Opinii La sfârșitul zilei Cum se face că sufletele mari „socotesc că li...

Cum se face că sufletele mari „socotesc că li se cade să-și însușească orice lucru de la mai micii lor”

-

promovare online

Am dat zilele trecute de un text care m-a încântat prin faptul că se potrivește mănușă ca justificare la mai vechea și parțial cercetata (de mine, firește) aversiune pe care o am față de militărie și de tot ce e legat de ea: uniforme, ierarhii, secrete, ordine, parade. Nu merg până într-acolo încât să nu accept ca armata să facă parte din sistem; prea ne-am afișat cu ea, ca civilizație în general. În schimb, nu mai fac pasul suplimentar de a-i acorda un statut special. În acest sens, nu îi înțeleg pe cei ce cască gura extaziați la paradele militare, dar fac zarvă și nu sunt de acord cu pensiile speciale ale celor ce au lucrat în „instituțiile de forță”. Cultul militarist și pensia specială sunt conectate, fără doar și poate, numai că puțini văd și recunosc legătura. 

Și iată acest text care vine să îmi completeze percepția. Este vorba de frumoasa „Digresiune cu privire la natura, folosul și necesitatea războaielor și sfezilor” a lui Jonathan Swift, în traducerea savuroasă a lui Andrei Brezianu. În acest „articol”, cu ironia sa desăvârșită, Swift își imaginează un sumar al unui tratat privind propensiunea războinică a oamenilor; reiau mai jos câteva fragmente din el, indicând și înțelesul unor cuvinte sau expresii mai puțin folosite.

„Problema fiind foarte importantă, autorul are de gând s-o trateze aparte și metodic într-un op mai mare, mulțumindu-se aici să însăileze câteva puncte în legătură cu cu cuprinsul acestui întins tratat. Starea de război, firească pentru toate făpturile. Războiul ca încercare de a ne însuși cu otuzbirul o parte din ceea ce au alții și de care noi ducem lipsă. Că orice om deplin conștient de meritele sale și de faptul că acestea îi sunt nesocotite de ceilalți are de la natură dreptul să ia de la ceilalți tot ceea ce socotește că i se cuvine; așijderi, că oricine, atunci când este de părere că nevoile îi sunt mai mari decât ale altora, se bucură de același drept de a-și însuși tot ceea ce îi poruncește firea. Că în aceasta, celelalte viețuitoare se dovedesc mai modeste ca pretenții decât oamenii; iar oamenii mici, decât oamenii mari. Cu cât pretențiile sunt mai mari, cu atât succesul va fi mai mare, cu atât și eroul va fi socotit mai măreț. Așa se face că sufletele mari, în măsura în care chiar se învrednicesc cu merite tot mai mari, socotesc că li se cade să-și însușească orice lucru de la mai micii lor. Că aceasta este temelia adevărată a grandoarei și eroismului, precum și a deosebirilor de trepte dintre oameni. Necesitatea războaielor pentru a statori supușenii, întemeia cetăți, regate etc.; precum și pentru a ușura și trupul politicesc de humori îmbâcsite. Orice domnitor cu minte socotește că e nevoie de purtat război în străinătate dacă dorești ca acasă să ai pace. Războiul, foametea și molima, mijloace obișnuite pentru tămăduirea lingoarei în trupul politicesc. O comparație între acestea trei. Autorul urmează să alcătuiască câte un panegiric pentru fiecare dintre acestea. Că cea mai mare parte a omenirii preferă războiul. Că cei ce trăiesc în pace cu toată lumea sunt puțini la număr și mici la suflet. Că la toate neamurile de viețuitoare, făpturile blânde și modeste cad pradă celorlalte mai nobile și mai pofticioase. Pornirea războinică este generală: cei ce nu pot sau nu cutează a duce ei înșiși război pun pe alții să ducă război în locul lor. Ca urmare a acestui fapt avem cuțitari, ucigași plătiți, tăietori de beregată, avocați, magistrați, ostași etc. că cele mai multe meserii ar fi zadarnice dacă lucrurile ar fi pe pace. Tocmai de aceea, animalele n-au nevoie nici de fierari, nici de avocați, nici de magistrați, nici de tâmplari, nici de ostași, nici de chirurgi. Având doar pofte mărginite, animalele nu sunt în stare să se războiască cu nemiluita și întruna cu alte viețuitoare din specia lor, și nici să fie mânate în turme și herghelii spre a se măcelări unele pe altele. Că aceste prerogative sunt doar ale omului. Excelența naturii omenești dovedită prin nesfârșitul cortegiu de pofte, patimi, nevoi etc. care-i fac alai. Că acest subiect urmează a fi tratat mai pe îndelete în panegiricul închinat de autor Omenirii.” (în Jonathan Swift, Povestea unui poloboc. Satire și alte pamflete, editura Art, București, 2020)

____________________

  1.  sfezi: pluralul de la sfadă, care înseamnă ceartă, conflict, neînțelegere.
  2.  cu otuzbirul: forțat, cu forța; expresie provenită din limba turcă.
  3.  a statori: a înființa, a (se) stabili.

Foto: Portret al lui Swift, circa 1850.

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche și la revista Historia. Autor al volumelor „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” – editura Vremea, 2019 și „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” – editura Eikon, 2020.

Random posts

Steaua lui Sebastian

Motto: ,,Atunci printr-o geană de nouri, deschisă, Din ochiu-i albastru se vede o stea, Ce-mi miruie fruntea c-o rază de vise, C-o...

Șahul și cartea

Printr-un concurs de împrejurări recent, a trebuit să dau de mai multe ori explicații sau simple lămuriri privind felul...

Memoria lui Montaigne 

Înțeleg dintr-un interviu din „Viața Românească” că editura Humanitas este pusă pe o treabă temeinică în privința traducerii lui...
promovare online

Sincretism în pandemie

În această perioadă săracă în evenimente muzicale, o competiție inedită s-a adresat tinerilor creatori de muzică de factură cultă....

Farmecul discret al stampelor japoneze

Boierițe și boieri dumneavoastră. Vă semnalez un important eveniment plastic din aceste zile. Dar, mai întâi puțină istorie recentă,...
promovare online

business

promovare online:

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi