„Revista de Șah”, recent devenită „organ oficial al Federației Române de Șah”, publică în deschiderea acestui număr, 2/ 15 februarie 1927, portretul lui Mihail Sadoveanu, însoțit de o laudatio. Folosind probabil involuntar un adjectiv cu care de obicei e caracterizat un șahist, revista scrie că Mihail Sadoveanu este „de 20 de ani cel mai puternic prozator al nostru”; un fel de campion național al literelor românești. Aflăm cu acest prilej și cum s-a apucat de șah Sadoveanu: „Cu ocazia campaniei în Bulgaria din 1912, la care a luat parte, a devenit un entuziast jucător de șah, la toate ocaziile a susținut și propagat acest nobil joc.” Panegiricul la adresa scriitorului mai include și reluarea informației din numărul precedent al revistei privind realegerea lui la șefia federației. Care ar putea fi însă justificarea editorială a publicării portretului și mesajului laudativ? O urmă de explicație se poate decela în faptul că Mihail Sadoveanu „a fost azi ales a treia oară președintele Cercului Ieșan” de șah, se arată în laudatio.
După reverența de început, revista continuă cu un articol de specialitate semnat de Wolfgang Pauly. „De cât va timp s’a răspândit, mai întâi în Franța și apoi și în alte țări, un nou fel de joc de șah, așa zisă partidă <Marseilleză>, la care jucătorii fac câte două mutări consecutive”, scrie autorul. Noul joc a fost inventat de I. de Queylar, de el arătându-se interesați și unii maeștri internaționali precum Alehin și Reti, dar și jucătorul nostru „veteran”, Mauriciu Armand, precizează Wolfgang Pauly.
Iată și regulile noii versiuni de șah la tablă:
„1. Fie care jucător face câte 2 mutări consecutive.
- Nu e permis ca Regele să rămâie în șah. Prin urmare dacă un jucător dă șah în prima sa mutare, renunță prin acesta la a doua mișcare. Adversarul trebue să se apere în prima mutare de șahul primit, neputând’o face – e mat.
- Un jucător e pat dacă nu are vre’o mișcare la prima sau a doua mutare.
- Un pion poate fi luat en passant numai în prima mutare și anume: a. Dacă adversarul a tras pionul peste 2 câmpuri în ultima sa mutare; b. Dacă l’a tras în primă mutare și a jucat apoi o altă piesă.
Pionul nu poate fi luat en passant dacă adversarul a tras pionul în prima mutare peste 2 câmpuri și l’a mai avansat cu un câmp în a doua mișcare.”
Revista publică și două partide prin corespondență jucate cu mutări duble. Prima, între Campell și Rossow (la alb) și Robert Crepeaux (la negru) a avut următoarea desfășurare: 1. Cf3 și Cc3; b5 și Nb7 2. b4 și e4; g5 și Ng7 3. Nc4 și C:g5; Nd5 și N:c4 4. d3 și Nf4; h6 și h:g5 5. N:c7 și N:d8; N:d3 și Nc4 6. Dc1 și Rd2; Ne5 și Nf4 și albul cedează. A doua, între aceiași adversari, dar cu culorile inversate, a avut următorul parcurs: 1. Cf3 și Cc3; g6 și b6 2. b3 și Nb2; Nb7 și e5 3. C:e5 și d3; N:g2 și N:h1 4. Ng2 și N:h1; Dg5 și Dg1 mat. Probabil că jucătorilor interesați să dispute o astfel de partidă, de această dată computerul nu le va fi de folos; nu știu să existe programe de șah pentru această versiune de șah la tablă. În acest caz, singura soluție e tot vechiul set de piese de șah fizice.
Atenția se mută și asupra aplicațiilor noului regulament de joc în problemistică, specialitatea lui Wolfgang Pauly. Autorul articolului prezintă cinci exemple de probleme cu mutări duble, dintre care publică și noi două, în facsimil.
Problemistica ocupă apoi alte opt pagini ale revistei.
La pagina 27 (după cum am mai precizat, numerotarea fiind anuală, cumulată de la număr la număr) este prezentat „Procesul Verbal” al celui de-al doilea congres al Federației Române de Șah. Articolul prezintă unele dintre hotărârile deja anunțate în numărul precedent, dar și câteva informații noi, cum ar fi detaliile privind regulamentul după care s-a desfășurat „primul campionat național al României Mari” și condițiile în care „Revista de Șah” a fost adoptată „ca organ oficial al F.R.Ș.”: federația acordă revistei „un sprijin moral”, urmând ca apoi comitetul federal „să decidă și de un eventual sprijin material”.
Ziua desfășurării congresului, 27 decembrie 1926, ar fi putut fi hotărâtoare pentru vocabularul șahist. Președintele Mihail Sadoveanu nu a venit în persoană la Sibiu, la congres, ci și-a trimis un reprezentant autorizat, pe locotenent-colonelul Sempronius Luca. La propunerea acestuia, discutată evident în prealabil cu Mihail Sadoveanu, propunere adoptată „cu majoritate”, congresul decide ca nebunul să fie numit de azi înainte „adjutant”, notat în partide cu prescurtarea „A”, iar calul să fie redenumit „cavaler”, cu inițiala „C”. Motivul oferit a fost că „vechea nomenclatură nu corespunde cu originalul vechi și nici cu spiritul jocului”, întrucât nebunii și caii „nu se pot spiritualiza sau personifica”. Inutil de menționat, deși votată, hotărârea promovată de Mihail Sadoveanu nu a prins în rândul șahiștilor, amatori sau profesioniști.
Secțiunea de partide a acestui număr include jocuri desfășurate în cadrul campionatului național: Lernovici – Tyroler 0 – 1; Proca – Roth 1 – 0; Balogh – Lernovici 0 – 1; Proca – Tyroler 0 – 1; Tyroler – Roth 1 – 0; Martzi – Lernovici 0 – 1 și Tyroler – Balogh 0,5 – 0,5.
La rubrica „Cronica șahistă” este inserată știrea că la Timișoara, „consiliul comunal a înscris pentru anul acesta în bugetul comunei o subvenție de 50.000 de lei pentru Societatea Șahiștilor din acel oraș. Frumos exemplu, demn de imitat!” comentează cronicarul. O altă știre prezintă „viața șahistă în floare” a orașului Rădăuți, unde șahul pare acasă și la „bodegă”, și la „academie”. Și aceasta pentru că în localitate există două cluburi de șah, „Paul Morphy”, cu sediul la „bodega Kupferberg” din strada Ștefan cel Mare, respectiv „Clubul Academic”, „constând numai din veritabili academicieni-juriști, medici și profesori”.
Revista se încheie cu o replică a noului campion la șah al României, Alexandru Tyroler din Timișoara, oraș care a luat proaspăta decizie de a subvenționa șahul. „Ziarul Universul în rubrica de șah din 24 ianuarie 1927 se ocupă într’altele și de persoana mea”, scrie domnul Tyroler. „Am de observat însă atât. În recentul turneu al Federației, au avut posibilitatea de a participa toți cei cari acum, în loc de tablă de șah, luptă pe coloanele ziarelor. Statutul Federației dă prilej să câștige campionatul și acelora, cari dintr’o cauză sau alta, n’au putut participa personal la turneu. Nu este alt ceva de făcut, decât să fie chemat – după părerea nemulțumiților – <nedemnul> campion la un match și… să fie învins”, mai arată șahistul timișorean. Este o realitate însă că nivelul turneului ar fi putut fi mai ridicat; chiar și „Revista de Șah” a notat în numărul trecut absența unor nume importante din concurs. Alexandru Tyroler face referire în replica sa la posibilitatea – prevăzută într-adevăr în regulamentul adoptat de federație – ca deținătorul titlului să poată fi provocat la un meci de către alți șahiști consacrați. Există însă o condiție, inclusă în același regulament: șalangerul să strângă un fond de premiere care să-l motiveze pe campion.
___________
Ilustrație: stere.ro
