Anul 2022 a început contradictoriu. În timp ce pandemia de Covid 19 pare să se îndrepte spre o fază endemică, amenințarea bolii, pe care am resimțit-o plenar timp de doi ani, este acum înlocuită rapid de cea a războiului. Cât mai cântăresc în acest context îngrijorările, oricât ar fi ele de justificate, legate de viitorul climatic al Pământului, când viitorul nostru pare amenințat? Și totuși, ele contează. Este poate mai stringent decât oricând să ne întoarcem la o relație armonioasă cu natura, care a fost plasa noastră de siguranță în vremuri de pace și de război. Să ne transformăm temerile legate de soarta planetei în acțiuni individuale concrete care să limiteze efectele negative ale acțiunilor noastre colective asupra naturii.
Ce este amprenta de carbon și ce putem face pentru a reduce emisiile globale de CO2?
Atunci când producem și consumăm bunuri și servicii, emitem gaze cu efect de seră, care sunt cauza principală a schimbărilor climatice globale. Amprentă de carbon, denumită și amprenta CO2, reprezintă emisiile totale de gaze cu efect de seră pe care o organizație, un eveniment, produs sau o persoană le produce într-un anumit interval de timp. Gazele cu efect de seră sunt rezultatele diverselor activități umane, de la deplasarea cu mijloace de transport, la consumul de combustibili, de la achiziția de produse alimentare și de produse fabricate, la cea de materiale, până la construcția de drumuri sau clădiri. Ce mâncăm, cum ne încălzim locuința, cum călătorim, sunt, așadar, alegeri care contribuie la totalul de emisii de gaze cu efect de seră care ajunge în atmosferă. Un exemplu grăitor în acest sens este dat de preferința, într-un anumit moment dat, pentru un anumit mijloc de transport – în cazul călătoriei cu avionul, cantitatea de emisii de CO2 per km este de 285 grame, față de 104 grame pentru cea cu mașina mică și de doar 14 grame pentru călătoria cu trenul.
Reducerea propriei amprente de carbon este realizabilă, dacă suntem dispuși să facem câteva schimbări mici în comportamentul nostru social și familial. Website-ul europa.eu oferă câteva sugestii în acest sens. În primul rând, ar trebui să ne regândim obișnuințele alimentare – să alegem doar produse locale și de sezon, să reducem consumul de carne, în special cel de vită, să cumpărăm doar peștele pescuit durabil, să folosim sacoșe reutilizabile, să evităm produsele cu prea mult ambalaj din plastic și, foarte important, să cumpărăm doar cât avem nevoie, evitând astfel risipa. În al doilea rând, ar trebui să ne modificăm modul în care călătorim – șofatul zilnic în propria mașină ar trebui înlocuit cu mersul pe bicicletă sau cu deplasarea cu mijloace de transport în comun, iar în vacanțe ar trebui să mergem cu trenul. În ceea ce privește consumul de energie și gestionarea deșeurilor, măsurile sunt la îndemâna oricui. Ar trebui să punem termostatul cu un grad Celsius mai puțin decât suntem obișnuiți, să consumăm mai puțină apă la duș, spălatul pe dinți sau al vaselor, să scoatem din priză echipamentele electronice, să întrerupem încărcarea telefonului atunci când acesta s-a încărcat, să alegem produse eficiente din punct de vedere energetic (cu eticheta „A”, eticheta energetică a UE), să producem cât mai puține deșeuri și să reciclăm cât mai mult.
Despre decalajul dintre amprenta de carbon a țărilor bogate și cea a celor sărace
Cercetătorii atrag însă atenția că reducerea semnificativă a amprentei de carbon este grevată de diferența semnificativă dintre amprenta de carbon a oamenilor bogați, care trăiesc în țări dezvoltate, și cea a oamenilor săraci, care trăiesc în țări subdezvoltate. „Amprenta de carbon a oamenilor bogați este mult prea mare, iar contribuția lor la emisiile globale de CO2 este în continuă creștere”, afirmă autorii unui studiu publicat recent în revista ScienceDirect, citați de The Guardian. În raportul său, Aimee Ambrose, profesor de politică energetică la Universitatea Sheffield Hallam, arată că, dacă în 2010 emisiile produse de cele mai bogate 10% dintre gospodării lumii au reprezentat 34% din CO2 global, în 2015 acesta a crescut la 49%. Acesta în timp ce contribuția la emisiile globale a populației cu venituri mici a scăzut – în 2010, a fost de 15%, iar în 2015 de doar 7%. Cercetătoarea afirmă răspicat că reducerea amprentei de carbon a celor mai bogați ar putea fi cea mai rapidă modalitate de a atinge nivelul zero de emisii, dar că, din păcate, abordarea consumului personal excesiv este ceva care nu se regăsește în agendele guvernelor și a factorilor de decizie.
Consumatorii bogați par să poată gestiona mult mai ușor și recentele creșteri de costuri legate de energie, fără să-și schimbe comportamentul. „Spre deosebire de cei cu venituri medii sau mici, termostatul oamenilor bogați nu va fi oprit, iar ideea de a nu mai călători cu avionul pe distanțe lungi pentru a sta la soare nu va fi exclusă”, afirmă Ambrose pentru The Guardian. Neglijarea politicilor legate de reducerea amprentei de carbon de către marii consumatorii reprezintă, din punctul său de vedere, o „ocazie ratată de a aborda problema inegalității sociale”. Iar creșterea facturilor de energie ar putea forța gospodăriile cu venituri mici să reducă consumul „la niveluri periculoase”.
Studiul, publicat în revista ScienceDirect, arată că amprenta mare de carbon și consumul ridicat sunt mai ales concentrate spațial în orașele și suburbiile în care locuiesc persoane cu venituri mari, în timp ce efectele lor negative, cum ar fi poluarea aerului, sunt resimțite cu precădere în zonele mai puțin bogate.
Reducerea amprentei de carbon în contextul actual
Cercetătoarea Alexandra-Constanța Dudu, șefa colectivului de Stocare geologică a CO2 din cadrul GeoEcoMar, afirmă că reducerea amprentei naționale de carbon se poate face pe trei mari nivele – industrial, instituțional și individual. La nivel industrial și instituțional, reducerea este dictată, în primul rând, de politicile energetice și de mediu europene, și, în al doilea rând, de evoluția pieței carbonului (de evoluția prețului certificatelor de emisie). „La nivel industrial, creșterea eficienței energetice, care are impactul cel mai mare asupra reducerii amprentei de carbon, poate fi făcută prin înlocuirea combustibililor. De exemplu, dacă este folosit cărbunele, el poate fi înlocuit cu gazul metan, care produce emisii de dioxid de carbon semnificativ mai mici decât cele provenite din arderea cărbunelui. Este, de asemenea, foarte importantă retehnologizarea, adică înlocuirea echipamentelor industriale vechi cu echipamente moderne, de ultimă generație, retehnologizare care duce automat și la creșterea eficienței fluxului tehnologic”, susține cercetătoarea. La nivel instituțional, măsurile de creștere a eficienței energetice trebuie dublate de achiziții de produse cu amprentă de carbon redusă.
La nivel individual, reducerea amprentei de carbon este posibilă dacă sunt aplicate următoarele două măsuri – reducerea consumului casnic de energie și investiția în produse ecologice. „Este foarte adevărat însă, că pentru cei mai bogați este mult mai ușor să își reducă amprenta de carbon. Lucrurile stau foarte diferit în cazul celor cu venituri mici, starea de sărăcie afectând direct deciziile bune pe care le-ar lua în această direcție”, crede Alexandra-Constanța Dudu. Reducerea amprentei de carbon depinde de reducerea consumul de energie în propria locuință, care poate fi realizată prin izolarea termică mai eficientă a imobilului, înlocuirea surselor clasice de energie cu cele regenerabile și, nu în ultimul rând, prin înlocuirea echipamentelor electrocasnice vechi cu unele aparținând unei clase de eficiență energetică superioară. Deși creșterea eficienței energetice ar putea duce la scăderea consumului de energie și, teoretic, la diminuarea sumelor necesare achitării facturilor, „oamenii cu venituri mici nu își permit să ia nici una dintre aceste măsuri, din cauză că acestea presupun investiții foarte mari, iar programele guvernamentale de sprijin existente sunt insuficiente”. Tranziția către un viitor cu emisii reduse de carbon nu este una justă, afirmă cercetătoarea, iar costurile suportate de indivizi sunt mult prea mari – de la costurile certificatelor verzi, până la prețul din ce în ce mai mare al energiei -, lor adăugându-se și creșterea inflației, care duce la scăderea nivelului de trai și la creșterea gradului de sărăcie.
Diminuarea emisiilor industriale de CO2, care include și reducerea amprentei de carbon la nivel industrial, este măsura necesară pentru încetinirea ritmului de creștere a temperaturii medii globale și, în cele din urmă, al schimbărilor climatice. „De aceea, deși reducerea amprentelor de carbon la nivel individual și instituțional este foarte importantă, nu trebuie să uităm că impactul cel mai mare îl are reducerea amprentei industriale”, conchide Alexandra Constanța Dudu.
Cum pot fi menținute aceste obiective în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina?
Politicile Pactului verde european arată că Europa este pe deplin angajată în reducerea emisiilor, are ținte clare în ceea ce privește decarbonizarea și dorește să devină primul continent cu emisii zero de CO2. Încă din 2020, Frans Timmermans, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, care coordonează aplicarea Pactului verde european, afirma intenția Comisiei de a reduce mai rapid emisiile de gaze cu efect de seră, pentru a atinge, până în 2030, obiectivul de reducere a acestora cu 55% față de nivelurile din 1990.
Dar cum sunt afectate aceste politici de noile evoluții din Estul Europei? Alexandra-Constanța Dudu consideră că reducerea amprentei europene de carbon nu mai poate fi realizată așa cum a fost preconizat inițial. „În acest moment”, spune ea, „este extrem de important să utilizăm resursele locale, chiar dacă ele au o amprentă de carbon mai mare, pentru că avem nevoie de siguranță energetică și economică, și, chiar mai mult, de siguranța vieții de zi cu zi.” Este, acum mai mult decât oricând, necesară reconfigurarea politicilor actuale energetice și de mediu. „În prezent și, foarte probabil, pe termen mediu, cărbunele, care se dorea a fi eliminat complet din mixul energetic, poate contribui la creșterea siguranței energetice și la creșterea gradului de independență energetică față de Rusia. Dar, creșterea rolului cărbunelui în mixul energetic național și menținerea strategiei de reducerea a emisiilor de carbon nu pot fi făcute decât prin implementarea captării, utilizării și stocării carbonului”, afirmă cercetătoarea. Tehnologia captării, utilizării și stocării carbonului presupune captarea CO2 de la o instalație industrială, transportul acestuia (prin conducte, rutier, feroviar, fluvial și maritim), utilizarea (obținerea de alte produse din CO2 captat sau injecția acestuia în scopul recuperării avansate a hidrocarburilor) și stocarea acestuia în rezervoare geologice, aflate la mari adâncimi, în care CO2 poate fi depozitat în deplină siguranță.
Cercetătoarea atrage atenția asupra faptului că, în afara Europei, eforturile de reducere a emisiilor sunt mult mai ezitante: „De aceea, toate rezoluțiile COP26 rămân doar la nivel de recomandări. Din păcate, marii poluatori ai lumii, între care se află și țările cele mai bogate, care sunt chiar statele cu cea mai mare amprentă de carbon, nu sunt angajate suficient în respectarea acestor rezoluții.”
Documentul final al Conferinței COP26, care a avut loc la Glasgow în noiembrie 2021, conține angajamente mai mici privind reducerea emisiilor de dioxid de carbon decât cele necesare pentru a limita creșterea temperaturilor globale cu 1,5 grade Celsius peste valorile preindustriale. Părțile au convenit să revină la masa negocierilor în noiembrie 2022, în cadrul unei conferințe în Egipt. Revenirea la negocieri va da startul unui proces anual de revizuire a planurilor naționale privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Alexandra-Constanța Dudu este geofizician cu o experiență de peste 10 ani în studiul stocării geologice a CO2. De-a lungul anilor, a fost implicată în multe proiecte de cercetare, naționale și internaționale din acest domeniu ( EUGeoCapacity, CO2 NetEast, Impact of Communication, CGS Europe, CO2Stop, ENOS, ECOBASE, ALIGN-CCUS, STRATEGY CCUS, REX-CO2, Planul național pentru captarea și stocarea carbonului orizont de timp 2020). De asemenea, ea fost implicată în realizarea părții de stocare a Studiului de fezabilitate pentru proiectul demonstrativ GETICA CCS și a coordonat un proiect național axat pe identificarea posibilităților de stocare geologică a energiei în România și a potențialelor situri de stocare a CO2 din Depresiunea Histria (Marea Neagră).
__________
Foto articol: pixabay.com
Rubrică susţinută de:
