Există o expresie care a făcut carieră și care nu mai poate fi ocolită cu ușurință: prăbușirea comunismului. Expresia aceasta însă riscă să lase și o impresie. Și anume, aceea că în momentul în care „s-a prăbușit”, comunismul era undeva sus, precum un avion care își pierde motoarele pe undeva pe la 10.000 de metri. Sunt însă serioase indicii că înainte de „prăbușire”, comunismul plana de câțiva ani buni undeva foarte aproape de sol. Mai degrabă a fost vorba de un balon care pierdea aer portant și nu mai putea urca, ci nu de un Boeing cu reacție din zilele noastre. Pierderea de altitudine a comunismului nu s-a petrecut brusc, dar e drept că nu toată lumea o putea observa. Comunismul nu s-a prăbușit, ci mai degrabă a naufragiat, și încă pe vreme bună, nu pe furtună. Da, momentul impactului a fost spectaculos, s-a petrecut într-un timp scurt, dar deznodământul era inevitabil și se pregătea de mai mult timp.
După cum, simetric, un alt clișeu pare să domine prezentarea începutului regimului comunist. Obiceiul împământenit este ca între mișcarea comunistă de dinainte de 1945 și cea de după să se creeze o punte, o continuitate, să li se găsească o filiație. Chiar și anticomuniștii au această tendință, care la origini a servit legitimării comunismului postbelic. De fapt, este vorba de două specii diferite de comunism. Ca să folosim din nou comparații din categoria vehiculelor, cel de dinainte era o căruță umilă împotmolită prin mlaștină, cel de după un tanc tupeist cocoțat pe vârful dealului. Dacă prin absurd, în loc de țarul Stalin la Sankt Petersburg/ Moscova ar fi fost la sfârșitul războiului țarul Nicolae, teleguța rămânea împotmolită și poate și scufundată. De fapt, căruța putea lipsi cu totul; cu ce să ajute ea tancul?! Sigur, unii căruțași s-au urcat în tanc; dar și de ei sovieticii se puteau dispensa, dovadă că la polonezi nici măcar căruțași n-au existat, fiind deja epurați, iar comunismul s-a instaurat doar prin cei veniți cu tancul.
_____________
Foto: Wikimedia
