Numărul 2 din 15 ianuarie 1926 al „Revistei de Șah” are opt pagini, dintre care primele două sunt rezervate problemelor de mat în două sau trei mutări. Pe următoarele trei pagini sunt prezentate trei partide jucate de Sigmund Herland[1] la „Turneul pentru campionatul Bucureștilor, 1925”: S. Herland – M. Wechsler, runda 3, 22 noiembrie 1925, 1 – 0, cu comentariul lui M. Armand preluat din ziarul Universul; I. Mendelssohn – S. Herland, runda 7, 1 decembrie 1925, 0 – 1, note de M. Armand; Max Wechsler – S. Herland, runda 11 din 8 decembrie 1925, cu notele aceluiași M. Armand. Pe alte două pagini e prezentată, în comentariul lui Richard Reti din Slovensky Narod, partida Capablanca – Bogoliubov, Moscova, 5 decembrie 1925, 1 – 0.
La rubrica numită „Necrologii” sunt prezentate pe scurt carierele șahiste ale lui Richard Teichmann și Amos Burn; primul a încetat din viață la Berlin, pe 12 iunie 1925, celălalt a decedat pe 25 noiembrie 1925. Cu Teichmann, a precizat revista, „a dispărut unul dintre ultimii reprezentanți ai școalei clasice”, care avea ca mentor „mai ales pe dr. Tarrasch”. „Până la ultimele zile, Teichmann n’a vrut să recunoască nimic din ideile moderne, idei atât de diferite și familiarizate jucătorilor generației sale. Deaici provine insuccesul lui relativ, al ultimilor ani”, a scris revista. Burn în schimb „a fost nu tocmai unul din cei mai buni jucători englezi”, dar a fost totuși „un maestru bine cunoscut”, prin participarea la „matchurile prin cablu anglo-americane” și prin faptul că a redactat rubrica de șah din revista The Field, rubrică întreținută înaintea lui de Hoffer și Steinitz.
Rubrica „Cronica șahistă” e relativ scurtă în acest număr. Rețin ca informație din ea doar lista participanților înscriși la turneul de șah prin corespondență organizat de redactorul Ianovcic, subînțelegând că cele trei proiecte anunțate inițial au fost comasate într-unul singur: 1. Ing. I.C. Gheorghiu (Arad); 2. G. Cristoforatos (Focșani); 3. V. Ianovcic (Chișinău); 4. M. Gherșenzon (Hotin); 5. B. Cijevschi (Soroca) și 6. A. Grinblat (Bălți). Se observă că toți participanții sunt din Moldova, de la dreapta și mai ales de la stânga Prutului, cu excepția primului jucător, care e din Transilvania. Deși turneul a început „de la mijlocul lunii ianuarie”, revista face un apel prin care îndeamnă cititorii să se înscrie în concurs, întrucât „a rămas un loc liber”.
Numărul din 15 februarie 1926 revine la șaisprezece pagini, dar este dublu, cuprinzând edițiile 3 și 4. El se deschide cu un articol de fond semnat Solomon Rosenfeld și intitulat „Despre originalitatea problemelor de șah”. Publicarea articolului a fost anunțată în numărul 8/1925, când revista menționase un posibil caz de plagiat din cadrul unuia dintre concursurile sale de dezlegări de probleme.
Articolul domnului Rosenfeld este destul de consistent, și ca argument și ca exemplificări. Pe trei pagini de revistă, autorul susține că pentru a fi considerate absolut noi, problemele de șah trebuie să fie originale atât din punctul de vedere al ideii, cât și al construcției. În viața reală însă, „nu mai poate exista nimic nou” în materie de probleme de șah, mai ales în cele de mat în două mutări; în cazul multor probleme propuse, fie „construcțiunea e aproape similară cu a altor probleme anterioare”, fie ideea, „care e fondul problemei, a mai fost exploatată cu succes și de alții.” În condițiile în care problemistul se mișcă pe o piață foarte îngustă, și deseori nu e avizat de existența altor lucrări asemănătoare compuse în trecut, se poate spune că avem de-a face cu un plagiat? „Desigur că nu!” răspunde domnul Rosenfeld, și dă ca exemple mai multe opere compuse de problemiști celebri, sau chiar de el însuși, care au semănat la nivelul construcției sau al ideii, fără ca autorii lor s-o știe, cu lucrări compuse cu decenii în urmă.
Paginile de teoria plagiatului în componistică sunt urmate de cele de practică, revista publicând mai multe studii și probleme, precum și clasamentul la zi al dezlegătorilor, deschis de I. Gross din Botoșani.
Primele partide ale ediției sunt de la campionatul Bucureștilor pe 1925, ca și în numărul precedent. Comentariile îi aparțin tot lui Mauriciu Armand: S. Herland – G. Davidescu, runda 13, 10 decembrie 1925, 0 – 1 și G. Davidescu – I. Mendelssohn, runda 18, 21 decembrie 1925, 0 – 1. Alte două partide (Dr. A. Delanoff – Harth, 1 – 0 și L. Fitzer – Dr. A. Delanoff, 0 – 1, în comentariul lui D. Ruckenștein), sunt de la „campionatul Bucovinei de sud”, desfășurat la Rădăuți în octombrie 1925.
La rubrica „Cronica șahistă” este anunțată „deschiderea oficială” a Cercului de Șah Gheorghe Marco din Cernăuți, condus de un comitet avându-l în frunte pe „D-l. Maximilian Freitag, mare proprietar”. La deschidere au luat parte domnii Brătescu-Voinești, Ion Gudju și G. Davidescu. Tot la aceeași rubrică este anunțat un concurs pe echipe, numit „Campionatul Europei Centrale”, care ar urma să se desfășoare la Budapesta sub egida Federației Internaționale de Șah. La concurs ar urma să participe „cu câte cinci – șase jucători” echipele Germaniei, Italiei, Iugoslaviei, României, Ungariei și Cehoslovaciei. Din punct de vedere șahist așadar, se poate spune că România era, cel puțin în acel moment, în Europa Centrală.
_______________
Ilustrații: stere.ro
[1] Câteva note biografice privindu-l pe Sigmund Herland au fost prezentate în capitolul dedicat numărului 3/1925 al revistei. Faptul că în acest număr, 2/1926, sunt reproduse numai partidele lui S. Herland poate fi interpretat ca un omagiu al revistei pentru primul loc al acestuia în turneu, performanță care i-a adus titlul de campion al Bucureștilor.
