Numărul 11 din 1 iunie 1926 are opt pagini și începe cu o prezentare teoretică a așa-numitelor „maturi inverse maximum”. Ele constau în problemele de șah în care albul face cele mai bune mutări pentru a fi făcut mat, în vreme ce negrul trebuie să evite să dea mat, ba și mai mult, în acest caz să efectueze de fiecare dată și „cea mai lungă mutare posibilă”, cu excepția ieșirii din șah. Cea mai lungă mutare se determină calculând distanțele tuturor mutărilor posibile și alegând-o pe cea mai lungă; lungimea unei mutări este definită ca fiind distanța dintre centrul câmpului de unde pornește piesa mutată și centrul câmpului unde aceasta ajunge. Astfel scrie revista, distanța de la a1 la c1 este este doi; de la a1 la b2 este radical din doi; de la a1 la b3 (mutarea calului) este radical din cinci. Revista dă și un exemplu de astfel de problemă „maximum invers”.
Cu totul, problemistica ocupă trei pagini în acest număr.
La rubrica de teorie, este reprodusă continuarea articolului lui semnat de Ernest Grunfeld despre Indiana Damei, „varianta principală West-Indiana 1. d4 Cf6 2. c4 b6 3. Cc3 Nb7”.
La secțiunea de partide, e publicată întâlnirea dintre G. Cristoforos din Focșani și I. Gross din Botoșani, 0 – 1, jucată prin corespondență între 13 decembrie 1925 și 7 mai 1926 în cadrul turneului organizat de „Revista de Șah”. Cealaltă partidă publicată în acest număr este preluată cu comentariul lui Nimzovici din ”Wiener Schachzeitung”: Nimzovici – Alehin, Semmering, 1926, 1 – 0.
Din rubrica „Cronica șahistă” reținem informația că în ședința Federației Române de Șah din 10 mai, s-a stabilit „de principiu” ca echipa României la Congresul Internațional de Șah de la Budapesta să aibă șase membri: dr. Brody, dr. I. Balogh, Davidescu, Gudju, Proca și Tyroler. Dacă unul sau mai mulți dintre aceștia nu pot face deplasarea, rezervele vor fi, în această ordine: Mendelssohn, dr. Eross, dr. Delanoff, dr. Kahane, Vulcu.
Astfel arată coperta II a numărului 12/ 15 iunie 1926 al revistei, care are tot opt pagini, dintre care primele trei de studii și probleme. Ca și în numărul trecut, e reprodus un fragment din articolul lui Ernest Grunfeld despre Indiana Damei (Apărarea Indiană, cum îi spune revista, după denumirea din epocă). La secțiunea partide, apar D. Przepiorka – J. Kolski, campionatul Poloniei, aprilie 1926, 1 – 0, cu notele câștigătorului din „Tribune de Geneve” și E. Grunfeld – B. Holinger, Memorialul Treibitsch, Viena, februarie 1926, 1 – 0, cu comentariile lui E. Grunfeld din „Wiener Schachzeitung”.
La rubrica „Cronica șahistă” sunt note diverse despre turnee și simultane din țară și din străinătate. Revista publică de pildă clasamentul „turneului principal” al Cercului de șah „Gândul” din Botoșani, din care se vede că pe trei dintre primii cinci jucători îi cheamă Gross.
În numărul precedent al revistei, 11/1926, I. Gross era prezentat ca un „tânăr și simpatic șahist”, „un jucător eminent”, cu șanse de a deveni campion al orașului după ce îl înfruntă într-un meci direct pe domnul Corneanu.
Numărul se încheie cu un apel către cititori: „Având în vedere apropierea jubileului de 60 de ani a (sic) genialului maestru român de probleme WOLGANG PAULY, am hotărât să celebrăm acest eveniment dedicându-i numărul dela 15 August a.c. Cu această ocazie, ne adresăm tuturor șahiști (sic) ca să ne ajute să formăm acest număr în modul cel mai susceptibil a exprima sentimentele noastre de admirație și recunoștință pentru lungă și rodnică activitate maestrului genial al României care a reușit să-și capătă un renume mondial și care a îmbogățit „poezia șahului” cu multe lucrări prețioase. Cerem trimiterea materialului (probleme, articole, etc.) nu mai târziu de 8 August 1926, cu mențiunea <pentru numărul lui Pauly>”. Nu se poate spune că revista trăia de la număr la număr; redactorulul Ianovic își pregătea sumarul în avans, ceea ce îi asigura stabilitate editorială și conținut de calitate. În plus, în cazul lui Pauly, o colaborare din partea acestuia i-ar fi adus tinerei reviste o notorietate garantată.
