general al Federației Române de Şah, la desvoltarea şahului. Jucător tare, a fost în câteva rânduri campion al oraşului laşi şi s’a plasat al 4-lea în primul campionat național dela Sibiu. Păcat însă că împrejurările l’au silit a se izola într’un oraş din sudul Basarabiei, şahul pierzând astfel un bun organizator şi un jucător, care într’un centru mai mare, s’ar fi relevat desigur între jucătorii tari. (RED.)

Activitatea Federației Române de Șah

În vara acestui an, am avut fericita ocaziune să mă întâlnesc în staţiunea maritimă Budachi-Cordon, de lângă Cetatea-Albă, cu d. Maior C. Caraman, un bun prieten şi mare animator al nobilului nostru joc în capitala Moldovei. Am discutat cu d-sa despre jocul nostru şi în special despre Federația Română de Şah, care nu mai dă nici un semn de viață, de mai bine de un an. D. Maior Caraman mi-a comunicat că aflându-se anul acesta în Bucureşti, cu ocazia match-ului dintre cercurile de şah laşi şi C. F. R. Bucureşti, a discutat cu d. Inginer A. Kery, preşedintele acestui cerc, despre reorganizarea federaţiei şi darea unui nou impuls vieței noastre şahiste. Am crezut necesar, în aceste împrejurări, să arăt în cele ce urmează, tot ceiace Federația Română de Şah a înfăptuit dela înființare până azi.

Federația Română de Şah a luat naştere în anul 1926, când a avut loc primul congres la Bucureşti, la cercul de şah „Camera de Comert”. Atunci a fost ales preşedinte, cu unanimitate de voturi, d. Mihail Sadoveanu, și tot atunci s’au elaborat statutele, cari, cu mici modificări ulterioare, sunt în vigoare şi astăzi.

În esenţă, statutele arată că membri ai federației sunt cercurile de şah din țară; hotărăşte că congresul şi campionatul țării vor avea loc în fiecare an, prin rotație, în câte un oraş unde se găseşte un cerc de şah, membru în federație; şi că deasemenea şi sediul federaţiei va fi în fiecare an, în alt oraş. Se stabileşte cotizaţia anuală ce trebue plătită de fiecare cerc de şah şi modalităţile de înscriere în federaţie.

Se arată în statute că federația este condusă de un comitet compus dintr’un preşedinte, patru vice-preşedinţi aleşi dintre preşedinţii cercurilor de şah membre ale federației, şase membri în comitet, opt membri în comisiunea tehnică, un secretar general, un casier şi trei cenzori.

Se stabileşte deasemenea că primul premiat la un campionat naţional primeşte titlul de campion al țării pe anul în care a avut loc campionatul, i se decerne o diplomă şi primeşte şi titlul de maestru, care îi rămâne pe viaţă şi pe care îl poate pierde numai dacă încalcă condițiunile fixate în statute. Dacă un campion iese pentru a doua oară campion național, titlul de maestru revine celui de al doilea premiat.

Până azi am avut trei campioni naționali: Al. Tyroler pe anii 1927, 1928 şi 1929; Dr. I. Balogh pe anul 1930 şi St. Erdelyi pe anul 1931.

Aceşti trei precum şi d. Dr. N. Brody sunt singurii noştri maeştri. Să trecem acum la ceiace Federația Română de Şah a înfăptuit până azi.

La congresul dela Bucureşti din 1926, cu toate că erau întruniți cei mai buni jucători ai noştri, nu a putut avea loc campionatul, întrucât eram la începutul organizărei federației; s’a decis atunci că primul campionat naţional şi al doilea congres să aibă loc la Sibiu. În adevăr, Cercul de Şah din Sibiu organizează aceste manifestațiuni în vacanța Crăciunului anului 1926/27. Cu toată silința acestui cerc, nu au venit la congres şi campionat, decât patru jucători din alte oraşe, aşa că turneul-campionat s’a jucat numai cu opt participanți, din care patru sibieni, şi s’a terminat cu rezultatul: (nu indicăm de cât pe premiaţi).

I. Al. Tyroler cu 6 puncte din 7 partide; II. Dr. Z. Proca cu 5,5; III. Dr. I. Balogh cu 5 şi IV. A. Lernovici cu 3,5. D. Al. Tyroler devine astfel primul campion naţional şi primul maestru al ţărei. La congres s’a decis ca pe anii 1927/28 sediul federaţiei să fie la laşi şi campionatul național următor să aibă loc la Bucureşti.

În vara anului 1927, în luna August, are loc în Capitală al treilea congres şi al doilea campionat național. Atunci a fost cea mai mare manifestaţie ce a avut loc vre-o dată în țara noastră. Au participat 28 jucători, dintre cei mai tari din țară. S’a jucat în patru grupe de selecționare. Primii trei din fiecare grupă, au format o grupă decisivă de 12 jucători, care a dat următorul rezultat:

I. Al. Tyroler cu 8 puncte din 10 partide; II. Dr. N. Brody cu 7; III. Dr. Z. Proca cu 6; IV-V-VI. Dr. I. Balogh, S. Marton şi I. Mendelssohn cu câte 5,5; VII-VIII. S. Herland şi Ing. L. Loewenton cu câte 5.

La congres se decide ca sediul federaţiei să rămâe mai departe la laşi, iar al treilea campionat național să aibă loc la Cernăuți în 1928. Cercul cernăuțean neputând organiza campionatul, se decide ulterior ca el să aibă loc la laşi.

În Aprilie 1929 are loc la laşi al patrulea congres şi al treilea campionat național care se termină cu rezultatul:

I. Al. Tyroler cu 5 puncte din 6 partide; II-III. Dr. I. Balogh şi Căpitan I. Gudju cu câte 4 si IV. I. Mendelssohn cu 3.

La congres se aduce o uşoară modificare statutelor, decizându-se că un cerc de şah, ca să poată fi constituit legal şi să poată cere afilierea la federaţie trebue să fie compus din cel puțin 5 membri cotizanți.

Se decide de asemenea că sediul federației pe anul 1929 să fie în Bucureşti, iar congresul şi campionatul următor să aibă loc în Cernăuți. Se alege preşedinte activ al federației d-l Inginer Liviu Ciulley, iar d-l Mihail Sadoveanu, preşedinte de onoare. La 1 Mai 1930 se deschide la Cernăuți al 5-lea congres naţional şi al 4-lea campionat al țărei. Rezultatul campionatului:

I-II. Dr. I. Balogh şi St. Erdelyi cu 8 puncte din 10 partide; III. Al. Tyroler cu 7,5; IV-V. I. Linţia şi Ing. Vijnițer cu câte 6,5. La acest campionat d. Al. Tyroler pierde titlul de campion al României pe care-l deținuse trei ani consecutivi şi d. Dr. I. Balogh devine campion al ţărei.

La congres se decide că al 6-lea congres şi al 5-lea campionat să aibă loc la Bucureşti. Între 11-21 Aprilie 1931 au loc aceste manifestaţiuni la Bucureşti şi campionatul se termină cu rezultatul:

I. St. Erdelyi cu 9,5 puncte din 11 partide; II. Dr. I. Balogh cu 9; III. Al. Tyroler cu 8; IV. A. Winkler cu 7 şi V. I. Mendelssohn cu 6. La acest campionat iese al treilea campion naţional, în persoana tânărului jucător timișorean, Ştefan Erdelyi.

Nu pot încheia seria campionatelor naționale fără a menționa pe acei cari au pus la contribuţie energia şi entuziasmul pentru reuşita lor: la Sibiu, d-nii Dr. Zeno Proca şi Dr. Muntean; la Bucureşti 1927, d-nii Căpitan I. Gudju şi losif Mendelssohn; la Iaşi, d-nii Maior C. Caraman şi subscrisul; la Cernăuți, d-nii Căpitan Făgărăşanu şi Baron Freitag; la Bucureşti 1931, d-l Căpitan Bibescu.

Din cele de mai sus se poate vedea ce frumoase roade a dat formarea Federației Române de Şah şi cum în fiecare an, în mod regulat, au avut loc congresele şi campionatele naţionale.

Însă, spre părerea noastră de rău, congresul şi campionatul din 1931 din Bucureşti, au fost ultimile manifestări ale federației noastre. De atunci şi până azi nu s’a mai făcut nimic. Anul 1931 a fost cel mai bogat în manifestațiuni şahiste. În afară de campionatul țării, a avut loc în luna August, un interesant turneu la Sovata, organizat de d. Dr. N. Brody din Cluj, care s’a terminat cu rezultatul: I. S. Herland cu 9,5 puncte din 10 partide; II. Dr. I. Balogh cu 7,5; III-IV. Dr. Zeno Proca şi A. Winkler cu câte 6; V. Karacsonyi cu 5,5; VI-VII. I. Mendelssohn şi I. Halic cu câte 5.

În iarna aceluiaş an, are loc la Bucureşti, la expoziția de Auto-Aero-Radio-Electricitate, un interesant turneu organizat de d. Căpitan I. Gudju la care participă şi maestrul român A. Baratz care trăeşte la Paris, turneu ce se termină cu rezultatul: I. A. Baratz cu 8,5 puncte din 9 partide; II. H. Silbermann cu 7; III-IV. Ing. L. Loewenton şi Mendelssohn cu câte 5; V. M. Wechsler cu 4. Întocmai ca o flacără, care înainte de a se stinge dă lumina ei cea mai vie, tot aşa şi anul 1931 a fost cel mai strălucit pentru şahul românesc; de atunci nu s’a mai auzit nimic şi nu s’a mai făcut nimic pe tărâmul jocului nostru. De aceia este şi explicabilă agitația câtorva entuziaşti ai jocului, cari se întreabă ce s’a întâmplat că Federația Română de Şah, nu mai dă nici un semn de viață? De ce nu s’a organizat congresul şi campionatul naţional pe anul 1932?

Aceste întrebări mi le pun și eu, şi nu le găsesc explicația decât că poate federaţia noastră de şah, funcţionează azi în chip defectuos. Este necesară deci reorganizarea ei.

D-nii Inginer A. Kery şi Maior C. Caraman au emis ideia de a se constitui federaţii regionale pe provincii, unite la rândul lor în Federaţia Română de Şah. Cu acest sistem s’ar putea poate lucra mai uşor şi cu mai multă inițiativă. Chestiunea reorganizării federației noastre se va pune la congresul şi campionatul național, ce d. Inginer A. Kery luptă să le organizeze de Crăciun la Bucureşti.

Până atunci chestiunea rămâne deschisă şi apelez la toţi şahiştii ro mâni spre a-şi expune părerile în această chestiune, atât de importantă pentru şahul românesc. În special apelez la persoanele cari cunosc bine situaţia federației noastre, la d-nii Mihail Sadoveanu şi Inginer Liviu Ciulley, primii preşedinţi ai federației, precum şi la toți ceilalţi şahişti ai noştri cari au activat în federaţie şi au contribuit prin munca lor la progresul şahului românesc. (AUREL LERNOVICI)”

Articolul lui Aurel Lernovici este completat de o scurtă relatare despre șahul bucureștean, așa cum se prezenta el în prima jumătate a perioadei interbelice. Sunt menționate principalele locuri de întâlnire a șahiștilor din capitală, care însă, potrivit articolului, nu sunt potrivite pentru „o formare şi o educare a jucătorului” profesionist. Articolul nu este semnat, și îl reproducem în continuare.

„ŞAHUL ÎN BUCUREŞTI

Şahistul care vizitează Capitala, rămâne plăcut surprins de marele număr al jucătorilor de şah ce se găsesc aici. Fără exagerare, există în Capitala noastră mii de şahişti, şi între aceştia foarte mulţi buni, totuşi, foarte rar se ridică din mijlocul acestora vre-un maestru nou, care să se poată alătura vechilor maeştri ai Capitalei. O singură explicație se poate da acestui fapt: lipsa de cercuri de şah, ceiace face ca jucătorii să fie împrăştiaţi pe la diferite cafeuri, unde însă nu pot găsi mediul pur şahistic caracteristic cercurilor. Nu este locul aici să arătăm însemnătatea şi rolul unui cere în viaţa şahistă. Se ştie însă cât contribue un cerc la formarea şi educarea jucătorului, prin organizare de turneuri, match-uri, simultane, lecțiuni, prin analize şi demonstrațiuni.

În Capitală se joacă şah, mai ales, în două centre. Primul e cafeul Corso din calea Victoriei, unde se adună majoritatea şahiştilor buni de aici şi unde vin amatorii din provincie când sunt în Bucureşti. De dimineaţă şi până la orele 2 noaptea, rar se poate vedea vre-un şah liber. Aici vin şi joacă „maeştrii” Capitalei: d-nii Max Wechsler, unul dintre primii care au jucat la „Corso”, făcându-l centrul şahului bucureştean, S. Herland, Ing. L. Loewenton, I. Mendelssohn, I. Roth, Silbermann, Taubmann, etc.

Acestora li s’au adãogat în ultimul timp şi cunoscuții maeştri G. Davidescu, întors de curând dela Varşovia şi stabilit în ţară, şi Dr. Zeno Proca din Sibiu, bine cunoscut dela primele două campionate naţionale, stabilit deasemenea acum în Capitală.

Al doilea centru este Cercul de şah C. F. R. de sub preşedinţia d-lui Inginer Aladar Kery, actualmente singurul cerc de şah din Bucureşti. Cercul C. F. R. grupează mai ales pe şahiştii funcționari la Căile ferate, fără însă a fi oprit accesului celor ce nu fac parte din Căile ferate. Cercul îşi are sediul într’o frumoasă sală din calea Griviței, în apropierea car fierului ceferist.

Acest cerc este speranţa şahului bucureştean. Dintre cei ce s’au ridicat din acest cerc menționăm numai pe tânărul Toma Popa care a eşit în 1931 al doilea la campionatul Bucureştilor şi pe talentatul problemist Alexandru Nagy, devenit în ultimul timp unul din apreciații problemişti români în străinătate.

Urmărim cu multă încredere şi simpatie activitatea Cercului C. F. R., de care sunt legate aproape toate evenimentele şahiste din Capitală, începând cu anul 1930. Aceasta se datoreşte deosebitei personalităţi a președintelui său, care a dat până în prezent atâtea dovezi de ceia ce poate face pentru şah, energia şi perseverența. Domnia Sa lucrează acum la reorganizarea Federaţiei Române de Şah şi pregăteşte pentru vacanța Crăciunului, acest an, un congres şi un campionat național la Bucureşti. Nu ne îndoim de succesul acestora, cunoscând entuziasmul d-lui Ing. A. Kery şi dorinţa sa vie de a le înfăptui. Din parte-ne îi dorim reuşită deplină, fiind convinşi de importanţa acestor manifestări pentru şahul românesc.

Problemele de şah, „poezia şahului“, la noi în țară, au avut mult de suferit prin moartea timpurie a genialului Schiffmann şi prin încetarea apariţiei Revistei Române de Şah în 1931. În acest timp, cel care a ţinut un contact permanent cu problemiştii din ţară şi străinătate, atât prin reuniunile problemiştilor dela D-sa acasă, cât mai ales prin răspândita-i „Cronică a Şahului” din „Adevărul Literar” este d. Paul I. Negreanu.

Munca şi interesul ce-l depune întru propagarea nobilului nostru joc – de peste şase ani de zile numai în rubrica-i săptămânală din „Adevărul Literar” – a culminat acum prin formarea unui Cerc al problemiştilor din Capitală.

În fiecare zi la locuinţa D-sale din Bulev. Carol, se întrunesc parte din problemiştii bucureşteni, care îşi desleagă reciproc problemele, le studiază şi discută asupra lor. Sâmbătă după amiază vin şi marii noştrii Wolfgang Pauly şi Sigmund Herland. Cei care rar lipsesc dela aceste reuniuni, în afară de d-nii Pauly şi Herland sunt d-nii. Dr. L. Lazarus, S. Thau, Al. Nagy, A. Gross, Ing. G. Heskia, Dinu Negreanu, Sady Barber, Avocat G. Landau, majoritatea tineri talentaţi, nume noi între compozitorii români de probleme.

Răsplata cea mai bună pentru eforturile ce d. P. Negreanu le depune pe tărâmul artistic al „poeziei şahului” va fi când din mijlocul acestor elemente tinere se va ridica un nou Schiffmann.

Dorim aceasta spre gloria şahului românesc.”

Abia în cea de-a treia secțiune a acestei ediții, care începe în pagina 16, revista publică primele partide și probleme. Spațiul rămas este însă foarte redus, de doar cinci pagini, în care a fost îngrămădită și rubrica „Cronica șahistă”. 

_____________

Ilustrații: stere.ro

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche și la revista Historia. Autor al volumelor „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” – editura Vremea, 2019 și „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” – editura Eikon, 2020.

Random posts

Jurnalele lui Cristian Bădiliță, într-o nouă ediție

Editura „Vremea” a avut inspirația de a aduna între coperțile aceleiași cărți patru jurnale publicate anterior de Cristian Bădiliță...

Cu decapotabila pe frontul pandemiei

Nu am fost, din perspectiva europeanului obișnuit, dar mai ales din aceea de cetățean al României, partizanul ieșirii Marii...

Ofensiva culturală la finalul primăverii 

21 florar 2021. O zi dedicată din mai multe puncte de vedere culturii. În 21 mai 1880 s-a născut...
promovare onlinespot_img

Săptămâna în șah: 11-17 ianuarie 2021

Marele maestru georgian Baadur Jobava a câștigat prima ediție a turneului de șah online Cappele, organizat de clubul de...

Trei evenimente, trei protagoniști și trei concluzii la sărbătoarea Elenei Otilia

În cursul zilei de miercuri, am publicat în revista noastră online câteva rânduri dedicate sărbătorii doamnei Elena Otilia de...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi