„Auto-blocusul și interferența albă în problemele cu 2 mutări” este titlul articolului de deschidere al numărului 3/ 15 martie 1927. Articolul este semnat de A. Schiffmann și pornește de la observația că „în limba română nu există o literatură privitoare la teoria problemelor de șah.” Publicarea acestui tip de editorial poate astfel explica, în parte, și propensiunea redacției pentru componistică, dar și preocuparea redactorului Anatol Ianovcic pentru acest subiect, preocupare care îl va conduce – se poate specula – la scrierea peste ani a unei cărți de referință în domeniu, „Șahul artistic” (București, editura Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport, 1967). Articolul chișinăuianului A. Schiffmann se întinde pe patru pagini și oferă mai multe exemple teoretice, însoțite de expresii despre care ai spune că au făcut carieră abia în zilele noastre. De exemplu, cuvântul „task” este preluat ca atare din engleză și folosit cu nonșalanță: „Problema 634 prezintă un task în care 2 Cai fac 4 blocusuri…” sau „În taskuri extreme, unde numărul variantelor este maximal…”
Revista preia apoi – în traducerea lui A. Lernovici, din revista „Magyar Sakkvilag” – intervenția lui S. Tarrasch în disputa șahistă apărută în urma refuzului lui Capablanca de a-i acorda lui Lasker meciul revanșă pentru titlul mondial. Tarrasch este de părere că „având în vedere onoarea lui de șahist”, Capablanca ar trebui „să-l cheme pe Lasker la un nou match și să-l sdrobească”, altfel lumea șahistă rămânând nemulțumită.
În secțiunea de șah la tablă, revista publică o singură partidă „autohtonă”, cea dintre G. Mayer și I. Schlarko, Cercul de șah Timișoara, ianuarie 1927, 0 – 1. La „Cronica șahistă” apare de asemenea o singură știre internă privind simultanul la 16 mese dat de S. Herland la Cernăuți (+12, =1, -3). „În acest simultan au luat parte cei mai tari jucători din oraș afară de campionul Dr. Kahane. Ca viață șahistă, Cernăuți întrece cu mult capitala, și nu e exclus ca în curând aici să se aranjeze un turneu național sau internațional”, mai comentează revista.
„Atenție!” se încheie numărul, publicând o reclamă la o „elegantă broșură” care va conține „101 probleme brilliante (sic) de șah”. Volumul îngrijit de Aurel Lernovici va avea „circa 60 de pagini” și va costa „40 de lei plus 5 lei porto”.
Pentru prima oară de la apariția din urmă cu doi ani, „Revista de Șah” inversează ordinea rubricilor sale și plasează în a doua sa jumătate secțiunea rezervată studiilor și problemelor. Numărul 4/ 15 aprilie 1927 se deschide cu articolul lui Savielly Tartakower din „La Strategie” despre jocul și personalitatea campionului mondial Jose Raul Capablanca. Autorul observă că tocmai campionii mondiali contribuie cel mai puțin la teoria deschiderilor în șah, iar explicația „e foarte simplă: un teoretician nu urmărește decât căutarea adevărului, pe când un campion nu caută decât victoria”. De la această regulă nu face excepție nici Capablanca, ceea ce însă nu constituie neapărat un reproș. Pornind de la partide și mutări concrete, Tartakower face apoi o analiză a stilului de joc al campionului cubanez și ajunge la concluzia că acesta a adoptat „o tehnică nouă”, a cărei „idee directrice vrem s’o expunem în trei puncte: 1. A așeza întotdeauna piesele sale nu pe câmpurile cele mai eficace, dar pe cele mai naturale (desvoltarea interioară); 2. A considera partida de șah ca o dramă desfășurându-se de la un capăt la celălalt (principiul cinematografic); 3. În loc de câștig de timp și de loc, preconizat de școala veche, a aduna energii invizibile, cu ajutorul manevrelor subtile unde logica se amestecă cu fantezia (principiul dynamic)”. Tartakower își încheie analiza partidei Capablanca – Lasker, jucată la turneul de la New York, în care cubanezul s-a impus fără drept de apel, cu concluziile: „Capablanca e maestrul maeștrilor, care știe să unească ideea practică a americanismului cu geniul inventiv al rasei latine. E adevărat că filosoful german Lasker, influențat de către climat, a trebuit să recunoască la Havana în 1921 superioritatea Cubanului. Chestiunea se pune încă, dacă spiritul universal și avântul viu al marelui maestru Alechin va putea triumfa”.
Două observații sunt de făcut aici. Mai întâi, ar fi de remarcat vechimea aprecierii privind pragmatismul american. Creditarea americanilor cu un stil de viață mercantil, orientat spre profit și consum, nu este numai rezultatul propagandei comuniste, cum ni s-ar putea părea nouă astăzi, ci pare să aibă deja o tradiție încă de acum o sută de ani, din deceniul trei al secolului trecut. Iar Capablanca, deși cubanez, a jucat și locuit multă vreme în Statele Unite, atribuindu-i-se acum calități identificate la americani. E de spus apoi că tendința de a aprecia rasial stilul de joc în șah pare comună în epocă. Din această perspectivă, și aprecierile ulterioare ale lui Alehin, din anii ’40, aprecieri care au fost asimilate unei atitudini antisemite, ar putea fi contextualizate, fără a li se omite, se înțelege, greutatea căpătată prin asocierea lor cu regimul nazist.
Pe lângă partida menționată, revista mai publică și alte cinci întâlniri disputate la New York: Capablanca – Spielmann, Alehin – Capablanca, Capablanca – Alehin, Vidmar – Nimzovici, Marshall – Vidmar. Ca partide autohtone publicate, figurează Rafael Cofman (Ismail) – Jules Sacchetti (Odobești), jucată prin corespondență în vara lui 1926, 0 – 1 și S. Herland – M. Wechsler, Cercul de șah „Sfatul negustoresc”, București, 12 ianuarie 1927, 0 – 1.
„Cronica șahistă” dă seamă de rezultatul primului turneu de șah prin corespondență organizat de „Revista de Șah”. Concursul s-a terminat „cu victoria complectă” a lui I. Gross, campionul orașului Botoșani, care s-a impus, în această ordine, în fața lui G. Stempel din Soroca, V. Ianovcic din Chișinău, G. Cristoforatos din Focșani, A. Grimbalt din Bălți și I. C. Gheorghiu din Arad. La „Cronică…” mai e anunțată și apariția unui rubrici de șah în săptămânalul „Adevărul Literar și Artistic”, rubrică redactată de P. I. Negreanu și Camil Seneca, „cunoscuți amatori de șah din capitală”.
Abia acum urmează secțiunea de studii și probleme, care ocupă nouă pagini – practic, jumătate din corpul ediției. Sunt incluse aici soluțiile la „problemele Marseilleze” din numărul 2/ februarie 1927, dezlegările problemelor și studiilor din numerele 20 – 21 ale revistei din anul 1926, rubrica lui Francisc Rduch de probleme cu jos regulat și a lui Iosif Schlarko de probleme feerice, precum și clasamentul concursului principal al dezlegătorilor, seria IV. Iată mai jos și două studii publicate la finalul numărului, pe ultima sa pagină.
___________
Ilustrație: stere.ro
