Opinii La sfârșitul zilei De la revoluţiile de catifea la dictaturile de catifea

De la revoluţiile de catifea la dictaturile de catifea

-

promovare online

Într-un eseu recent, politologul polonez Adam Michnik reașează povestea comunismului est-european în funcție de câteva jaloane. El crede că anul 1968 a fost cel mai important dintre ele.

50 de ani de la căderea comunismului. Cu ce ne-am ales?

(Text apărut inițial în revista „Reporter Global” în iulie 2018, dar nu și în ediția online)

Înaintea comunismului, a existat credința în comunism. După ce-a pierit credința, comunismul însuși a mai făcut câțiva pași și a căzut și el. Aşa își explică Adam Michnik felul în care a murit comunismul. Și procesul a avut două faze. 

La început, era simplu. Comuniștii credeau în mântuirea de clasă, în raiul care nu urma morţii individuale, ci saltului către o societate egalitară situată aici, în istorie. Cu o impunitate forjată de credinţa în rolul lor profetic, comuniştii şi-au covârşit adversarii. Era uşor cu cei de altă credinţă. Dar după ce s-au impus în faţa acestora, a urmat faza practică.

Şi aici s-au văzut hibele teoriei. Nu le-a văzut cineva dinafară, primii le-au văzut tot ei. Şi a devenit mult mai greu să te lupţi cu cei ce s-au revoltat împotriva comunismului în numele comunismului. „Câteva exemple clasice îmi vin în minte”, scrie Michnik. „Troţki în URSS, Djilas în Iugoslavia, Octombrie polonez şi Revoluţia din Ungaria din 1956, Primăvara de la Praga în 1968. Toate aceste revolte erau inspirate de viziunea unui socialism real – de socialismul cu faţă umană”.

După toate momentele menţionate, într-un fel sau altul credinţa a reuşit să supravieţuiască. Cu excepţia momentului 1968, când răspunsul la propunerile paşnice de reformare a fost decisiv de disproporţionat. S-a văzut atunci că sistemul comunist chiar nu avea alt argument decât tancul. „Din acel moment, criticii regimurilor comuniste au înțeles că tentativele de a îmbunătăți comunismul erau inutile – și că de acum înainte trebuia să ne ferim de el”. Atunci, în 1968, a murit credința în comunism. Și de atunci a început descompunerea. Nu, în titlu nu e nicio greşeală. De atunci, din 1968, crede Michnik, a început căderea comunismului.

Reacția din acel moment în țări precum Ungaria și mai ales Polonia a fost construcţia paşnică a societăţii civile. Şi ea s-a făcut, mai remarcă eseistul polonez, mai ales prin solidarizarea cu cei intraţi în vizorul aparatului represiv oficial. Problema e dacă o alternativă la un regim nedemocrat este automat o bază pentru o construcție democratică. Aici experiențele est-europene de după 1990 nu sunt încurajatoare.

„Pretutindeni în regiune, în alte ţări europene, şi nu numai europene, asistăm la o tendinţă regresivă. E un declin al democraţiei – după revoluţiile de catifea, avem acum dictaturi de catifea”, scrie Adam Michnik. Şi exemplifică pentru început cu Lukashenko în Belarus şi Putin în Rusia. Dar sunt şi situaţiile din Ungaria, Turcia, Polonia, cele rezultate după referendumul pro-Brexit, după alegerile din Italia şi Statele Unite. Întrebarea este cum s-a ajuns aici, după vârful de entuziasm democratic din 1990?

Autorul recunoaște că nu are un răspuns. Ar putea fi efectele globalizării în general, şi al „cacofonizării” informaţiei în particular. Aici Adam Michnik pune faţă în faţă situaţia din timpul comunismului când aveam cenzura, cu situaţia de azi, când avem inflaţie de informaţie nesortată. Atunci adevărul nu putea fi aflat. Acum adevărul nu poate fi distins. Dar un lucru pare clar: când negi autoritarismul – fie el clasic, comunist, sau de sorginte mai recentă, încă neclasificată – nu obții neapărat democraţie. Democraţia trainică e asertivă, se construieşte nu ca o alternativă la un sistem autoritar, ci ca o afirmare coerentă de valori pozitive. Sau, cum spune Michnik, „speranţa noastră constă în năzuinţa către o comunitate democratică capabilă să îi cuprindă pe toţi – inclusiv pe cei ce astăzi sunt de partea tendințelor autoritariste”.

___________

Foto: Adam Michnik (n. 17 octombrie 1946) este istoric, eseist, dizident politic în timpul mişcării sindicale anticomuniste „Solidaritatea”, în prezent redactor-șef al publicației poloneze Gazeta Wyborcza. Fotografie din 2018. Sursa: Adrian Grycuk/ Wikimedia Commons.

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche și la revista Historia. Autor al volumelor „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” – editura Vremea, 2019 și „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” – editura Eikon, 2020.

Random posts

Din istoria „Revistei Române de Șah”, 1925 – 1940 (XI). Turneu cu taxă de intrare pentru spectatori

Revista sare iar o ediție, pe cea din 15 aprilie 1926, însă noul număr din 1 mai este dublu...

Două locuri în top 10 european pentru juniori la șah hibrid

 21 Septembrie  2020 Am avut șah online, am avut șah față în față, acum, stimați cititori ai revistei noastre, o...

Boala și frica

Cea mai recentă ediție a emisiunii „Raftul Atenei” l-a avut ca invitat pe cunoscutul profesor și scriitor Andrei Cornea,...
promovare online

Duminică, 2 august, mare meci mare de șah online România – Anglia

După o scurtă pauză, marea competiție intitulată “Nations League” organizată de Chess.com, se reia duminică, 2 august. Este runda a...

Varianta Leningrad

Ce este "Varianta Leningrad"? Dacă vrei să afli detalii, completează formularul de mai jos și te vom ține la curent...
promovare online

business

promovare online:

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi