Revista tinde să se îmbogățească de la ediție la ediție. De data aceasta, pe lângă frontispiciul în care tronează noua calitate a revistei, cea de „organ oficial al Federației Române de Șah”, numărul 5 din mai 1927 introduce ideea unui sumar, amplasat chiar în deschidere. După cum se vede din prima cercetare a acestuia, se menține „rocada” între partide și problemistică, în sensul că latura practică a șahului e pusă înaintea celei artistice.
Dar marea noutate este noua indicație a adresei revistei; ea nu mai apare la Soroca, ci la Iași, în strada Arcu nr. 3. Echipa redacțională suferă și ea o transformare radicală. Director este Mihail Sadoveanu, iar ca redactori, în loc de unul singur, cât era până acum, sunt șase: A. Ianovcic, A. Lernovici, A. Winkler (toți aflați acum la Iași), dr. Fr. Rduch (Cernăuți, deținător al rubricii de probleme directe), I. Schlarko (Timișoara, probleme feerice), S. Herland (București, studii). Mihail Sadoveanu semnează editorialul.
„Revista aceasta împlinește doi ani de existență”, începe scriitorul. „Faptul e desigur deosebit de important, însă tot așa de sigur e că va trece neobservat. Constatarea o facem fără amărăciune și fără incriminări. Lumea, la noi, nu disprețuiește șahul, această distracție regească – prea mult joc spre a fi știință și prea mult știință spre a fi joc – e însă cu totul departe de misterul lui. Cei mai mulți îl consideră disproporționat cu gravitatea celorlalte îndeletniciri ale lor, afaceri ori preocupări politice, și-i acordă cel mult un zâmbet grăbit. Alții socotesc șahul prea complicat, cerând atenție și încordare, și-i preferă tablele”. Apoi, Sadoveanu arată că șahul, „el însuși plăcere și satisfacție curată, ca o statuetă fin cizelată sau o poezie frumoasă”, a fost cultivat de împărații vechi ai Orientului, dar și de cei mai recenți ai Occidentului, Carol XII, Frederic cel Mare, Napoleon, sau de „prinți ai cugetării”, J. J. Rousseau și Lev Nicolaevici Tolstoi.
Directorul revistei evocă apoi felul în care e tratat șahul în presa occidentală. „Acolo gazetele zilnice au coloane consacrate jocului de șah. Revistele speciale au tiraj respectabil și-și pot permite luxul de a plăti colaborările. Societățile de șah organizează destul de des – mai ales în Germania – congrese și concursuri de care se interesează foarte multă. Studențimea în deosebi a dat și dă acolo un respectabil contingent de jucători de mâna întăia. Oamenii maturi, așezați în rosturile și rânduielile lor, preferă, în cluburi, șahul ori-căror jocuri de hazard, care, în ultimă analiză, nu sunt decât niște stupefiante”, scrie el, pledând apoi ca părinții și profesorii de la noi să îi îndemne pe copii și pe tineri către acest sport intelectual. Scriitorul se declară sceptic că rândurile lui vor avea destulă influență pentru a schimba ceva; în definitiv, „cei ce ne cetesc nu au nevoie să fie convinși, iar cei ce ar trebui convinși nu ne cetesc”. Și Sadoveanu încheie cu un argument etic, estetic și moral: „Mulți cunoscuți – care ne-au plasat în zodia seriozității – ar zâmbi dacă ar ceti rândurile de față. Le-ași răspunde că, la urma urmei, nu e nevoie să cerem șahului atât de mult. E destul să ne scoată o oară din meschinăriile și suferințile vieții și să ne statornicească într’o atmosferă de plăcere nevinovată și de emoție curată. Câți fii ai oamenilor nu cheltuiesc averi căutând asta!” exclamă editorialistul într-o tonalitate stoică, potrivită cu pledoariile pro-șah mai vechi ale revistei.
Așa cum arătase și sumarul, revista prezintă în continuare șase partide disputate la turneul de la New York, cu comentarii ale unor jucători străini, comentarii traduse din ziare și reviste europene. Din „Cronica șahistă” reținem că sora maestrului E. A. Snosko-Borowski locuiește lângă Iași, motiv pentru care, apreciază revista, ar fi șanse ca maestrul rus să poată fi invitat la un turneu în această vară, un turneu organizat la Iași. Suntem informați că la Chișinău viața șahistă este „foarte anemică”, dar cu toate acestea iarna trecută s-au organizat trei turnee, prilej cu care aflăm numele unor jucători activi în oraș: bineînțeles, unul este V. Ianovcic, fratele redactorului „Revistei de Șah”, cu care ne-am mai întâlnit, I. Zaharoff, Șulga, Boierle (?), Șerebreakow, Pankentreier. Tot cu o activitate scăzută, datorată lipsei de fonduri, clubul din Dorohoi s-a desființat, arată o altă știre. „Regretăm că Cercul nu s’a pus niciodată în legătură cu Federația, care i-ar fi putut veni în ajutor”, comentează revista, probabil în noua sa calitate de „organ oficial” al federației. Rubrica, așezată estetic pe două coloane, și extinsă la trei pagini, mai conține și multe știri externe, grupate pe țări, după modelul agențiilor de știri.
Revista se încheie cu calupul componistic, căruia i s-au rezervat aproape șase pagini.
___________
Ilustrație: stere.ro
