Din nou sunt opt pagini în numărul următor al revistei, 5/1926 din 1 martie. Deschiderea nu este, iarăși, prea apetisantă: două pagini de probleme de mat în 2, 3 sau mai multe mutări. Secțiunea de partide, care urmează din pagina 3 (35 de la începutul anului) conține confruntările Dr. M. Vidmar – F. D. Yates, 1- 0, cu notele lui E. Colle din „L’Echiquier” și, fără comentarii, A. Alechin – Dr. A. Seitz, 1 – 0, ambele disputate la „al VI-lea congres de Crăciun din Hastings (28-XII 1925 – 5-I 1926)”; M. Wechsler – B. Kertes, runda a șaptea a turneului Cercului de Șah Constanța, 2 ianuarie 1926, 1 – 0; Z. Knappeis – L. Meersand, turneul de la Lemberg (Lvov), 29 noiembrie 1925, 0 – 1, cu comentariul învingătorului preluat din revista „Szachy”.
La rubrica „Cronica șahistă” sunt anunțate rezultatele a două turnee interne. La Constanța s-a jucat campionatul cercului din localitate, clasamentul final fiind următorul: Fr. I. Frangopol 14,5 puncte, M. Wechsler 13,5, B. Kerteș 12, N. Russu 11, S. Hochștein 9, I. Andreia și i. Isovici 8, E. Geider 7, A. Clodeanu 5 și G. Eliopol 2. Celălalt turneu, campionatul liceului Șumaher din Chișinău, s-a încheiat cu următorul clasament: P. Carcevschi, A. Ciulcov și V. Ianovcic cu câte 9,5 puncte, S. Carcevschi 8, V. Milev și V. Vanchevici 6, Pavlov și B. Pachentreer 4,5, Dahnovici 3,5, Ciubuc 3, Iamandi 2 și Duca 0. O altă notiță a rubricii arată că s-a completat numărul de participanți la primul turneu prin corespondență organizat de „Revista de Șah” prin înscrierea domnului I. Gross din Botoșani.
Cu numărul 6/1926 din 15 martie apare o noutate, respectiv un editor al revistei. La finalul ultimei pagini a ediției (a opta), pe lângă numele redactorului A. Ianovcic, apare și G. I. Stempel cu calitatea de „editor”. Deocamdată nu e limpede dacă este vorba de un ajutor pentru redactorul revistei, sau este cel ce editează și publică revista. Altfel spus, nu e clar dacă este un subaltern sau un șef al lui Anatol Ianovcic.
Ca și în numărul precedent, primele pagini sunt dedicate problemelor și studiilor de șah, iar începând cu pagina a cincea (a 45-a după numărătoarea anuală) sunt publicate partidele: I. Gross – J. Sacchetti, 19 iulie – 19 decembrie 1925, prima partidă prin corespondență publicată de revistă, încheiată remiză, cu notele lui I. Gross; J. Dobias – Maior K. Hromadka, campionatul orașului Praga, ianuarie 1926, 0 – 1, cu note din „Slovensky Narod”; Dr. Vecsey – J. Hašek (coincidență de nume; autorului vestitului personaj Švejk încetase din viață în 1923), campionatul orașului Praga, ianuarie 1926, 0 – 1, cu note din „28 Rijen”.
La rubrica „Cronica șahistă” sunt numai știri de șah externe, și acelea din concursuri minore.
Numărul 7/1 aprilie 1926 (opt pagini) are trei inserții remarcabile: partida pierdută de Alehin la Gilg în turneul de la Semmering, 1926; articolul teoretic al lui Constantin Gavrilov despre problemele de mat în două mutări și știrea privind primul congres al Federației Române de Șah, asupra căreia vom insista acum[1]. Știrea publicată la rubrica „Cronica șahistă” anunță că la congres au fost alese forurile de conducere ale federației, în care ajunge și redactorul basarabean A. Ianovcic. Astfel, președintele FRȘ a fost ales Mihai (sic) Sadoveanu, președinte al cercului de șah din Iași; cei patru vicepreședinți par să provină din toate provinciile istorice: V. Ionițiu (Sibiu), M. Freitag (Cernăuți), ing. Șt. Ionescu („Camera de Comerț”) și Max Wechsler („Sfatul Negustoresc”). Ultimilor doi nu li se indică orașul de proveniență, dar Șt. Ionescu reprezenta un club prestigios din București, în vreme ce Max Wechsler, deși era membru al puternicului clubul bucureștean, tocmai jucase în campionatul clubului din capitala dobrogeană Constanța. Mai departe, membrii federației sunt: profesor dr. Tudoran din Caracal, dr. Popa Dumitru din Oradea-Mare, locotenent-colonel S. Luca din Arad, dr. Nic. Brody din Cluj, Alex. Tyroler din Timișoara și ing. Dr. Flachs din Ploiești. Căpitanul I. Gudju „a fost ales delegat în Federația Internațională de Șah”. Comisia tehnică a fost compusă din G. Davidescu (București), dr. I. Balogh (Miercurea Ciuc), dr. V. Munteanu (Sibiu), ing. L. Lowenton (București), locot. D. Făgărășanu (Cernăuți), Anatol Ianovcic (Soroca) și ing. Leu (București). Sunt trei secretari, secretarul general căpitan Alexandrescu, secretar I L. Mendelssohn, secretar II Camil Seneca. Casier a fost ales ing. L. Lowenton. Există o bibliotecă a federației, gestionată de căpitan Bibescu. Sunt și doi cenzori, Nicolae Chișan din Sibiu și ing. Liviu Ciulei din București, unul dintre sponsorii șahului românesc interbelic (și tatăl regizorului de mai târziu Liviu Ciulei[2]).
Există intenția și preocuparea organizării și în România a unui turneu de șah de anvergură. Între știrile „Cronicii șahiste” găsim următoarea notiță: „Ni se face cunoscut că D-l Freitag, mare proprietar, organizează pentru toamna a. c. la Cernăuți un turneu internațional, la care vor fi invitați 4-5 maeștri străini și 8-10 jucători din țară.”
_______________
Ilustrații: stere.ro
[1] În memoriile sale, Ion Gudju nu menționează evenimentul; în schimb, relatează pe larg momentul „înființării de jure a Federației Române de Șah” din 4 ianuarie 1925. Atunci la federație se afiliaseră douăsprezece cluburi din țară, cinci din București și câte unul din Iași, Timișoara, Constanța, Botoșani, Galați, Câmpulung și Sibiu. Între timp, președintele comitetului provizoriu de conducere a Federației Române de Șah, Adam Hențiescu, a decedat în aprilie 1925. În Ion Gudju, Însemnări din lumea șahului, București, 1985, p. 97 ș.u.
[2] Ion Gudju a scris despre Liviu Ciulei – tatăl: „un pasionat șahist, plin de fantezie și imaginație. În istoria șahului românesc, Liviu Ciulley s-a înscris ca un adevărat Mecena, într-o perioadă de grave dificultăți materiale”, citat în Ion Gudju, Însemnări din lumea șahului, București, 1985, p. 116.
