Numărul dublu 1-2/ 1931 are 32 de pagini, dar și cele patru coperte sunt folosite pentru a da informații semnificative. De pildă, pe coperta I este publicată o fotografie a lui H. Taubmann „care a contribuit mult la reușita acestui număr”.
Din frontispiciul paginii de deschidere, cititorul află numele directorului revistei, scriitorul Mihail Sadoveanu, și pe cele ale celor doi redactori, Anatol Ianovcic (care e trecut și „fondator”), și Milu Augutstein. Redacția și administrația sunt tot în Iași, pe strada Zugravilor nr. 19. Directorul Sadoveanu semnează și editorialul, și după cum deja e fapt obișnuit la început de ani, comentariul său încearcă să facă o recapitulare a anului precedent și o previziune pentru cel următor.
De data aceasta, Mihail Sadoveanu pornește de la constatarea că „iubirea și jertfa” stau la baza „oricărei acțiuni de bine”; „Revista Română de Șah” este „o cenușăreasă” printre publicații, pentru care s-au găsit oameni care să se jertfească. Scriitorul îi numește pe „tânărul student Anatol Ianovcic” și pe președintele Federației Române de Șah, inginerul Liviu Ciulley, cărora le mulțumește pentru acțiunile lor civilizatoare. Aceasta pentru că „există o legătură între starea culturală a unui popor și jocul de șah. Cu cât populația țării este mai tristă economicește și mai înapoiată sub raportul intelectual, cu atât șahul e mai puțin cunoscut și răspândit. Farmecul lui se adaugă unor stări mai bune, e o răsplată a efortului generațiilor. Popoarele sărace și inculte au alcoolul, jocurile de noroc, loteriile. Când începe a răspândi jocul de șah într-o societate, înseamnă că omul se înalță cu câteva trepte deasupra celorlalte distracții, care-i apar brutale și barbare. Din acest punct de vedere, cei care au lucrat în această modestă publicație au socotit că-și împlinesc o datorie și au fost slujitorii unui ideal”, a scris Mihail Sadoveanu.
Redacția merge și mai departe în această direcție, și îi consacră lui Liviu Ciulley un articol pe pagina doi din care aflăm povestea felului în care inginerul bucureștean a ajuns președinte al federației în locul lui Mihail Sadoveanu, la congresul de la Iași din 1929. „Ocupațiile literare” ale acestuia îi ocupau prea mult timp, și a trebuit să se retragă din această funcție; iar inginerul Ciulley a acceptat „în urma unor mari inzistențe (sic)” să îi ia locul. „Lupta mare a însă deabia în București”, unde noul președinte a trebuit nu doar să sprijine șahul românesc cu „vorba și fapta” ca până acum, ci și să iasă din anonimat și să devină „o persoană oficială și reprezentativă a jocului care îi este drag”. Mecenatul inginerului Ciulley în viața șahistă românească nu era însă chiar așa de anonim pe cât sugerează revista, iar noua funcție a venit și ca o garanție a continuității acestuia.
O știre din aceeași pagină doi dă informații despre organizarea campionatului României pe anul 1931. Cluburile sunt rugate să se implice, primii cinci clasați urmând a constitui echipa României pentru Olimpiada de șah din iulie de la Praga. Organizator al campionatului este căpitanul Alexandru Bibescu, „unul dintre cei mai entuziaști propagandiști ai jocului regal”, care sub pseudonimul Ben Ali „ținut cursuri de șah la postul de radiodifuziune București” și a redactat rubrica de șah de la Ziarul Științelor și Călătoriilor.
Urmează opt pagini de studii și probleme, iar la pagina zece aflăm mai exact de ce pe copertă apare poza inginerului Henri Taubmann: el este autorul unei relatări ample pe următoarele douăzeci de pagini de la campionatul capitalei pe anul 1931. Autorul, el însuși unul dintre participanți la campionat, tratează concursul rundă cu rundă.
Din preambul, aflăm că turneul s-a desfășurat la Gara de Nord din București, inaugurată recent, unde se afla sediul clubului CFR. Concursul a avut susținerea directorului general al companiei, Cezar Mereuță, care într-un „perfect stil occidental”, le dă ocazia angajaților să se recreeze după muncă în „secțiunile de foot-ball, înnot (sic), box, tennis, atletică”. După cum ne-a obișnuit, revista face o recapitulare a jocului prestat de competitori.
Mendelssohn a câștigat turneul la două puncte distanță de următorii clasați, ceea ce determină revista să declare că îl socotește pe „simpaticul maestru” unul dintre cei mai buni jucători din țară. „(H)asardeurul de altădată” Ion Gudju, „care izbutea prin jertfe superbe să facă tabula rasa din adversarii săi” a devenit de data aceasta „un jucător prudent, foarte greu de bătut.” H Taubmann „nu vrea sau nu poate să priceapă că participarea la un concurs de șah cere renunțarea la ori și ce fel de distracții.” În acest mod, de sărbătorile Crăciunului (campionatul s-a jucat între 20 decembrie 1930 și 10 ianuarie 1931), „venind să doarmă la partidă, el și-a perdut toate șansele”. Maestrului Wechsler „i-a surâs zeița Fortuna”, dar până la urmă „s-a prăbușit ca și țiganul din poveste”. În privința pronosticului optimist al revistei asupra lui Gică Alexandrescu, acesta s-a confirmat la acest campionat. „Acum, după terminarea stagiului militar, Alexandrescu va realiza cu siguranță încrederea care am pus-o în dânsul”. Debutul tânărului Constantin Gheorghiu este „unic în analele șahului bucureștean”, prin victoriile la Loewenton și Wechsler. Iar în ce-l privește pe maestrul Herland, acestuia îi rămâne măcar satisfacția că noua generație de jucători (Alexandrescu, Gheorghiu și Negruțac) a reușit să învețe de la el și să se afirme în acest concurs.
Observații ironice sau plastice se găsesc și în paragrafele de introducere care însoțesc prezentarea fiecărei runde, prezentare în care mai intră și câte o partidă sau două mai importante. De exemplu, în runda a doua, Gheorghiu „a făcut din adversarul lui harakiri”. În runda a cincea, „maestrul Herland și-a întrebuințat timpul liber pentru a medita la vorbele lui Hamlet: To be or not to be (în traducere liberă, ce mă fac acum, nenicule?)”. În runda a șaptea, cititorul e întrebat dacă a auzit de „microbul bacillus Caissensis”, care provoacă o maladie e drept, necontagioasă, dar cu manifestări severe – Caissa fiind „zeița șahului”.
Concursul a fost răsplătit cu mai multe premii, pe lângă cele încasate de cei ce au ocupat primele locuri: premiul pentru cel ce a obținut cele mai multe victorii cu piesele negre (Mendelssohn), premiul pentru cea mai frumoasă partidă a turneului, premiul pentru „cel mai bun rezultat obținut față de ‘maeștrii’ de la Cerc”.
________________
Foto: stere.ro
