Vânzătorul era un tânăr amabil și politicos.
– Să o citiți cu plăcere, i-a spus el cumpărătoarei din fața mea. Ceva o fi deranjat-o, m-am gândit, văzând că fata nu-i răspunde, întoarce spatele și pleacă. „Nu e în apele ei și o fi crezut că se dă la ea, mai știi?!”
Vine și rândul meu. Plătesc. În timp ce aștepta să iasă bonul fiscal, îmi spune:
– Să o citiți cu plăcere.
Hotărât lucru, băiatul nu e în ora lui de lucru favorită pe ziua de azi. Eu îi răspund:
– Știți, nu toate cărțile se citesc cu plăcere.
Se uită la mine blond, dar găsește o replică.
– Știu, și eu am fost în liceu.
Îi zâmbesc împăciuitor și eram gata să nu mai complic lucrurile și s-o las așa. Dar pentru că la noi există legea strămoșească potrivit căreia la orice coadă, fiecare a treia persoană trebuie să se bage neîntrebat în vorba celorlalte două din fața ei – numărând în cazul de față și vânzătorul – mă trezesc din spate cu o mormăială.
– Să vorbești așa după ce citești o mie de cărți… în orice carte găsești ceva bun…
Mă întorc și văd un domn pensionar cu o sacoșă într-o mână și cu o carte în alta; pentru o clipă mi s-a părut că sacoșa își pândea răbdătoare prada.
– Vedeți că pe raftul acela, îi spun cu deferență căutată, e Mein Kampf, iar acolo jos, în colț, am văzut și niște Opere de Nicolae Ceaușescu.
Deși îmi luasem cartea din mâna lui, vânzătorul rămase cu ea întinsă. Am ieșit din librărie și nu mai știu dacă domnul pensionar a urmat recomandările mele, și în caz afirmativ, dacă vânzătorul i-a mai urat să le citească cu plăcere.
