„În ziua de azi, să fii bun înseamnă să fii prost.”
Aud, parcă din ce în ce mai des, fraza asta. Spusă uneori cu tristă resemnare, iar alteori, cu ton aprig de justificare.
Cred că principala problemă pleacă de la relativizare. În funcție de epocă și de țară. Pentru că știți că există și varianta „La noi, în România, dacă ești bun ești prost.”
[un pic de] TEORIE
Poate nu ne dăm seama, dar astea sunt mecanisme prin care noi, oamenii, ne găsim scuze de când e lumea lume. Astfel de cugetări amare se rosteau și în antichitate [sau în orice altă epocă], și, cu siguranță, se rostesc și la New York și în Dubai. Sau în orice alt loc prosper unde am vrea să trăiască [măcar] copiii noștri, „ca să aibă o viață mai bună.”
Și iată cum relativizarea se extinde la însăși ideea de „bun”. Pentru că, de multe ori, o „viață mai bună” înseamnă un confort material sporit, acces la servicii de mai bună calitate și un grad mai mare de civilitate în relațiile sociale. Pare ok. Dar să nu uităm că toate aceste condiții erau îndeplinite cu succes în Germania, de exemplu, înaintea celor două războaie mondiale.
Ori, războiul nu poate izbucni decât în absența unei suficiente bunătăți în oameni. Ceea ce înseamnă că nu poate exista o viață mai bună fără înfrumusețarea sinelui. Fără dezvoltare personală. Autentică, cu dragoste de sine echilibrată constant cu exigență de sine. Pentru a ne domoli instinctele rele și pentru a le cultiva pe cele bune. Indiferent de cât de potrivnice sunt vremurile, locurile și tendințele.
Raționamentul ăsta devine din ce în ce mai incomod. Așa este. Nici mie nu îmi e ușor. Mai ales când teoria trebuie pusă în practică. Însă nu poți atinge echilibrul fără a tinde spre bunătate absolută, care n-are nicio treabă cu factorii perturbatori.
Știu că nu putem fi mereu așa. Știu că ne acrim, ne otrăvim, ezităm sau, pur și simplu, ne plictisim de-atâta străduință. Dar câtă vreme ne asumăm accesele de non-bunătate ca pe niște slăbiciuni, rămânem pe calea cea bună. Știm unde trebuie să ajungem.
Revenind la ideea de mecanism de apărare, să dai vina pe vremuri și pe țară e una din scuzele la îndemână pentru ezitări, compromisuri și eșecuri în materie de bunătate față de semeni. E o reacție primară, prin care EUL se autodeclară, conștient sau nu, BURICUL PĂMÂNTULUI. Nimic nu se compară cu experiențele EULUI MEU. Epoca și locul în care trăiesc EU sunt fără precedent … speciale … ca și MINE. Și cum bunătatea autentică e un cumul de virtuți, îndreptate, în principal, către CELĂLALT, tendința e să ne declarăm victime și s-o lăsăm mai moale. Că doar nu suntem proști să ne luptăm cu morile de vânt…
Promit că termin imediat cu partea asta dură, care este, de fapt, un adevăr necosmetizat despre psihicul nostru. Realizez că seamănă a săpuneală. Eu mi-o aplic de câteva decenii bune, doar că fără rubrică săptămânală. Vestea bună, după cum știți și mulți dintre voi, e că, de la un punct încolo, lucrurile vin de la sine. Culegi roadele și ești senin în cea mai mare parte a timpului. Ca în orice rutină de autoreglare, de altfel.
SCHEMĂ [cu minusuri și plusuri]
Bunătatea vine la pachet cu alte trăsături, sentimente sau comportament pozitive, care se potențează reciproc. Așa cum, din păcate, și cele negative, se potențează reciproc.
Cerc vicios versus cerc … virtuos.
Răutatea și bunătatea sunt, de fapt, pachete de semn opus.
Mi s-a părut interesant să sintetizez minusurile și plusurile pe două coloane. Trăgând linie și adunând, implicațiile devin foarte clare.
Săgețile dintre coloane nu sunt întâmplătoare. Cred cu tărie că, odată ce identificăm un minus în noi, îl putem converti în plusul echivalent. Eu, de exemplu, sunt foarte impulsivă din fire. Tocmai de aceea, de ani de zile, lucrez [cu drag și oarecare spor] la autocontrol.
invidie –> bucurie
aroganță –> modestie
impulsivitate –> autocontrol
frică –> încredere
egoism –> generozitate
ostilitate –> blândețe
_______________________________
RĂUTATE –> BUNĂTATE
URĂ –> DRAGOSTE
RĂZBOI –> PACE
Iată și un ultim argument că dezvoltarea personală înspre bunătate autentică merită efortul, dincolo de partea etică sau sociologică.
Și neurologic, la nivel de chimie a creierului, tot pe plus ieșim.
SENTIMENTELE NEGATIVE, în ciuda unor iluzorii și efemere stări de bine, generează pe termen lung hormoni de STRES. Atât pentru sine, cât și pentru cei din jur.
SENTIMENTELE POZITIVE, în ciuda aparentei monotonii din absența exceselor, generează pe termen lung hormoni de FERICIRE. Atât pentru sine, cât și pentru cei din jur.
Notă:
Natură umană are și tare și patologii. Deși plecăm de la prezumția de absență a răului în explorarea relațiilor interumane, bunătatea din noi are nevoie de o latură activă. Un fel de armătură construită din instincte de apărare, obiectivitate, vigilență și curaj.
STUDIU DE CAZ [neașteptat]
După ce am schițat primele două părți ale articolului, nu știam cum voi continua. Dar am dat peste ceva care m-a bulversat rău, rău de tot. În doar câteva minute am simțit cum bifez trei din minusurile din coloana din stânga: impulsivitate, frică, ostilitate. Și cum rămâne cu frumoasa teorie?!
Iată ce s-a întîmplat. Am vrut să mă actualizez puțin la capitolul hituri din zilele noastre, ca să-i fac băiețelului meu niște recomandări cool. Am pornit televizorul, am dat pe un post de muzică și … am văzut … Montero. Number one în topuri. Îl știți, cu siguranță.
Acum cred că înțelegeți că frica avea legătură cu modelele la care îmi expun copilul. M-am liniștit relativ repede, pentru că intră în sarcina mea de părinte vigilent să filtrez și să contrabalansez influențele din viața lui. Asta e situația.
Simțeam în continuare în tâmple impulsivitate și ostilitate. Cum să mă relaxez? … Scriind. Începuseră deja să-mi curgă cuvintele … deloc blânde … Mi-am dat seama că nu era o idee bună să scriu cu mintea întunecată și sufletul otrăvit de mânie.
M-am ridicat … m-am plimbat puțin prin casă … am respirat … adânc. Mi-a devenit clar că n-avea rost să caut argumente culturale sau teologice, pentru că materialul audio-video cu pricina vărzuiește ambele capitole. E, cel mult, un produs muzical. Kitsch-os, ca să nu zic dubios.
M-am calmat și m-am gândit că poate nici nu e vorba de satanism, cum eronat mi-au semnalat mie viscerele oripilate. Poate că e vorba, pur și simplu, de teribilism, sau de o [in]cultură în formare.
Versurile sunt atât de simpliste, iar punerea în scenă e de un grotesc atât de strident, încât nu prea văd cum s-ar putea încadra la … malefic.
Ce înseamnă să te relaxezi … să gândești limpede. Începea să mi se pară chiar hilar, într-un fel ciudat. În loc de „Versiunea extinsă a lui S****”, mai bine i-ar fi zis „Versiunea extinsă a lui … Aghiuță”. Cred că ar fi putut fi un nume potrivit, având în vedere cât de imatură e viziunea artistului, în ciuda intențiilor sale de magnitudine planetară. Ce zic eu, planetară. Cosmică, dacă ne gândim la amestecătura de imagini picate din cer. Plus că poate are ceva frumos ce îmi scapă mie. E posibil să fiu eu demodată în materie de erotism și recuzită aferentă.
Rămâne, în continuare, greu de acceptat ideea că personajul în cauză se dedică aceleiași arte ca și Sting, Nicu Alifantis sau Dan Teodorescu.
N-a fost deloc o încercare grea, și, cu toate astea, n-am reacționat chiar ca la carte. Am reușit doar să nu răspund la rău cu rău. Cea mai bună formă de rezistență la rău e, de fapt, bunătatea neînfricată.
Mă gândesc la o imagine de final la antipodul celei din Montero. Știu, o văd … și o aud. E minunată, e balsamică. “What a wonderful world” a lui Louis Armstrong – atât de măreț, cu o recuzită [strict muzicală] atât de modestă.
O lume cu arbori și flori și verdeață,
cu oameni care își strâng mâna când se întâlnesc,
prieteni care parcă-și spun „Te iubesc” când își vorbesc,
cu cer albastru și nori albi,
cu zile binecuvântate și nopți sacre,
cu bebeluși care cresc sub ochii noștri
și care vor ajunge să știe mult mai multe decât noi,
într-o lume minunată.
Plutesc cu gândul prin orizonturi feerice și n-am nicio îndoială că bunătatea ne face bine. Și vine la pachet cu niște lentile speciale de văzut minunățiile lumii.
“Yes, I think to myself
What a wonderful world
Ooh, yes”
__________________
Foto: unsplash.com
