Dialog cu scriitorul Dan Dumitru Iacob, cel care semnează multe volume interesante, din care cel mai proaspăt este antologia Ecolul Vasile Lovinescu. Este o apariție care poartă girul Casei editoriale Eikon.
– Cum e corect, relația om – Divinitate, ori Divinitate – om ?
– Voi încerca să vă dau un răspuns din așezarea creștină a lucrurilor. Cred că ambele exprimări sunt corecte. În Paradisul terestru, Adam și Eva aveau o relație nemediată cu Dumnezeu, față către față, cum se spune. Atunci și acolo au primit, de la El, revelația, Adevărul. Pentru noi, creștinii, Dumnezeu este unul ca ființă și întreit ca persoană – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh – , omul fiind creat, așa cum afirmă Părinții Bisericii, după chipul din veac al Fiului lui Dumnezeu. Prin căderea în păcat, el a pierdut legătura directă cu Creatorul său, iar la plinirea vremii, din iubire pentru creația Sa, Tatăl L-a trimis pe pământ pe Fiul Său, care a luat chip de rob, ʺpentru noi și pentru a noastră mântuireʺ, așa cum rostim în Crez. Relația om – divinitate și divinitate – om își găsește pentru noi, creștinii, împlinirea în persoana divino-umană a Mântuitorului Iisus Hristos. El este Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, iar relația fiecăruia dintre noi cu Dumnezeu este mediată de Iisus Hristos, prin Biserică, prin Sfintele Taine. ʺFără Mine, afirmă El în Sfintele Evanghelii, nu puteți face nimicʺ. Iar un sfânt de la începuturile creștinismului afirma: ʺCine nu are Biserica drept mamă și pe Dumnezeu drept tată, nu se poate mântuiʺ.
– Când a început această relație?
– În viziunea creștină, relația dintre om și Dumnezeu a început în Paradis. Sunt, desigur, și alte viziuni asupra facerii lumii și a omului, le putem regăsi în orice istorie a religiilor, dar cred că pentru acest interviu este bine să ne păstrăm în albia creștină a râului Vieții.
– Care sunt principalele etape ale acestui raport. Mă gândesc la modul în care a evoluat de-a lungul secolelor.
– După relația din Paradis, față către față, între om și Dumnezeu a urmat, după căderea în păcat și izgonirea din Rai, o relație mediată. Spre a ne păstra în orizontul creștin, vom spune că Avraam este ʺpărintele credințeiʺ, urmat de Moise, care ne-a dat cele 10 porunci, primite de la Dumnezeu pe Muntele Sinai, de patriarhii și profeții poporului evreu, culminând cu Sfântul Ioan Botezătorul, înainte mergătorul Domnului și cu Iisus Hristos. După moartea, învierea și Înălțarea Domnului la Cer, lucrarea de mântuire a neamului omenesc a fost dusă mai departe de apostoli, între care se disting Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Părinții Bisericii, marii teologi. După 1054, când bisericile s-au despărțit, a urmat o nouă despărțire, în secolul al XVI-lea, odată cu Luther, ajungându-se astăzi la zeci de denominațiuni creștine. Amintesc toate acestea pentru că cei mai mulți oameni se raportează la Dumnezeu prin medierea bisericii din care fac parte. Ar fi multe de spus pe această temă, ar fi de nuanțat felul în care fiecare biserică se raportează la cele 7 Sfinte Taine, despre cum se raportează la cultul Maicii Domnului, al sfinților, al icoanelor, al sfintelor moaște. Repet, creștinul vorbește, sau ar trebui să vorbească, cu Dumnezeu, prin medierea bisericii din care face parte.
– Pentru dumneavoastră cum este acum acest raport, cum a marcat el diferite etape ale evoluției, de la copilărie la omul care a depășit șase decenii de viață?
– Am început să frecventez Biserica după anul 1989, și, încet, încet, am înțeles necesitatea de a avea un duhovnic, de a participa la Sfântul Maslu, de a merge în pelerinaje, de a încerca să-i cunosc pe marii duhovnici ai României, de a citi cărțile marilor teologi. În lecturile mele am dat peste următoarea butadă: ʺTeolog este cel care se roagă, iar cel care se roagă este teologʺ. Cu alte cuvinte, nu multa știință de carte (în acest caz de carte teologică) contează, ci întâlnirea cu Dumnezeu prin rugăciune, post, fapte bune, prin împărtășanie, prin trăirea treptelor spirituale ale Sfintei Liturghii. Trebuie să recunosc, nu am, din păcate, o bună întâlnire cu ritualul Bisericii, nu pot sta mult în picioare, la slujbe, rugăciune fac puțină și mă lupt să țin posturile, de cele mai multe ori pierzând lupta. Asta însemnă că, practic, nu sunt, încă, deplin pe Cale, pentru că în momentul în care ajungi să duci o viață îmbunătățită, să fii, cu întreaga ta ființă, cu mintea-inimă, pe Cale, toate acestea – rugăciune, post, fapte bune, smerita cugetare, participare la slujbe, lectura cărților religioase -, vin firesc, dinlăuntrul tău. Recunosc, sunt departe de acest nivel, cu toată știința mea de carte care, dacă nu este trăită nu face decât, vorba unui bătrân sihastru, ʺsă umple văzduhul de cuvinteʺ.
– Cum este raportul om divinitate în epoca ecranelor ?
– Dacă Iisus Hristos ar veni, ca Om – Dumnezeu, acum, s-a spus, apariția lui ar umple doar spațiul unei știri, la jurnalele de seară, și o pagină de ziar. De aceea, se amintește în Sfintele Evanghelii, Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat ʺla plinirea vremiiʺ, momentul prielnic întrupării, kairos-ul, fiind acum mai bine de 2000 de ani. Astăzi, în epoca ecranelor, cum bine spuneți, copleșiți de știri, de informații de tot felul, raportul om-divinitate ține de viața intimă, statul fiind despărțit de Biserică, odată cu Revoluția franceză de la anul 1789. Statistic vorbind, astăzi doar 6 % din populația României frecventează, constant, Biserica, merge în pelerinaje, cumpără cărți religioase, se spovedește, se împărtășește, restul fiind agnostică, atee sau indiferentă din punct de vedere religios, chiar dacă, la recensământ, aproape 90 % din populație s-a declarat creștin-ortodoxă. Da, cei mai mulți dintre români sunt botezați, dar creștini practicanți sunt puțini. Dar față de ceea ce se întâmplă în Franța, Olanda, Belgia, Suedia, Norvegia, Germania, procentul de credincioși practicanți este mult mai mare la noi. Să nu uităm însă că avem un decalaj de 50 de ani față de statele vest europene, așa că, abia cei care vor trăi în anul 2070 vor vedea dacă acest procent de 6 % se va menține. Cei mai mulți spun: ʺSunt credincios, dar nu merg la biserică, cred în inima mea și mă rog acasăʺ, ignorând faptul că dacă ești creștin, trebuie să te hrănești cu sângele și trupul lui Hristos, cu Sfânta Euharistie. Creștinismul este religia, modul de a fi (pentru că Hristos nu a venit să ne aducă o nouă religie ci un nou mod de a fi), care spiritualizează trupul, iar taina vieții creștine este a te hrăni cu sângele și trupul Domnului. Altfel, putem fi orice altceva, dar nu creștini!
– Actuala pandemie planetară a fost o ocazie să analizăm, fiecare dintre noi acest raport. Ce părere aveți ?
– Depinde de felul de ființă al fiecăruia dintre noi. Pentru cei aplecați spre interiorizare, spre rugăciune, spre meditație, această pandemie a fost, într-adevăr, ocazia de a adânci raportul cu Dumnezeu. Dar pentru cei mai mulți dintre noi, având tensiuni la muncă, în familie, perspectiva sumbră a pierderii locului de muncă, pandemia a scos la iveală umbra, întunericul. Vântul stinge un foc mic, dar întețește un foc mare. Așa se întâmplă și cu pandemia: cei aplecați spre scris, spre lectură, spre post și rugăciune, și-au întețit, prin mijlocirea restricțiilor aduse, viața în orizontul căreia trăiau deja, în timp ce oamenii care trăiau în orizontul pierderii timpului, al băuturilor alcoolice, al privitului în exces la televizor, și-au lărgit acest orizont. Nimic nu vine din afară, dacă nu vine și din tine însuți!
– Ce variante are evoluția acestui raport in viitor ?
– Aș vrea să știu răspunsul la această întrebare. Așa cum ne atrage atenția Ioan Petru Culianu, dimensiunea religioasă este una din componentele principale ale omului, iar dacă prin New Age, filosofie e noii ere, prin prelungirile ei în mass-media, prin cărți, filme artistice și documentare, prin confort, tehnologie, internet, această rădăcină va fi pervertită, ajungându-se să se vorbească mai mult de spiritualitate decât de credință, mai mult despre Dumnezeul din noi, decât de Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, atunci cred că lumea de peste 50 de ani nu va semăna cu lumea de acum, în ceea ce privește relația om-Dumnezeu. Confortul, tehnologia, predispun la izolare, dar cred că nevoia omului de a se raporta la sacru va supraviețui, indiferent prin ce forme se va manifesta. ʺDumnezeu își ia revanșaʺ, așa sună titlul unei cărți. Dacă la sfârșitul secolului al XIX-lea, Nietzsche profețea – ʺDumnezeu a murit!ʺ – , iată că la început de secol XXI interesul pentru spiritualitate, pentru dobândirea păcii lăuntrice, este în creștere, chiar dacă el nu se manifestă întotdeauna în legătură cu Biserica, în relație cu un duhovnic, în lectura cărților cu temă creștină. Lumea se schimbă într-un ritm foarte alert, un ritm pe care acum 30 de ani nu-l bănuiam; cred că viitorul va arăta cu totul altfel decât prezentul, și în ceea ce privește legătura omului cu divinitatea. Din păcate, elogiul satului românesc, al satului unde s-a născut veșnicia, a satului care gravitează în jurul bisericii, nu mai poate fi făcut astăzi decât cu jumătate de gură, iar viitorul, în acest sens, nu sună bine. Dar vom trăi și vom vedea, dacă nu cu ochii noștri, prin ochii copiilor și nepoților noștri. Și ar mai fi ceva: noua pledoarie pentru spiritualitate nu mai pune accentul pe Dumnezeu – Omul, pe Iisus Hristos, perceput a rămâne cantonat doar în orizontul religiei creștine, ci pe omul-dumnezeu, pe omul care, prin meditație, yoga, regim vegetal, lecturi pe teme spirituale, legătura cu un guru, poate ajunge la conștiența Dumnezeului din străfundul ființei lui, creându-și realitatea în care alege să trăiască. Tema este vastă, de foarte mare actualitate, necesitând o discuție aparte, referitoare la ea, discuție ce depășește cadrul acestui interviu.
– O întrebare pentru mine ?
– Cum vedeți dumneavoastră, domnule Aristotel Bunescu, deschiderea de astăzi și de mâine a poporului român către creștinismul reprezentat de biserica creștin-ortodoxă, de cea romano-catolică, de cele protestante și neoprotestante, pe de o parte, și deschiderea către spiritualitatea de tip New Age, de care aminteam mai sus, pe de altă parte?
– Din puținele informații pe care le am despre New Age, în această abordare, omul este în centrul atenției. Astfel se abate puternic prioritatea de a cunoaște în primul și în primul rând pe Dumnezeu, pe Iisus Hristos și Sfântul Duh. Despre jertfa supremă a Domnului și Mântuitorului nostru nu se prea amintește în abordarea de tip New Age.
Aristotel Bunescu
