ȘahDiagonala tureiDin istoria „Revistei Române de Șah”, 1925 - 1940...

Din istoria „Revistei Române de Șah”, 1925 – 1940 (XXXI). Teoria deschiderilor de acum o sută de ani

-

promovare onlinespot_img

Numărul 2/ 1933 apare în luna august în îngrijirea aceleiași echipe anunțate și în frontispiciu: director Mihail Sadoveanu, fondator Anatole Ianovcic, redactori Milu Augutstein, Anatole Ianovcic și Constantin Menciu, redacția și administrația având sediul la Brăila, în strada Unirii nr. 115. Ediția se deschide cu o selecție de reacții la reapariția revistei după o pauză de aproape o jumătate de an, selecție pe care le reproducem mai jos. 

„Redacția aduce cele mai vii mulțumiri tuturor prietenilor Revistei Române de Şah, cari au arătat simpatia pentru revistă, prin încurajările şi felicitările ce au trimis, cu ocazia reapariției ei. Reproducem câteva din numeroasele scrisori primite:

Salut cu multă bucurie şi încredere reapariția Revistei, şi am toată siguranța că șahiştii români, cari au bârfit-o așa de mult atunci când exista și au dorit-o așa de mult atunci când nu mai apărea, își vor da cel puțin acuma bine seamă de enormul rol, de legătură și stimulent între ei, pe care Revista îl joacă. Felicit călduros pe inițiatori, conducători și susținători, și în special mă închin în fața d-lui Mihail Sadoveanu, directorul D-voastră, acest mare român, care printre multiplele sale ocupațiuni binefăcătoare, găsește totuși timpul de a nu lăsa să moară această idee, ce-i este atât de dragă d-sale și multora din noi. Curaj! – Ing. Liviu I. Ciulley

Am primit cu bucurie numărul reînviatei Reviste Române de Şah, al cărei cititor am fost dela crearea ei. Vă felicit pentru perseverența şi curajul D-voastră de a da lumei şahiste româneşti acest jurnal, icoană fidelă a desvoltărei admirabilului joc al regilor, într’o vreme când producțiile spirituale atrag aşa de puțin atenția contemporanilor. Vă urez succes mare şi răsplata străduințelor D-voastră nobile, care merită toată lauda şi încurajarea celor care mai cred într’o pacificare a spiritelor, mai ales prin astfel de mijloace de uniune spirituală, care, din păcate sunt ignorate chiar şi de cel care-şi dau seama de importanța lor. Încă odată noroc şi bună voință din partea cititorilor (căci asta a lipsit mai mult!), vă doreşte din inimă, – Farmacist Virgil Șotropa, Cluj

Singura publicațiune şahistă românească şi-a făcut reapariţia într’un stil impresionant. Cu un format mărit şi cu un cuprins bogat şi bine ales din toate domeniile şahului: partide, probleme, ştiri, etc., această revistă e menită să-şi atragă simpatia tuturor amatorilor de șah din țară şi chiar din străinătate, fiind superioară multor reviste străine pe care am avut ocazia să le cunosc. Îi doresc viață lungă şi… mulți abonați, cari să înțeleagă menirea ei, dându-i sprijinul lor. – Paul Leibovici, Iaşi”

„Toate aceste manifestări de simpatie ne-au bucurat”, scrie revista, care își ia angajamentul să apară „în cele mai bune condițiuni”. Câteva îmbunătățiri „s’au putut constata faţă de trecut; cea mai bine primită va fi desigur apariția regulată”, precizându-se în continuare că „Revista va apare cel mai târziu la 10 ale fiecărei luni”. 

Prima partidă publicată în acest număr este cea dintre dr. Ioan Balogh și C. Sterk din turneul din aprilie 1933 de la Budapesta. Comentariul îi aparține șahistului din România, „special pentru Revista Română de Șah”, și e prilejul unei lungi digresiuni teoretice a acestuia pe care o redăm în întregime considerând-o reprezentativă pentru analiza șahistă a unui „mare maestru” din acea perioadă. 

„1. e2-e4 c7-c5. Acestea sunt mutările constitutive ale apărărei Siciliane. Cel mai bun tratat teoretic asupra acestei deschideri este monografia Prof. A. Becker: „Die sizilianische Partie”.

Întreaga teorie a deschiderilor se bazează pe descoperirea că adevăratul scop al acestora este cucerirea centrului, adică a câmpurilor centrale d4, e4, d5, e5.

1…. c5 este aşa dar cum zice Breyer (1893-1921) mutarea de pregătire a cucerirei centrului prin stăpânirea punctului d4. În şah, ca şi în celelalte arte de altfel, stăpânesc din timp în timp diferite şcoli, cari caută să realizeze pe căi diferite, ideile deschiderilor. Aceste şcoli apar singure sau combinate şi pot fi urmărite independent de perioada lor de inflorire.

Aceste şcoli, în şah, sunt: clasica veche a cărei perioadă de înflorire a fost prin a doua jumătate a secolului XVIII; romantica in secolul XIX până prin 1890; clasica între 1890-1916 şi neromantica din 1917 până în 1929. 

În perioada veche clasică, pe timpul lui Philidor (1729-1795) se tindea la stăpânirea centrului prin mijloacele cele mai simple: 1. e4 şi 2. d4 aşadar cu doi pioni.

În sensul regulei vechi clasice, a centrului celor doi pioni, ar fi continuarea recomandată de Alapin (1856-1923) desigur mult mai târziu în stilul cel mai pur al apărării siciliane 2. c3 spre exemplu: e6 3. d4 d5 4. e5 (Nimzovici – Dr. Tarrasch, San Sebastian, 1912) intrând în apărarea franceză; sau 2. Cf3, e6 3. c3, Cf6 4. e5, Cd5 5. d4, cxd4 6. cxd4, Ne7 (Nimzovici – Dr. Vidmar, New-York, 1927); sau în sfârşit 2. Cf3, Cc6 3. Nb5, Dc7 (d6!) 4. c3, a6 5. Na4, C16 6. De2, e5 7. 0-0, Ne7 8. d4 (Nimzovici – Gilg, Kecskemet, 1927) după care, prin 8… d6!, se intră în deschiderea spaniolă. 

Şcolii romantice din timpul lui Anderssen (1818-1879) îi stătea la îndemână gambitul, îndepărtând greutățile prin sacrificii. Acestui stil îi corespunde cel mai bine 2. b4, cXb4 de exemplu: 3. d4, Cf6 4. Nd3, d6 5. f4, e5! 6. Cf3, exd4 7.0-0, Cc6 8. Del! (Dr. Alehin – C. Portela, Buenos Aires 1926); sau 3, a3, bxa3 4. CXa3, d6 5. Nb2, Cc6 6. d4 (Marshall – Sämisch, Baden-Baden, 1925) respectiv 5. Nc4, Ci6 6. Nb2 (Spielmann – Gebhard, München, 1924); sau 3. a3, c6 4. axb4, Nxb4 5. c3, Ne7 6. d4 (Marshall – Haida, Marienbad, 1925).

În ambele școli mal sus arătate, atacul şi apărarea erau – pe timpul lor – sufletul joculul. Nu se muta nici o figură, fără a fi absolută nevoe. Lipsea concepția mutărei de desvoltare. Morphy (1834-1884) fu primul care recunoscu avantajul unei desvoltări repezi, şi prin aceasta deschise drumul celorlalte școli.

În școala clasică, după ce primul campion mondial W. Steinitz (1836-1900) recunoscu, că şi jumătate de centru, adică un singur pion la mijloc, înseamnă un avantaj, se jucă 2. Cf3 urmat de 3. d4 sau 2. d4, cxd4 3. Cf3. Astăzi este din nou „clasică” moda. Despre această variantă la o ocazie viitoare. Aici, pentru a se avea înaintea ochilor cele spuse mai sus în legătură cu Morphy, cititorii noştrii pot uşor constata singuri, că următoarele variante aparent clasice sunt de drept vechi clasice: 2. d4, cxd4 3. DXd4, Cc6 4. De3 (sau 4. Da4 I. R. G. de Veer – F. Kunert, partidă prin corespondență 1927/28) Cf6 5. C4 -/+*) W. S. Viner – G. Koshnitzky, Sydney (Australia), 1933. La fel 2. Nc4, Cc6 3. Cf3, e6 4. De2, Clubul de Şah Eskilstuna – Bogoliubov, partidă prin corespondenţă, 1920/921. 

Şcoala neoromantică ai cărei părinți spirituali au fost Reti (1889-1929), Breyer şi Nimzovici, evită cu o strategie profundă lupta imediată şi priveşte centrul cu forțele eficace ținute departe, păstrând astfel pentru mai târziu forțele pionilor centrali. A se vedea tipica deschidere a lui Reti 1 Cf3, d5 2. c4, e6 3. g3 (Reti – Spielmann, Viena, 1923). 

Aşa dar este clar că 1. e4 se potriveşte greu în sistemul neoromantic, și cu atât mai neoromantic influențează mutarea siciliană 1…. c5. cu toate că excampionul lumii Capablanca o socoate inferioară și însuși Breyer o arată mai târziu ca o mutare fără rost. Dacă Albul doreşte totuşi să continue neoromantic siciliana după 1. e4, îi stau la îndemână următoarele continuări: 2. b3. Cf6 3. e5, Cd5 4. Nb2 (L. Steiner – A. Becker, Viena, 1931) sau 2. Ce2 (Capablanca – Yates, Kissingen, 1928) sau 2. g3, d5! 3. Ng2 (3. exd5! urmat de 4. Df3=) dxe4 4. Cc3!? (Spielmann – Bogoliubov, partida a 7-a din match, 1932) respectiv 4. Nxe4 (Cf6 5. Ng2, e5 -/+) Dr. Balogh – S. Herland, Sovata, 1931. Pentru a împiedica în ultimul caz 2…. d5!, Albul intercalează de obiceiu 2. Cc3, ca şi în această partidă.

_____________

*) În acest articol găsim mai multe semne, iată semnificația lor: „=” înseamnă: cu joc egal; „+/-” Alb stă mai bine; „-/+” Negru stă mai bine; „+-” Alb câştigă; „-+” Negru câştigă. Dr. Tartakower întrebuințează şi semnul: +? în sensul ca Albul are un mic avantaj trecător.”

Un alt participant la turneul de la Budapesta este Ștefan Erdely, campionul en-titre al țării, al cărui progres continuu „este de admirat”. El s-a plasat în clasament înaintea lui dr. Balogh (pe care de altfel l-a și învins în partida directă), iar revista îi reproduce victoriile la Eliskases și Steiner.

Un alt articol este dedicat turneului națiunilor de la Folkestone, la care au participat reprezentantele a cincisprezece țări. România nu a trimis echipă la această „olimpiadă” neoficială. Revista comentează: „O echipă română formată din Baratz, Erdely, dr. Balogh, dr. Brody, Tyroler, Gudju sau Silbermann ne-ar fi reprezentat cu cinste”. Sunt prezentate șapte partide din turneu și clasamentul final. Articolul enumeră și componența echipelor. De remarcat este prezența la concurs a Lituaniei, Letoniei, Islandei și Scoției.

  1. Anglia: Sultan-Khan, Thomas, Michell, Winter, Alexander;
  2. Austria: Grünfeld, Eliskases, Glass, Müller, Igel; 
  3. Belgia: Sultanbeief, Dunkelblum, Engelman, Devot, Barsin;
  4. Cehoslovacia: Flohr, Treybal, Rejfir, Opocensky, Skalika; 
  5. Danemarca: Anderson, Enewoldsen, Gemzoe, B. Nielson, J. Nielson; 
  6. Franța: Alehin, Betbeder, Kahn, Duchamp, Voisin; 
  7. Islanda: Asgeirsen, Gilfer; Torwaldsen, Sturdsen, Hudmundson;
  8. Italia: Rosselli, Monticelli, Norcia, Campolongo, Miliani; 
  9. Letonia: Apscheneek, Petrow, Feigin, Hasenfuss;
  10. Lituania: Mikenas, Vajtonis, Vistanetzcki, Lutzkis, Abramavicius;
  11. Polonia: Tartakower, Frydman, Appel, Makarczik, Regedzinski;
  12. Scoția: Fairhurst, Page, Mac-Isaac, Combe, Mackensie; 
  13. Statele-Unite: Kashdan, Marshall, Fine, Dake, Simonson;
  14. Suedia: Stahlberg, Stolz, Lundin, Berntdson, Nielsen; 
  15. Ungaria: Maroczy, L. Steiner, Vajda, Havasi, Lilienthal.

Urmează secțiunea de studii și probleme, care ocupă patru pagini, urmată de cele două coloane finale rezervate „Cronicii șahiste”. De remarcat aici este știrea privind înființarea clubului de șah din comuna Dumbrăveni din județul Botoșani. „Este primul caz în România ca să existe un cerc de șah într-un sat”, comentează revista.

___________

Ilustrații: stere.ro

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche și la revista Historia. Autor al volumelor „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” – editura Vremea, 2019 și „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” – editura Eikon, 2020.

Random posts

Șah: Ema și Lia reprezintă superb România!

Șah: Ema și Lia reprezintă superb România! Cititorii care au avut ocazia să ajungă la texte semnate cu numele meu...

Împăcarea cu trecutul

Două lucruri m-au impresionat la cartea Roxanei Dascălu. Mi-a amintit cu pregnanță cât de marcat de mineriade a fost...

Anand câștigă și fără rocadă

Un maestru din perioada clasică a șahului recomanda ca atunci când nu ai ceva mai bun de făcut pe...
promovare onlinespot_img

Rețele de nesocializare

O scurtă perioadă după 1990, presa românească a încercat să organizeze dezbateri. Jurnaliștii erau tineri, patronii la fel, nici...

SĂRBĂTOAREA FLORIILOR 23, 24 şi 25 aprilie 2021, între orele 10.00 şi 18.00 Muzeul Naţional al Ţăranului Român

SĂRBĂTOAREA FLORIILOR 23, 24 şi 25 aprilie 2021, între orele 10.00 şi 18.00 Muzeul Naţional al Ţăranului Român Duminica cea de...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi