Campania de sensibilizare a publicului față de soarta „Revistei de Șah” continuă și în numărul opt, pe noiembrie 1925, al publicației basarabene.
„Dacă găsiți că Revista de Șah este o necesitate pentru șahiștii României
Dacă doriți ca Revista de Șah să se îmbogățească cu noi rubrici interesante
Dacă în sfârșit doriți a ne ușura posibilitatea de a micșora costul abonamentului pentru Revista de Șah
Atunci încurajați nu numai cu cuvinte ci și cu fapte.
Răspândiți Revista de Șah pentru a căpăta cât mai mulți abonați!” se proclamă pe pagină a numărului, în loc de editorial.
Urmează șapte pagini de probleme, domeniu în care, în timp, redactorul Ianovcic se va specializa tot mai mult. Clasamentul actualizat al dezlegătorilor, publicat la pagina 152, ne confirmă supoziția că unul dintre participanți, V. Ianovcic, este din Chișinău, ci nu din Soroca, cum eronat arăta clasamentul din numărul 5 din septembrie 1925. Avem așadar doi Ianovcic pasionați de șah în acea perioadă, A. Ianovcic, vicecampion al orașului Soroca, și V. Ianovcic problemist din Chișinău.
Secțiunea de partide ia proporții, ajungând să numere mai multe pagini decât rubrica de probleme – opt, cu una în plus. Sunt publicate partidele: Dr. Kahane – Weisselberger, campionatul Bucovinei, Cernăuți, 12 iulie 1925, comentată de A.F.I. (Anatole Feliksovici Ianovcic, n.n.), 1 – 0; R. Freitag – Weingarten, campionatul Bucovinei, Cernăuți, 17 iulie 1925, cu note de A.F.I., 1 – 0; N. Paradasky – N. Stoicov, Campionatul orașului Cetatea Albă, 20 septembrie 1925, cu note de V. Brodschi, 1 – 0; V. Brodschi – V. Petrov, Campionatul orașului Cetatea Albă, 26 septembrie 1925, 1 – 0; G. Koltanowski – Dr. A.G. Olland, Meci Olanda – Belgia, Haga, 11 octombrie 1925, cu un comentariu după „La Nation Belge”, 1 -0; Dr. Subira – C. Fernandez, Buenos Aires, 30 mai 1925, cu un comentariu preluat din „L’Italia Scacchistica”, 0,5 – 0,5; Sadilek – Packal, Kolin (Cehoslovacia), 6 septembrie 1925, cu note după „Șahovy Svet”, 0 – 1. Scurtele comentarii la ultima partidă sunt savuroase: „Deocamdată nu-i nimica. Vor veni timpuri mai grele”; „Negrul tot mereu îl provoacă pe Alb”; „În străinătate-i bine, dar acasă și mai bine. Negru nu joacă deschiderea ci închiderea”; „Prin aceasta Albul e amenințat cu pierderea Damei. Să se apere dacă poate!”; „Albul se simte dezolat. Când nu este altceva și șah este bun”.
Cu dimensiuni suplimentate e și „Cronica șahistă” a ediției din noiembrie 1925, consacrată de această dată exclusiv știrilor interne, rubrica devenind din ce în ce mai relevantă pentru istoricii șahului din România. Astfel, se relatează despre turneul de la Rădăuți, unde a fost desemnat campionul Bucovinei de sud, în persoana doctorului Delanoff (care a încasat un premiu de 5.000 de lei), secondat de domnul Ruekenstein (premiu de 3.000 de lei). Turneul cu 17 participanți s-a jucat între 5 și 22 octombrie 1925, constituind, spune revista, și un punct de plecare pentru înființarea în localitate a unui club de șah.
O altă notiță dă seamă de turneul desfășurat în orașul Cetatea Albă, unde nu s-a mai jucat un concurs de șah „din 1914”, deși în localitate activează „o secțiune șahistă de pe lângă Makkaby”. La turneul disputat între 17 septembrie și 5 octombrie 1925 au participat Nicolae Paradasky, funcționar, care s-a impus categoric, cu 11 puncte din 11 posibile, D. Czerniawsky, V. Brodschi – student, M. Cătuneanu – proprietar, I. Comănescu – avocat, Al. Dumitriu – avocat, d-r D. Haham, M. Novicov – proprietar, V. Paruta – student, Vasie Petrov – funcționar, locot. P. Popescu – ofițer, N. Stoicov. Este impresionantă însă și lista celor din oraș care nu au participat la concurs, prezentați drept și mai buni decat majoritatea celor ce au jucat, după cum se arată în știrea trimisă de unul dintre participanți, V. Brodschi: Alexandru Rotta, Nic. Lihomsky, Sinevici, F. Ștraih, F. Edlis, I. Vinițky, A. Fișman, d-r Zubovsky, ing. Lurie, Von Herschelmann. Comentariul lui Brodschi: „(…) biruitorul Paradasky este un jucător de forță, care a susținut mai multe lupte (nu lipsite uneori de succes) contra maeștrilor diferiți ca Winawer, Verlinsky, List etc. El până în prezent a avut reputația de campion al orașului. Este meșter în jocurile finale. D. Czerniawsky este venit de curând (din 1924) în orașul nostru. E jucătorul de forță din Praga în numele căreia luptase (cu succes) cu echipa șahistă a Vienei. (…) Probabil că e egal cu N. Paradasky, pe care un timp îl întrecea prin jocul lui frumos.” În paralel cu turneul de unsprezece runde, s-au jucat și meciuri de câte trei partide, precum Brodschi – Paruta 1,5 – 1,5, Paradasky – Brodschi 2 – 1, Paradasky – Czerniawsky 1,5 – 1,5, Zalțghendler – Brodschi 2 -1 și Czerniawsky – Zalțghendler 2 – 1.
Controversa legată de maturile inverse nu se stinge nici acum, revista dând problemiștilor indignați un spațiu de replică generos. Inițiatorului disputei, „d-l Vobis”, îi răspunde de această dată problemistul Saul Segenreih.
„D-l Vobis uită că comparațiile dintre luptele obicinuite și partidele de șah au fost și vor rămâne în totdeaună alegorice”, afirmă domnul Segenreih. „Luat în acest sens, succesul este în funcție de tăria adversarului și depinde mai ales de greșelile inerente ale aceluia care pierde lupta. Victoria însă în materie de șah are la bază combinațiuni și idei mai mult sau mai puțin originale ale aceluia care câștigă. Și acest substrat de combinațiuni este tocmai partea care ne interesează.
Problemele sunt acelea cari se însărcinează cu elaborarea lor. Problemiștii au luptat și luptă necontenit pentru etalarea acestor idei și combinațiuni sub formele cele mai simple și mai frumoase. Problema cu mat direct a fost la început singura specie în această direcție. Multe idei și combinațiuni însă n’au putut fi afișate prin intermediul problemelor directe, din cauza dualurilor și a defectelor de construcție inevitabile. Și atunci problemiștii rupând cu tradiția, au lărgit cadrul strâmt al problemei directe prin crearea de specii noi. Au apărut Selbst-maturile, maturile condiționate, maximummer și multe altele.
Aceste specii au avut avantajul că punând la bază anumite condițiuni sau convențiuni dau ocazia unei idei sau combinațiuni ascunse, să iasă în public și să fie cunoscută de toți. Și acesta e singurul scop care se urmărește.
Și când cineva se lasă a fi zdrobit în interesul ca ideea pentru care luptă să izbutească, este oare aceasta lașitate? Ba din contră, imoralitatea trâmbițată cu atâta revoltă de D-l Vobis se transformă după cum vedem în supremul sacrificiu.
O specie care se naște și se adaptează mediului nu poate să moară decât atunci când mediul însuși, nepriind-o, îi periclitează existența. Și Selbst-matul este o specie, specie de problemă, și D-l Vobis să nu creadă că D-lui este singurul care reprezintă acest mediu în materie de șah.”
Argumentul domnului Segenreih este deci că problemistica scotocește și mai adânc în subtilitățile jocului de șah. El admite că în scopul rafinării căutărilor, regulile obișnuite sunt amendate prin „condițiuni și convențiuni” – or, tocmai acesta a fost și reproșul domnului Vobis, care se declara adeptul menținerii unei stări naturale a jocului, al unui conservatorism șahist. Stadiul polemicii nu indică deocamdată o rezoluție acceptabilă pentru cele două părți.
Alte știri prezentate pe scurt sunt: A. Hertzendorf este noul președinte al Cercului de Șah „Barbu Nemțeanu” din Botoșani; tot la Botoșani au avut loc funeraliile lui I. Liblein, fost președinte al altui cerc de șah din oraș; la Hârlău s-a înființat un cerc de șah în cadrul asociației „Hackoah”; clasamentul turneului de la liceul particular Schumacher din Chișinău: 1. – 2.: V. Ianovcic și P. Movromati (se vede că V. Ianovcic nu e doar problemist), 3. V. Vanchevici, 4. Corcevschi, 5. Panchentreer; în fine, pe 19 noiembrie a început campionatul Capitalei, la a cărui linie de start s-au așezat șahiștii următori, enumerați alfabetic: Davidescu, Gudju, Herland, Loewenton, Mendelsohn, Proca, Roth, Tocariu, Vulcu și Wechsler, acordându-se premii de 7.000, 5.000, 3.000, 2.000 și 1.000 de lei, „în afară de alte premii de frumusețe”.
