Regulile șahului, chiar și astăzi, evoluează constant. Printr-o cercetare a literaturii legate de șah, putem descoperi cum au evoluat regulile șahului ca să ajungă la ce sunt astăzi.
Rocada este o mișcare descendentă din „saltul regelui”, o mutare din șahul medieval european, prin care la începutul partidei regele avea voie să se mute două câmpuri în orice direcție, inclusiv să sară peste orice piesă precum un cal. În șahul medieval, regelui i se permiteau asemenea mutări considerând că regina și nebunul erau piese mai slabe.
De pe la 1475 încoace, prin faptul că prin noile lor mutări au putut acoperi mai mult spațiu pe tabla de joc, dama și nebunul au devenit piese mai puternice. „Saltul regelui” însă a rămas în urmă. Fiind acum și mai expus pericolelor din cauza noilor veleități ale damei și nebunului, regele tindea să se adăpostească în colturile tablei, iar mulți jucători foloseau această tactică. Această idee a devenit ulterior rocada dintr-o singură mișcare din zilele noastre.
Au existat mereu restricții pentru saltul regelui, variind de la regiune la regiune, iar unele dintre aceste restricții au fost aplicate și la rocadă. Cei mai mulți au fost de acord ca regele să poată face rocada doar dacă nu a mai fost mutat înainte, și să n-o poată face ca să iasă din șah.
La începutul secolului al XIX-lea, existau două versiuni ale rocadei foarte diferite una de cealaltă, în funcție de regiuni. În timp ce regulile tradiționale ale rocadei erau predominante în lume, în anumite părți din Italia și Germania a fost permis jucătorilor să aleagă unde să așeze regele și turnul după rocadă (așa numita „rocadă liberă”). În aceeași perioadă, din cauza mai multor factori, o nouă regulă a fost stabilită: dacă rocada liberă era efectuată, regele și tura își pierdeau dreptul de a ataca o piesa adversă.
În 1800, faimosul autor și avocat italian Ercole del Rio a observat că modul italienilor de a face rocada liberă era mult mai bogat în stratageme și diferea de alte metode prin faptul că era mai bun la strategii ofensive decât la protejarea regelui.
Odată cu trecerea timpului, diferențele rocadei la nivel regional împiedicau șahul din a deveni internațional. Prima încercare de satisfacere a ambelor părți a fost în anul 1840 la meciul dintre două orașe germane, Hamburg și Breslau. În primul meci au folosit rocada liberă, iar în al doilea stilul modern de rocadă. În același an, Howard Staunton a încercat să înlăture rocada liberă, pentru a ajuta șahul să aibă reguli standard la nivel internațional. Datorită eforturilor sale, cu timpul rocada liberă a dispărut complet.
(traducere și adaptare după USChess.org de Iustin Iamandi)
______________
Foto: Pixabay
