Despre valoarea premiilor literare

Mai multe informații și judecăți despre premiile literare în interviul cu scriitorul Dan Dumitru Iacob
– Felicitări din inimă pentru Premiul „George Bălăiță”, primit acum câteva zile, din partea Filialei BACĂU a Uniunii Scriitorilor din România, pe anul 2019. Cu ce gânduri ați primit vestea?
– Premiul a fost acordat pentru cartea „Ramura de liliac : povestea unei iubiri în pârgul vieții“, apărută anul trecut, la Editura EIKON din București. Vestea m-a bucurat, pentru că țin mult la această carte. O consider cea mai bună carte a mea de până acum. Deși a fost înscrisă la secțiunea roman, cei care o vor citi vor constata că este, de fapt, un roman-eseu, o încercare de a pune în gura a două personaje feminine, o tânără de 30 și ceva de ani și o bătrână de 75 de ani, sub forma unui dialog, cele mai importante texte despre iubirea dintre un bărbat și o femeie, de la Socrate la Petru Creția. Alegând această formă de scriere am pus între paranteze exigențele impuse de eseu, dar am indicat, de fiecare dată, prin gura personajelor mele, cine este cel care a făcut o afirmație sau alta, despre iubire.
– Acesta este cel mai recent premiu, dar de primul din viața dumneavoastră vă mai amintiți ?
– Premii am luat multe, dar pentru recitări și roluri în piesele de teatru montate de diferitele trupe în care am activat de-a lungul anilor. Până a publica prima carte, în anul 2001, am luat două premii la Concursul Daniel Turcea, concurs de creație creștină, organizat de sora poetului, cu nuvela „A opta zi“, nepublicată încă în volum, și cu eseul „Neodihnirea de ființă“. Ambele premii au fost luate în anul 1995. La acea vreme nu existau mijloacele de comunicare de astăzi, așa că nu am fost chemat la București, la decernarea premiilor, aflând vestea din presă. Țin minte că citeam ziarul pe stradă și când am ajuns la rubrica ce semnala premiile, nu știam că ziarul conține rezultatele concursului, am trăit un moment de mare fericire. Așa cum am spus, am publicat prima carte în anul 2001, iar premiile pentru cărțile mele au început să vină după anul 2015. Dar primul premiu important din viața mea l-am luat pentru teatru, în anul 1973, în clasa a VII-a, pentru rolul Grasu din piesa „Al șaptelea continent“, de Eduard Covali. A fost un premiu de interpretare pe țară, recompensat, dincolo de diplomă, cu o tabără internațională de o lună de zile. Tabăra era în România (la București, Brașov, Costinești), dar tinerii erau veniți din țări socialiste și capitaliste.
– Care au mai fost și alte evenimente similare?
– Cartea mea „De la Nistru pân la … Nisa“, apărută la Editura EIKON din București, în anul 2015 a primit două premii: la Avangarda XXI (Bacău) și la Festivalul Internațional de Creație Vrancea Literară. Am și un premiu acordat de revista Antiteze din Piatra-Neamț. Premiile sunt, desigur, semnul că ești pe drumul cel bun, că scrierile tale au o valoare. Contează însă foarte mult ce juriu îți acordă un premiu, care este componența lui; cu alte cuvinte, contează cât de valoroși sunt membrii juriului. Din păcate, după 1989 s-au înmulțit exponențial premiile literare, fiecare revistă, mai mare sau mai mică, acordând premii. Nichita Stănescu spunea cândva că nu trebuie premiat poetul, pentru că poetul ne premiază pe noi toți, prin poezia lui, lucru care este valabil, cred eu, și în cazul creatorilor de eseu, roman, nuvelă. Pe de altă parte, judecățile sunt subiective, juriile sunt subiective. Dar dincolo de toate acestea, un premiu important îți dă energia, curajul de a merge mai departe, mai ales în această perioadă, în care pandemia a anulat târgurile de carte, lansările de carte, întâlnirile scriitorilor cu cititorii.
– Visați la un premiu mai mare ? Unul mai important ?
– Un premiu important este Premiul cartea anului, dar depinde foarte mult la ce nivel ți se acordă acest premiu: la nivelul Uniunii Scriitorilor, la București, la nivelul Filialelor, sau la nivelul unor festivaluri de creație sau a diferitelor reviste literare.
– Aveți o întrebare pentru mine ?
– Dumneavoastră ați luat un premiu pentru cărțile scrise ?
– Ca ziarist, am pus accentual pe știri, reportaje, anchete de presă, note de călătorie, corespondențe din țară și de peste hotare. Deci, m-a preocupat, în principal istoria clipei. Cele două cărți se poartă numele meu sunt albume de pictură abia tipărite, nu au ajuns încă să fie judecate. Vă multumesc pentru tot.
Aristotel Bunescu