Numărul următor al revistei nu este dublu și nici triplu, el este pur și simplu cvintuplu, acoperind în șaisprezece pagini lunile mai, iunie, iulie, august și septembrie. Explicația este imediat adusă la cunoștința publicului prin articolul de fond „Dela Redacție”: „Cauza întârzierei este neglijența unora dintre abonații noștri, cari nu vor să înțeleagă că datoria fiecărui șahist român este de a susține unica publicație șahistă românească și a o susține în mod efectiv prin achitarea abonamentului și prin răspândirea acestei reviste în massa șahiștilor din țara noastră (sublinierea redacției).” Nu este prima oară când redacția se plânge de faptul că nu primește banii pe abonamente, dar se pune întrebarea de ce perseverează în a le trimite revistele celor ce nu-și mai onorează subscripția. Aparent, în redacție circulă o echivalență între calitatea de abonat la revistă și cea de șahist; una o validează pe alta. Raționamentul decurge astfel: amatorul, intrat fie și o singură dată în posesia revistei, devine șahist; devenit șahist, el e dator să achite constant abonamentul la revistă. Oricum, în ajutorul publicației au sărit câțiva binefăcători, după cum aflăm dintr-o notiță din aceeași ediție cvintuplă: „La apariția acestui număr au contribuit d-nii: W. Pauly cu 2.350 lei, L. Ciulley cu 500 și ing. A. Kerry cu 300. Suma trimisă de d-na Keller, căreia îi aducem viile noastre mulțumiri, va fi un ajutor pentru numărul viitor al Revistei”. Doamna Izabella Keller din Anina a trimis „un ajutor” de 1.000 de lei, ea fiind și autoare de probleme de șah; în numărul precedent 4/ 1931, i s-au publicat trei compoziții de mat în două mutări. În ansamblu, precizările privind finanțarea revistei par un mod de a sublinia că aceasta trăiește din donații, ci nu din abonamente. În rândul donatorilor însă, nu intră prea multe persoane, și poate fi remarcată în context absența unuia dintre cei mai notorii iubitori declarați ai șahului din acel moment, scriitorul Mihail Sadoveanu, concomitent și director al publicației.
Arătând că nu mai are ce pierde, revista publică pe coperta IV „Lista abonaților noștri în restanță cu plata abonamentului”, un fel de listă a rușinii cu cei ce au primit revistele în anii 1930 și 1931, dar nu le-au achitat până în septembrie 1931. Din listă nu sunt omiși nici „șahiștii” consacrați, precum I. Mendelssohn și A. Tyroler, și nici politicienii, precum S. Niță, „fost ministru”. De cele mai multe ori, este vorba de neplata sumei de 300 de lei, reprezentând abonamentul pe un an, dar apare și cazul lui S. Ungureanu din București, restant cu 900 de lei. În total, revista calculează că prin neplata abonamentelor, nu i-au intrat în cont 35.625 lei.
Problemele revistei nu se rezumă însă la cele financiare; redacția lasă să se întrevadă și unele dificultăți administrative, din moment ce publică următorul anunț: „D. ing. H.T. din Buc. este rugat să binevoiască a înapoia Redacției, Revistele streine împrumutate D-sale după turneul din Hamburg 1930, împreună cu chitanțierul Revistei, și sumele eventual încasate”.
Întregind aspectul sumbru al ediției, redactorul A. Ianovcic semnează două ferpare. Unul este al „tânărului și talentatului jucător de șah Gheorghe Nicov, student al Facultății de Științe din Iași și fiul inginerului N. Nicov din Chișinău”. După terminarea „liceului rusesc” la Chișinău, acesta a plecat la studii în Belgia, la Gant, unde însă nu stă decât un an. Suficient însă pentru a deveni campion la șah al orașului, „reprezentând astfel în modul cel mai onorabil culorile României”. De asemenea, Gheorghe Nicov a fost și campion al orașului natal Chișinău. „E o mare pierdere pentru șahul românesc, moartea acestui tânăr maestru al șahului, care aspira la titlul de campion al României. A murit în floarea vieții, când încă totul îi surâdea. Era muncitor, cu un suflet fin, capabil la toate și un mare amator de muzică, unde de asemenea repurtase succese”, a mai menționat A. Ianovcic.
Cealaltă personalitate comemorată în revistă este Grigorie I. Stempel din Soroca. „Desigur că acest nume nu spune nimic cetitorilor noștri, însă mult regretatul meu prieten a fost acela, care a subvenționat Revista de Șah chiar de la început timp de doi ani, când ea timid își făcea primii pași la Soroca”, a scris redactorul, revenind încă o dată la problema situației financiare a publicației. Din articol aflăm că G. Stempel a urmat ciclul secundar de învățământ la Soroca, apoi „a urmat cursurile la un Technicum din Germania”, după care s-a stabilit în orașul natal. „Era un jucător pasionat, lua parte la toate manifestațiunile șahiste ce se organizau la Soroca, contribuind mult la succesul lor. A participat și la primul turneu prin corespondență organizat de Revista de Șah în 1926, ocupând locul al 2-lea. (…) Revista noastră va rămânea pentru totdeauna îndatorată acestui suflet nobil. Fie-i țărâna ușoară!” a încheiat A. Ianovcic.
Din punct de vedere al conținutului strict șahist, revista continuă în nota redevenită caracteristică: mai întâi publică studiile și problemele profesioniste, apoi partidele comentate. La prima secțiune, partea cea mai consistentă e alocată prezentării rezultatelor concursului organizat de revistă în memoria lui J. A. Schiffmann, concurs la care „au luat parte 60 de compozitori, reprezentând 19 țări, cu 147 de lucrări”. Lista compozitorilor este prezentată integral.
În mod curios din punctul de vedere al unei abordări editoriale mai pragmatice, abia ultima parte a revistei e de interes general șahist. Aici, la rubrica „Cronica șahistă”, sunt prezentate și comentate pe scurt („din cauza lipsei de spațiu”) trei turnee importante jucate în ultimele luni în România.
Primul dintre ele este chiar campionatul României pe anul 1931, despre care revista făcea la începutul anului mai multe „ridicări de cortină”. Campionatul a fost câștigat de Ștefan Erdelyi din Timișoara, cu 9,5 puncte din 11 posibile. Însă, scrie revista cu un oarecare iz de mândrie locală, „(r)evelația acestui turneu a fost d. Andrei Winkler, talentatul jucător ieșan și cel mai tânăr participant al turneului care prin jocul său solid a reușit să o ia înaintea jucătorilor cu renume ca: Mendelssohn, Taubmann, Wechsler, Loewenton, Marlon”.
În turneul de maeștri de la Sovata, organizat de dr. N. Brody din Cluj, s-a impus S. Herland, „care a reușit să bată jucători de talia d-lor dr. Balogh, Proca, Winkler etc. fără să piardă nicio partidă.”
În paralel cu turneul maeștrilor, la Sovata s-a jucat și un concurs de amatori „din toată țara”. S-a detașat aici „d. Zethin din Galați, cu 8 puncte din 9 posibile, urmat de Costăchel – Iași, Jurca – Cluj și dr. Neuman – Cluj”.
Cu ocazia „expoziției de Auto-Aero-Radio-Electricitate”, despre care relatau cu entuziasm la acea vreme mulți cronicari, printre care și Tudor Arghezi, „d. căp. Gudju, comisar al Expoziției, a organizat un concurs de șah” care s-a terminat cu victoria lui „A. Baratz din Paris”. Este același jucător ale cărui performanțe în turneele din Franța erau comentate laudativ în numerele precedente ale revistei. „Dl. Abram Baratz, care a obținut după așteptare premiul I, s-a arătat din nou ca cel mai tare jucător al nostru”, a scris ea și de această dată. Portretul jucătorului este de altfel publicat pe prima pagină a acestui număr 5-9/ 1931. Pe locul II s-a situat M. Silberman („surpriza mai importantă a turneului”, prin care „a început și Galațul (sic) a-și avea un reprezentant de cinste în turneele naționale”), iar pe locul trei L. Loewenton. Clasamentul e completat de alte nume deja consacrate sau în curs de afirmare: Mendelssohn, Wechsler, Alexandrescu, Ungureanu.
O altă notiță a „Cronicii șahiste” arată că între timp s-a jucat și campionatul orașului Iași. Pe locul întâi și campion al urbei a fost Dan Bercovici, „un tânăr de 20 de ani”, care a făcut un scor perfect, câștigând toate partidele. În clasament au urmat: A. Winkler, M. Augutștein, O. Costăchel, B. Ghenghin și D. Davidsohn.
În sfârșit, revista analizează pe scurt prestația echipei României la olimpiada de la Praga, unde pe primele trei locuri s-au situat reprezentantele Statelor Unite, Poloniei și Cehoslovaciei.
„Rezultatul echipei române putea fi mai bun”, a scris comentatorul revistei. „El e totuși destul de satisfăcător datorită d-lui A. Baratz, care a obținut un procent de 61,8%”, a arătat mai departe revista, detaliind și performanțele celorlalți componenți ai lotului. Astfel, probabil în ordinea meselor la care au jucat, Ștefan Erdely a scos un procentaj de 32,2%, cu cinci puncte din 16, câștigând printre alții la Mikenas și Johner, pierzând la Alehin, Flohr, Vidmar, Sultan-Kahn, Bogoliubov, Stahlberg, Kashdan și remizând cu Rubinstein. Dr. Balogh (36,7%) a jucat 15 partide, înfruntându-i fără succes, printre alții, pe Tartakover, Grunfeld, Marshall. A. Baratz a câștigat șapte partide, a pierdut trei și a remizat alte șapte, dar a avut adversari ceva mai prost cotați, cu excepția lui Yates, Kostici și Przepiorka. Căpitanul Gudju a jucat 13 partide, din care a pierdut opt, cu doar trei victorii: procentaj 30,8%. Iar M. Wechsler a încercat în zadar să le reziste unor șahiști experimentați precum Opocenski și Pirc, printre alții, dar nu a obținut decât puțin peste un sfert din punctele puse în joc (27,3%). Cu un total de 28 de puncte, la olimpiada din 1931 de la Praga, imediat după Franța lui Alehin, dar înaintea Italiei, Danemarcei, Norvegiei și Spaniei, România s-a plasat pe locul 15 din 19 echipe participante.
La final, revista mai relatează că în paralel cu olimpiada (se subînțelege, exclusiv masculină), la Praga s-a jucat și „turneul feminin pentru titlul de campioană a lumii”. Turneul a fost câștigat de „d-ra Vera Mencik cu 8 puncte din 8 posibile 100%!” arată revista, care mai precizează că în clasament ea a fost urmată de „d-na Kalma Wolf, decedată de curând la Viena, cu 4 puncte, Stevenson 3,5, Beskow 2,5 și Henschel 2.” Multe se pot întâmpla când un mensual își pierde cadența.
_______________
Ilustrații: stere.ro
