Am găsit recent la Harms cugetarea de actualitate: „Dacă-i să asemuim statul cu organismul uman, eu, în caz de război, aș vrea să trăiesc în călcâie.”
Se pare că și sfârșitul de aici i s-a tras. Izbucnise războiul, iar el izbucnise la adresa Armatei Roșii, în care nu voia cu niciun chip să se înroleze. A început s-o facă pe nebunul și a fost internat într-un ospiciu, unde a murit de foame în 1942, în Leningradul asediat de naziști.
Cu Harms m-am întâlnit în liceu. În serioasele ore de matematică, fizică și chimie, fala învățământului comunist de epocă, eu și câțiva colegi plângeam de râs pe sub bănci citind câte-o întâmplare din cartea apărută în 1982 la „Junimea”.
Între timp, am căpătat îndoieli mari că scrierile lui sunt amuzante; azi mi se par mai degrabă tragice într-un mod amuzant.
Harms a început a fi cunoscut și de către publicul românesc. Un spectacol ratat, cartea pomenită, a fost retipărită după 1990 și au apărut și alte volume din scrierile lui: poeme și teatru la „Tracus Arte”, proză la „Ratio et Revelatio”, Mi se spune capucin la „Polirom”, care reia din textele de la „Junimea”, dar adaugă și altele, care poate la prima selecție au fost prea mult pentru comuniștii pudibonzi (cum ar fi Foma Bobrov și consoarta sa).
